Anii sabatici, motoreta si fructele.

     Pesemne eu nu mai sunt catarator, dar cu blogul tot raman. Se face cam un an de cand nu mai concurez competitiv la ciclism si lumea mai intreaba sau mai aduce vorba de mine, presupun ca n-am fost complet uitat.

       Ma bucura asta, pentru ca nu am planuit sa se termine aici relatia mea cu acest sport, despre care spun adesea ca m-a format ca adult si mi-a oferit niste lectii pe care nu le puteam primi de la nicio scoala. Despre munca, despre oameni, despre mersul lumii in general, depre ce trebuie sa faci sa fii in fata si cum sa stii cand sa spui stop.

        Mai era loc de facut mai mult, dar n-a fost timp. Poate in viitor o sa am posibilitatea sa sustin acoperirea lipsurilor pe care le-am simtit, daca nu eu poate urmasii mei daca o sa am. M-am intins atat de mult in timp pentru ca asa mare e lipsa de perspectiva din ciclismul nostru, sau cel putin asa o percep eu. Ar fi un milion de lucruri de facut sa vezi macar 10% dintr-o dezvoltare organica asa cum e in UK zilele astea, de-asta sunt sceptic.

        In ultima saptamana nationala Romaniei a participat la Campionatul European de Velodrom, nici nu m-am uitat la rezultate, e minunat ca au fost, macar exista un reper acum. Totusi o sa cred in continuare ca aparatul care tine in viata ciclismul este sportul de masa.

                      

   
         In ce ma priveste, sunt genul care nu misca 1mm fara o motivatie buna :)) si in apropiere de 30 de ani cu nevoia de a manca si a conduce ceva. Dracu, pana si o fata cu care ieseam mi-a zis “si eu ce le zic prietenelor mele ca esti? Ciclist??” Probabil asa mult timp petrecut facand 15-20mii de km pe an cu bici nu e cel mai chibzuit lucru. In condiile de la noi trebuie sa fii condus de pasiune si dorinta de a te autodepasi, daca nu, mi-e mila de tine.

         Dar pastrez cu drag relatiile cu prietenii mei din sport, o sa raman conectat, voi organiza in continuare Livada cu ciresi cat va exista interes si cat o sa pot, si voi sustine initiativele care eu cred ca merita la momentul potrivit. Si bineinteles, o sa pedalez in continuare pentru sanatate.


          Cum e cu motocicleta? Pai cu pasiunea pentru 2 roti nu ai cum sa nu iti placa. Demult ma interesa, permisul categoria A il poti obtine de la 25 de ani in sus, iar asta primavara am avut niste timp liber in care am facut scoala. Dupa vreo 2 saptamani am cumparat o motocicleta cam prea fortoasa pentru un incepator, dar ma bazez pe autocontrolul meu si iaca inca nu m-am gasit in nicio situatie periculoasa pana acum.
           Bicicleta m-a ajutat sa invat repede mersul, ce pot spune oricarui biciclist care vrea sa fie motociclist: nu uita ca de data asta greutatea e jos nu sus, ah si ca ala pe stanga e ambreiaj nu frana de fata.
            E un mijloc prin care pot sa refac si turele de altadata de 150-160 de km pentru care momentan nu am suficienta energie pentru a le pedala. Nu se compara, dar asta face omul la pensionare, se odihneste.

            Ce fac acum cu tot timpul? Agricultura. Cresc pomi. Am ceva de furca si inca n-am cu ce ma lauda ca fermier, dar poate intr-o zi cu soare, o sa poti sa cumperi din supermarketul local un mar de care m-am ingrijit eu.

            Bineinteles ca toate astea nu inseamna ca nu o sa ma mai iau vreodata startul la un concurs in forma si cu forta, pentru cine s-a chinuit odata in spatele rotii mele, sa stie ca sunt ca herpesul,poate dura ani, dar nu scapi niciodata de el :))