Tuesday, July 22, 2014

Turul Sibiului

      17-20 Iulie, zilele celei mai tari curse de sosea din sud-estul Europei si din intreaga istorie a ciclismului romanesc. Cam enigmatic cum a putut sa apara Turul Sibiului la noi. E ca si cand ti-ar da trandafiri printre balarii.
       Detaliile cred ca le cunoasteti, concurenti din toata lumea numai de la echipe una si una.
       La asa nivel trebuie si un traseu pe masura, si a fost, credeti-ma. Absolut nimic nu a fost usor la toti cei 501km parcursi prin judetul Sibiu si in imprejurimi.
       Cursa a fost structurata asa: 17.07 Prolog ; 18.07 Etapa 160km Sibiu – Balea Lac ; 19.07 Etapa 160km Sibiu Paltinis ; 20.07 Contratimp pe echipe Sibiu – Sibiu; 20.07 Semietapa 160km Sibiu – Sibiu.
        Deoarece Turul Sibiului apartine categoriei 2.1, nu pot participa cu echipa de club ci cu echipa nationala B. Datorita situatiei FRC, organizatorii au luat decizia inteleapta de a invita doua echipe nationale. Doar una dintre cele doua echipe m-a convocat. Am fost contactat in saptamana dinaintea turului de presedintele colegiului de antrenori dl. Ciocan.


          Cred ca antrenorii celuilalt lot au fost influentati sa nu ma invite de o persoana imbecila, pentru ca e ilogic sa ma refuzi pe mine daca criteriul de selectie este cel al competentei.. Asa bine a fost facuta echipa lor incat au abandonat 6 din 7 cati au luat startul.
           In echipa nationala B au mai fost prezenti: Valentin Plesea, Norbert Szabo, Adrian Zamfir, Zoltan Sipos, Alexandru Poenaru, Gabriel Tintea.
           Cei care ii cunoasteti veti realiza ca acest lot a fost intocmit dupa performante, ei fiind medaliatii campionatelor nationale.
            Primii 4 dintre ei sunt foarte buni contratimpisti, si m-ar fi ajutat in zonele de plat sau la contratimpul pe echipe. Din pacate lipsa de experienta cuplata cu etapele brutale a cauzat abandonul catorva dintre ei. Daca echipa rezista pana la contratimpul etapei a 3a ar fi mers asa bine…

        Prolog
   
        Asa cum am zis la Turul Sibiului nimic nu e usor, motiv pentru care e si cursa mea preferata, iar prologul nu face exceptie.
         Doar 2.4 km prin pietele din centrul istoric al orasului. 90% pe piatra cubica cu multe viraje,  intr-un loc pavajul seamana cu niste bolovani.
          Aici castiga cine e foarte tehnic si pregatit sa isi asume riscuri. Oricum nu pierzi decat cateva secunde. Nu o sa vedeti ciclistii care merg pentru clasamentul general pe podium. Cum si eu aveam pretentii la general atunci am mers prudent, dar nu excesiv de prudent ca anul trecut J Nu am cedat decat 25”.
           Prologul e prologul, adica prima pagina dintr-o carte, ciclismul adevarat urma sa inceapa in zilele urmatoare.

          Etapa 1

        Balea Lac si soseaua pana acolo sunt locurile mele preferate din Romania. Normal, abia asteptam sa ajung acolo, si n-am avut mult de asteptat avand in vedere ca viteza medie in primele 45’ din prima etapa a fost de 49 km/h.
         Iar in restul cursei nu s-a mers incet mai niciodata, rar cobora viteza sub 40 km/h. La final viteza medie a fost de… 38.6 km/h!! cu un munte colosal la final performanta asta e mai buna decat ce vezi intr-o etapa de Turul Frantei, nu glumesc.
          In ultimii 40 km s-a stricat si vremea, si s-a stricat rau, sub forma unei ploi torentiale. Zozo Sipos m-a ajutat sa ma pozitionez bine inainte de catarare. Si a inceput… echivalentul nostru la Tourmaletul francezilor.
          Am mers bine primii km dar inca inainte de cascada am inceput sa ma chinui, ce naiba, in anii trecuti imi era usor pe aici, s-a fugit mai tare anul asta dar nici chiar asa…
           La cativa km dupa cascada incep atacuri si eu ignor ce imi spune organismul si incerc sa ma tin. Am stat la cateva sute de metri pe primii pana cand mai erau 6 km inainte de final si atunci “mi-a cazut pianul” sa zic asa in jargon ciclistic. Desi sufeream am vazut scris pe sosea undeva "Nitu", "Romania". Gesturile astea te incurajeaza!

               Zero energie, senzatie de gol in muschi, am mers pe avarie pana la finish. Cu trei minute mai lent ca anul trecut cand eu ma asteptam sa fiu mai rapid cu 30-40 sec, deloc multumit!
            Lumea imi spunea ca sunt inca aproape de tricoul rosu de cel mai bun roman dar asta nu ma consola. Nu e asa important acel tricou. E frumos, l-am avut si anul trecut, nu mi-a schimbat viata. Obiectivul era sa fiu mai bun decat in trecut.
             Locul 28 la 5’44” de castigator. Un prieten mi-a spus “nu vezi ce prastie sunt ceilalti romani cum sa nu fie bine?” dar e sub standardele mele.
              Totusi daca ma uit pe rezultate vad ca sunt o gramada de mari campioni sub mine: Kusztor, Sella, Rosa, Honkisz, Nechita, Tamouridis, Schumacher…
             Deocamdata nu aveam destule informatii sa imi dau seama ce a mers aiurea dar banuiam ca rezistenta a fost problema, etapa urmatoare mi-a confirmat suspiciunea.

        Etapa 2

       La fel ca in 2013 si anul asta etapa cu Transfagarasanul a fost cea decisiva insa cea cu final la Paltinis era anunatata ca etapa regina. Probabil datorita catararii intermediare de la Jina. Traseul turului avea pana acum de toate, in afara de un munte intermediar greu. Salut adaugarea acestui element ce face cursa completa.
        In acea dimineata am dat un interviu reporterului de la Digi. M-a intrebat daca o sa atac pe Jina. Am zis ca face misto de mine si am spus ca “eu sper sa ma tin”.
        Plecam din oras tot in viteza mare, dar parca nu la fel ca ziua din urma. La un moment dat in DN1 spre Sebes ating si un record personal de viteza la vale: 84 km/h
         S-a mers foarte tare si pe fals platul dinainte de Jina, s-au rupt cativa inca de aici.
La Dobra incepe catararea de categorie A lunga de 5km cu panta medie de 9%. Grea a naibii! Ritmul intens al plutonului era dat de echipa profesional-continentala Androni Giocatolli. Ei alergau dupa o evadare de 3 oameni.
          Ma asteptam sa atace cineva aici, asa ca m-am dus in fata in ultimii 2.5 km si ma simteam foarte bine, mai erau 2000 m si nimeni nu misca. Pana acum nici nu ma gandisem sa atac eu, dar incepea sa ma bata gandul, insa imi ziceam “Oricum nu ma lasa astia sa plec, risc sa ma fac praf, ma rup si de ei”.
           Cel mai bine era sa plec cu inca cineva. Ma pun langa Androni si ma intreaba “work?” ii zic “no, break” adica evadare, vine Sella spre mine si accelerez, ii fac semn sa treaca la treaba dar era terminat. Vorbim de Emanuele Sella, om care atunci cand facea “pregatire speciala” il batea pe Contador in etape in Giro! Chestia asta mi-a dat un imens boost moral, si i-am prins singur pe 2 din cei 3 evadati. Primul era Samoilau, om care vine din World Tour de la Quick Step si Movistar, ce-i drept ii scoteam ciclismul din cap daca il prindeam eu, mic roman de la club romanesc.


         Dupa miscarea mea am asteptat cam 3 minute sa ma prinda grupul, intre timp am mancat si am baut. Am coborat spre baza soselei spre Paltinis, dar asa repede mergeau ca nu se mai simtea ca era la vale drumul.
         Spre deosebire de anul trecut nu se mai intra spre paltinis prin Rasinari ci prin Calugarul unde e o alta urcare in serpentine. Nici n-am mers 3-4km pe drumul principal spre finish ca iar au inceput dificultatile. Aceeasi senzatie de sfarsire, nu gafaiam, nu imi era foame, pur si simplu nu mergeam mai tare, asta indica un deficit de rezistenta.
          Macar de data asta am stiut la ce sa ma astept si nu am mai disperat, am facut bye bye grupului principal si mi-am luat ritmul meu pana sus alaturi de un rutier de la Kolss care m-a dus de parca as fi fost colegul lui.
           Locul 33, la 6’ de castigator nu 2’30” ca in 2013. De data asta n-am mai fost suparat ca mi-am dat seama unde e problema. Am gresit in pregatire, m-am concentrat prea mult pe intensitate si n-am acordat importanta rezistentei, asa ca am pierdut calitatea asta. Degeaba eram eu tare daca nu tineam pana la final. Degeaba ai Ferrari daca ramai fara benzina, trebuie sa il impingi. Mi-am invatat lectia. Fara pregatire completa nu mai vin la TCS.

            N-o sa comentez acuzele lui Geoana al ciclismului, mai mult decat ce am spus in interviul Digi. Ma simt flatat, dar e pacat ca noi, romanii sadea, avem o limita peste care nu avem voie sa trecem altfel suntem “prea buni”, sovinism?
             Nu stiu daca se referea la dopaj, dar daca o facea era de un comic involuntar si un penibil fara limite. Avand in vedere ca el a avut la echipa DISTRIBUITOR de produse dopante, plus altii suspecti care au fost auziti spunand “Daca e control eu nu iau startul!”.
               Cel mai mult ma bucur ca s-a expus si ca acum stie lumea ce fel de caracter are, ca pana acum era destul de convingator in vrajeli…

           Seara la masa, ne-am amuzat putin cu Tintea care zicea ca e top 5 la general daca intoarce clasamentul invers. El s-a rupt pe la km 90, dar era important sa termine pe orice loc ca sa figuram in clasamentul pe echipe pentru ca ramasesem numai 3 oameni. I-am zis sa aibe grija sa nu urce pe podium, dar el a reusit cu “victoria” lui din ultima etapa :))

      Semietapa 3a

        La etapa 3a aveam de facut un contratimp pe echipe de 17km. Cum am explicat mai sus, initial aveam o echipa bine pregatita pentru proba asta, dar singurul specialist ramas era Sipos.
         Pentru ca eram prea putini ca sa facem vreun rezultat am hotarat sa ne conservam energia pentru semietapa de 160km de dupa amiaza. Am mers la un ritm de antrenament si evident am incheiat ultimii. Am auzit ca cineva s-a laudat ca ne-a batut cealalta echipa nationala formata din 2 oameni…Romanian Classic - jenant, e ca si cum te-ai laudat ca ai luat 3 nu 2 la bac…


       Semietapa 3b
        
      Ii zice semietapa dar e etapa de 160km in toata regula! Mare parte din traseul era cel din etapa din ziua precedenta dar parcurs in sens invers. Nu are munte la final, dar traseul e greu pentru ca e foarte valonat, aproape deloc plat si nu te lasa “sa respiri”. Au mai fost cazaturi, plutonul s-a mai rupt dar eu m-am ferit de belele si am terminat cu Sipos la 30” de castigator, in primul grup.

14 am fost 4 am ramas, Romania e doar una. Rusine celor ce vor sa dezbine!

        Locul 32 la final, si locul 10 in ierarhia cataratorilor, nu mare lucru… foarte putin pe langa ce imi propusesem. Cine stie ce se mai intampla pana la anul.
        Un mare bravo organizatorilor, sponsorilor si voluntarilor deopotriva. Munca si sacrificiile lor dau rezultate excelente!
         Multumesc si lui Radu si George care au renuntat la planurile personale pentru a ne insoti si domnului presedinte Plugaru pentru sustinerea echipei. Anul asta desi rezultatele au fost mai slabe, am primit premiere toti. Anul trecut nici o strangere de mana nu am primit de la FRC.

Adrian Nitu


Monday, July 7, 2014

Road Grand Prix - Ploiesti si Surmont MTB Challenge - Azuga

     Etapa din Ploiesti de la Road Granx Prix “Memorialul Vagneti” e deja o clasica locala, tinandu-se de multi ani pe  bulevardul Independentei. Editia de anul asta a avut un format diferit, nu am avut de parcurs un numar fix de ture ci s-a mers timp de o ora + un tur.



     Circuitul urban nu e proba mea preferata, ii lipsesc elementele ciclismului adevarat, dar e indispensabil pentru promovarea sportului si familiarizarea cu publicul.
      Sportivii elite au alergat alaturi de amatorii de la categoriile 40-50 de ani si peste 50 de ani si de fete. Din cauza asta au existat situatii periculoase si parca si o cazatura.
      Plecam cu un tur neutru dar neutru la blana, dupa 3-4 tururi se mai aseaza lucrurile si raman in fata cei buni. Strategia e simpla, nu pleaca nimeni fara noi, ideal ar fi sa intre Zozo intr-o evadare de 3-4 oameni de la echipe diferite, ceea ce s-a si intamplat printr-un atac al lui Crista.
       As fi putut sa ma agat de ei, insa eu n-am un demaraj asa de puternic, si daca m-as fi bagat as fi tras si plutonul dupa mine stricand o caratura buna. Asa ca am preferat sa stau in grupul 2. Grup care de-a lungul cursei s-a micsorat pana la 7 oameni. Baietii nu s-au lasat batuti, Frunzeanu a bagat niste sprinturi bune. 


      Pe la sfarsitul cursei m-am plictisit si i-am facut semn jupanului Basso sa mergem, am atacat si am mers in 2 pana la final. Locul 6 cred, la fel ca anul trecut dar a castigat Dinamo, asa m-a invatat antrenorul sa zic.
       Trebuie sa ii multumesc lui Filip pentru rotile imprumutate.
       Bravo ZoZo, Cancellara din Marosvasarheli. Felicitari si lui Gache cel tenace pentru locul 3 la juniori.


       Duminica as fi putut sa merg la criteriul lui Pitrack, dar mie imi place mai mult la munte decat la Bucuresti, deci am preferat Surmont MTB Challenge la Azuga. Numai super trasee pe aici. Surmont ofera 3 trasee, l-am ales pe cel mijlociu (36km). Nu, nu fac sandbagging! Din cate stiam eu traseul lung ar fi avut multe zone de impins, pe care as fi vrut sa le evit, insa n-am scapat de ele nici la traseul mediu.
       Pe deasupra, traseul lung era si foarte tehnic in coborare si acum am obiective importante la sosea si nu e momentul sa risc aiurea. Soseaua are prioritate, la MTB sunt hobby. Unii sunt prostuti si nu inteleg dar “ata ete”…


       Am plecat destul de din spate, a trebuit sa ma lupt cu toata lumea cateva minute pana sa ajung printe primii. Ritmul destul de rapid era dus de un tanar sprinten de la Elefant Bike Club.
       Odata ce a crescut inclinatia drumului am marit viteza in ideea de a ii lua pe Filip, Dima si Attila dupa mine ca sa castige secunde fata de adversarii lor de la categorie. A ramas numai Dima, dar care a intampinat niste probleme si a ramas in urma. Nu a contat ca toti au luat locul 1 la categoriile lor, s-au descurcat si fata smecheria asta.
        Restul cursei l-am facut alergand dupa ciclistii de la tura lunga (care plecasera cu 5 minute inaintea mea) si am reusit sa prind chiar si pe unii foarte buni. Dupa ce s-au separat traseele am mers inchipuindu-mi ca e cineva dupa mine, dar foarte incet la vale sa nu risc deloc sa cad sau sa stric bicicleta.


         La general pe 2 a venit Filip si pe 3 Attila Malnasi.
         Traseul a fost foarte frumos cum am zis mai sus, numai urcare abrupta sau coborare tehnica, dar slab marcat din pacate. 27.5 s-a lipit foarte bine pe traseul asta noroios, nu stiu de ce n-au facut din prima mtb-urile asa…


         A fost un weekend destul de tare, curse scurte dar intense, urmeaza sa imi iau doua zile mai usoare, maine un doua ore pe plat si poimaine o ora jumate.
         
Adrian Nitu

       

Tuesday, July 1, 2014

Campionatul National de sosea fond - Boldesti Scaieni

     O sa incep prin a remarca imbunatatirile vazute de Campionatul National la nivelul traseului si al organizarii. Editia de anul asta a fost mult peste ce a fost in trecut din toate punctele de vedere. Cel putin traseul a fost raliat la standarul european. Cei care ati participat la Road Gran Prix la Boldesti Scaieni il stiti deja, doar ca pentru campionat a fost putin modificat in bine, adica mai lung cu 2 ture + final in catarare, astfel ca elite seniori si U23 au avut de parcurs 150km.


      Profilul cursei sigur ca ma avantaja, multi prieteni m-au intrebat “iei campionatul anul asta?” persoane de la alte echipe m-au dat drept “lider de cursa” iar ceilalti ciclisti au fost mereu cu ochii pe mine. Presiunea asta s-a cam adunat, sportivii mari cand spun ca sunt sub stres nu vorbesc prostii. Nu am mai fost in situatia asta pana acum, poate din cauza lipsei de experienta nu am stiut sa fac fata, si asta m-a costat. Personal am avut ghinion dar pana la urma a iesit foarte bine!
       Sa trecem la cursa, cred ca singura cursa la care toata lumea a plecat din start pe placa mica J urcam dealul incet iar pe ultimii 300m apar primele miscari de evadare, ii las, eu trebuia sa stau cu Nechita si cu Grosu, printre primii evadati are inspiratia sa plece si Sipos de la Dinamo, perfect!
      Incepem sa coboram si Andrei Nechita o apasa, ma prind de el desi cam greu, apoi alte atacuri pe coborare, nu imi fac griji pentru ca stiu la milimetru virajele si daca e asigurat drumul poti sa cobori si cu 80 pe acolo. Nu cred ca vroia nimeni sa ajunga cu mine la baza ultimei catarari asa ca ma asteptam la atacuri dar nu chiar asa repede.
   
      Ajungem pe plat si aici iar atacuri, nu stiu cum dar imi e greu sa sprintez, ne regrupam pana la urma. In ultimul km pe plat inaintea urcari iar atacuri, aici a inceput momentul dificultatii, mi s-a uscat gura, mi s-a ingustat privirea si m-a luat ameteala o stare extrem de nasoala. Ii prind totusi pe Nechita si pe Grosu pe primii 300m din Seciu desi urcam execrabil, 14-15 la ora in loc de 19-20 cum era normal. Trag de mine cum pot si ajungem in varf unde prindem o parte din evadati. Starea de rau persista, deja ma gandeam ca in felul asta nici nu am cum sa termin cursa, ba mai rau pe coborare mi s-a tunelizat mai rau vederea, nu vedeam decat ciclistul din fata.



         La finalul coborarii mi-am revenit in sfarsit si am realizat ca plecasera deja oamenii la care trebuia sa fiu eu atent, nici nu am vazut unde sau cand. Eram deci intr-un grup cu Plesea, Tintea si Petrache si parca mai era si altcineva. Incercam sa prindem dar degeaba, era prea tarziu, erau si multi si buni in fata. Urc tare sa vad daca ii pot vedea pe deal, ii vedeam,aveau vreo 2 minute, daca eram cu inca 2 clone de ale mele ii prindeam dar singur munceam degeaba. Ii astept pe Plesea si pe Petrache si tot mergem asa vreo 100km. Ajung singur la final pe locul 5. 2,3,4,5 toate erau de consolare.


         Am zis totusi mai sus ca a iesit foarte bine, cum asa? Pai castigatorul a fost Zolica al nostru. Nu am avut timp sa il intreb exact cum a reusit dar nici nu conteaza. Cand mi-a zis George ca “am castigat” i-am zis sa nu faca misto de mine :)) le-a mai dat si vreo 3 minute… Zoltan! le-a dat ghetu’ cum zicem noi, “astia de la Mazicon”.
         Dupa ce am terminat nici nu m-am bucurat bine ca am inceput sa vomit… de mai multe ori, “produsul” indica catre o indigestie, cauzata pe fond nervos pentru ca dureri de stomac n-am avut deloc.
          Ce n-as da sa mai fug odata aceeasi cursa, de data asta cu mai multa experienta.
Lectii invatate, stresul nu face bine la nimic, dimpotriva. Nu mai las eu nicio evadare, ca imediat pot pierde controlul cursei.
           Multumesc d-lui presedinte Plugaru pentru sustinerea campionatului si pentru premiul “de consolare”. 
           Urmeaza Road Grand Prix in Ploiesti pe 5.07, criteriu, fuga, antrenament, dar nu imi vine deloc sa stau cuminte...
           Iar apoi vine Turul Sibiului pe 17.07, pentru cine nu stie, e cea mai tare cursa din istoria Romaniei, aici vin profesionisti, nu o sa mai fiu asa ingrijorat de tactica plus ca aici avem munti adevarati deci traseul ma avantajeaza si mai mult.
          
Adrian Nitu