Monday, September 26, 2016

Haiduci si domnite - sprijin pentru Omar

     Bun gasit! in mod normal mi-as fi dorit sa inchei sezonul pe 3 Septembrie la Campina. Am decis sa aman incheierea anului in urma unei rugaminti venite din partea lui Razvan Alexandrescu. Razvan sustine proiectul Sprijin pentru Omar participand la competitii pentru sustinerea unui sufletel diagnosticat cu tulburari de spectru autist. Insa anul asta nu a putut la participa la toate concursurile asa ca i-am spus ca se poate baza pe mine.

     Nu prea imi plac concursurile de final de sezon, vremea a fost asa-si-asa dar de data asta chiar vroiam sa merg. M-am pregatit ca pentru orice zi... am pus bicicleta in masina demontand roata de fata, si la drum! Am ajuns cu bine din timp, caci daca si intarziam atunci chiar nu mai puteam sa iau startul la ce a urmat.

     Mi-am ridicat kitul de start, si cand sa scot bicicleta sa ii montez numarul pe ghidon, soc si groaza, am uitat axul cu care se inchide roata de fata! stiam exact unde e pentru ca am facut o gresala mare cand am demontat roata pentru a baga bicicleta in masina. In loc sa il arunc in masina sau sa il bag inapoi in furca l-am lasat pe pervazul ferestrei! Un moment de neatentie si decizia neinspirata de a-l pune intr-un loc unde sa nu pot sa-l vad.


  Acum, sigur ca e vina mea, nu o sa ma victimizez ca uite ce mi s-a intamplat, dar toata lumea a uitat ceva important odata in viata, important e sa duci la bun sfarsit treaba.

    Am inceput sa caut unul dar fara succes, apoi am apelat la MC Mihai Pali sa faca un anunt in caz poate poate avea cineva unul.. desi erau slabe sansele. Apoi am cautat unul printre participantii de la traseul scurt, care incheiasera deja concursul.

    L-am gasit pe un voinic care a concurat alaturi de copii care avea axul care imi trebuia dar nu putea sa il imprumute raspunsul lui fiind "Eu nu fac de-astea". Chiar si la interventia lui Toni Vieru "Tu nu stii cine e asta? il cunoaste toata lumea!" omul a ramas neinduplecat. Asta e, ca o piatra ce sta in apa si apa nu intra in ea, asa si unii fac sport, dar fair play-ul nu patrunde. "Imi pare rau, nu pot." era mult mai frumos.

    Eram aproape resemnat, mai erau 20 de minute pana la start. Am promis ca particip dar nu puteam. Apoi la sfatul colegilor l-am rugat pe MC Pali sa intrebe daca are cineva o bicicleta :) n-a durat mult si bicicleta a aparut! din partea lui Cristian Gal, om pe care nu il cunosteam dar iata ca era dispus sa lase bicicleta unui strain pentru 60 km. Asta e solidaritatea pe trebuie sa o inveti din sport. Multumesc din nou Cristi!

     Am lasat bicicleta pe mana lui Catalin, suporterul nostru tehnic pentru a-i schimba pedalele si pentru a regla pozitia seii. In acest timp eu m-am echipat si fuga la start!

Super, iar startul la timp! But wait, there's more!

    Pentru ca, la 5 metri dupa start mi s-a rupt lantul. Soc si groaza din nou? Nope, pentru ca m-am obisnuit azi, Si partea buna a fost ca s-a rupt la start pentru ca imediat am dat fuga la cortul Giant unde Catalin a sarit intr-un suflet sa il repare, Dar neavand pin sau za noua reparatia nu avea cum sa fie durabila.

    A urmat o cursa in care a trebuit sa merg repede dar sa nu fortez lantul :)) Eram aproape sigur ca o sa se rupa din nou asa ca am luat presa de lant la mine. N-a fost noroi rau prima tura, obstacolul principal au fost concurentii care au luat startul cat timp mie mi se repara lantul si pe care trebuia sa ii depasesc, dar cu grija sa nu faca iar poc lantul.

La trecerea prin zona de finish mai opresc odata la cortul Giant pentru menajamente la lant. Tudor de la MPG ma intreaba daca vreau sa continui, cum sa nu continui? Si pornesc din nou, fara graba, podiumul credeam ca e demult dus. De data asta stratul de noroi superior cat de cat uscat si aderent s-a luat pe rotile celor aproximativ 900 de participanti descoperind clisa pe alocuri lipicioasa si alunecoasa. Zona "rezonator" a traseului a fost in mod special de dezgustatoare iar dupa asta inceput sa ploua. Imediat ce apar pozele o sa urc 2 aici, sa vedem cat de murdar eram in prima si in a doua tura.


Finalul in sfarsit! Si mai multa satisfactie decat daca as fi castigat concursul in mod normal. Cand am consultat clasamentul ca sa vad cum s-au descurcat prietenii mei am observat cu stupefactie ca sunt pe locul 3 la nivelul 1 elite, se pare ca au mai abandonat din concurenti. Wow! lectie pentru voi, nu renunti niciodata!






Sunday, September 4, 2016

Campina MTB Open - race for autism

    Deja devenit traditie Campina MTB Open de la inceputul toamnei este un eveniment de neratat indiferent ca esti obosit dupa sezon, vii din concediu, sau faci ca mine 0m in saptamana dinaintea cursei.
 
    E bine sa iti cunosti limitele, de aceea am optat pentru distanta scurta, in cazul meu rezistenta este calitatea deficitara. Era si destul de greu traseul, mi-era teama si de dureri in zona lombara...

    A fost mare lucru ca am ajuns in timp la start datorita neatentiei mele. Noroc ca exista prieteni/familie sa te scoata.

    Cand ai un start ca la Campina, pieptis in deal abrupt e o idee dezastruasa sa fii "parasutist" si sa nu te incalzesti. Am invartit putin picioarele inainte de start si apoi m-am strecurat in fata printre concurenti. N-au fost carcotasi din fericire, ca oricum, nu e rau sa ai pe cineva care pleaca bine in fata, sa iti faci ritmul dupa el.


   La intrarea in deal conducerea a fost preluata de SportGuru-BCR prin Gerhard Dumitrescu si Andrei "Corratec" Cojanu. Diavolii astia violet m-au facut sa ard pe interior pe varful dealului, unde ne-am detasat impreuna cu inca un cineva (Tudor Cazaceanu cred).
    Dupa coborarea dealului de langa start, ne-am gasit intr-o mica dilema, unde e marcajul? Prin stanga sau prin dreapta gardutului? Iarba sau asfalt? Impins de pragmatism, am sarit ca la ciclocros gardutul si am continuat spre traseu pe asfalt, in paralel ceilalti mergeau pe iarba. Am ajuns in acelasi timp la locul unde se intra din nou pe offroad.


   Am ramas in grup eu, Gerty si Corratec. Nu era rau sa terminam asa, cei 2 sunt juniori, si oricum suntem prieteni si colaboram. Am inceput sa prindem din urma din concurentii de la tura lunga printre care si multi prieteni. Mi-a placut sa merg fara stres si in loc de HOP HOP disperat sa mai fac cate o gluma sau sa ii incurajez.

   Dupa zona superba de coborare C-tec a ramas in spate acuzand probleme cu franele. Din cate am inteles trecuse la sistemul de franare cu pantofii.

   A urmat zona neplacuta pe bolovani prin albia raului cu marcaj si pe stanga si pe dreapta. N-a mai fost mult si atacat catararea cea mai grea. Colegul meu de competitie Gerty cred ca are ceva calitati anaerobe bine dezvoltate, intrucat intra foarte tare in deal dar pe la jumate incetinea. Nu se vedea nimeni in spate, trec catararea fara sa dau 100%.

   Noua coborare e destul de interesanta, buna pentru imbunatatit tehnica. Cred ca acolo am atins maximul de 48.5 km/h. Dar la trecerea prin ultima albe o piatra ascutita mi-a facut pana pe fata. Stiu ca e ascutita pentru ca anvelopa a fost umflata la presiunea corecta si nu i-am dat atat de tare pe acolo.

     Fas fas... rasufla incet, il pun pe Gerty sa mearga mai tare, sa ma mai dupa putin cat mai am presiune. Apoi cum 3km inainte de finish se lasa de tot. Era prea aproape, auzeam MC-ul deja, m-am gandit ca e mai bine sa merg pe ea pe unde se poate si apoi pe langa decat sa schimb camera.
    Stevens (locul 1 30-39) vine tare din spate si imi arunca un spray anti-pana pe care il folosesc dar nefiind problema de intepatura solutia din el nu remediaza problema. Dar imi mai da niste presiune pentru 1km de mers pe bicicleta.
     A urmat o perioada de mers cand calare cand pe langa. Mi-era groaza de buclele alea de langa finish din anii trecuti. Din fericire anul asta au renuntat la ele.
     Trece si Pitiku pe langa mine care incearca sa imi dea spray-ul lui dar nu mai era nevoie, aproape am ajuns. Pe sosea il ajung pe George Manastireanu care imi zice "ia uite, tu mergi pe pana mai repede ca mine" :D Glumesc si ii cer sa imi dea roata lui de Lefty.


      Finish! Locul 2 la categorie si la general habar n-am. La afisarea clasamentului vad ca pana m-a costat 10 minute. Nu ma asteptam. Deci chiar si cu 3km inainte de finish e mai bine sa rezolvi pana decat sa mergi pe ea. Castigatorul categoriei, Rossi zicea ca nu are cum sa ma bata, uite ca la ciclism nu iti garanteaza nimic victoria.

   

Monday, August 29, 2016

4 pedale - si usor si provocator

Welcome!

    A venit si perioada din an in care se tine unicul concurs de mtb-stafeta din tara. A inceput in anul inaugural al Riders Club sub numele de Riders Club Team Challenge iar intre timp s-a rebranduit in 4 pedale.

   Mereu a fost distractie la 4 pedale, organizarea ireprosabila MPG,vremea buna din fiecare an traseul fun si conceptul de stafeta asa mi l-a lasat in amintiri. In trecut am ocupat locurile 1,1,2 -  am aratat ce aveam de aratat, asa ca anul asta m-am gandit sa "ajut" un rider de nivel inferior si sa facem o echipa de nivel 2 cu care poate luam podium. Oricum nu gasisem pe nimeni cu posibilitati asemanatoare cu ale mele. De la Team Giant interesat a fost Dragos Bucurenci, zicea ca n-a mai iesit de la Prima Evadare dar se pare ca merge destul de bine si nu se lasa cu una cu doua...


   La 4 Pedale ideal e ca ciclistul mai puternic si cu mai multa indemanare sa plece primul. Asa am facut si noi. Luam frumos startul, iar dupa 500m Dan Shine sare ca o... lacusta la carma cursei. Dupa momentul lui de glorie, ritmul va fi impus de Gerhard "Ghepard" Dumitrescu si de Adrian Dumitru.

   Eu am mers o vreme cu good ol' Alex Ciocan, dar cand a inceput sa o apese picioarele mele lipsite de vigoare m-au lasat si i-am pierdut roata. Din spate a venit foarte montat cu doua spalatoare Bosch in ochi Alexandru Grozea. Am stat dupa el multa vreme, dar incepusera sa ma deranjeze niste dureri in zona lombara. Asa mi se intampla cand las de-o parte mtb-ul 2-3 saptamani.


   Inchei tura cu un timp rezonabil si ii predau stafeta lui Dragos. Spal bicicleta, ma schimb, ma clatesc si in timp ce schimbam o vorba cu lumea apare Dragos cam prea devreme. A fost incurcat de un voluntar zapacit si facuse 16km in loc de 20 :( Era necajit. Eu mi-am zis: "of, asta e" si l-am indemnat sa o sa de la capat si sa faca tura din nou sa vedem cam pe unde ne-am fi situat.

    Cu timpul meu plus timpul intregistrat de Dragos (mai obosit si probabil mai demoralizat) pe tura noua ne-am fi clasat pe 3-4. Regretabil ca nu ocupam locul meritat dar castigurile adevarate pe care ti le ofera sportul sunt beneficiile asupra sanatatii si lectiile de perseverenta. Mort-copt, trebuie sa ajungi la final, nici nu iti dai seamana cum te influenteaza, totul lucreaza in "backgroud".


   Desi nu am avut un lot foarte mare de la Giant Team Romania atat Laurentiu Oprea + Vlad Barbu cat si Lucian Balaban + Vasile Rotaru (Gatorade) si-au adjudecat locurile 1 la categoriile lor.

   De asemenea, si protejatii mei Lolek si Bolek, si-au imbunatatit timpul fata de anul trecut cu 5 minute si vreo 20 de pozitii.

Spor la pedalat!
Adi

Monday, July 18, 2016

RGT Memorial Constantin Vagneti si RC Lupii Dacilor

Scuze de intarziere in primul rand! Desi tocmai pe 3 iulie a fost Memorialul Vagneti, imediat dupa am plecat in vacanta, iar la intoarcere nu a trecut mult timp si am participat si la Lupii Dacilor. Ar trebui sa mentionez ca in vacanta am fost la tur, turul ala mare! Grozavie mare in Franta, as putea sa scriu 5 pagini, poate o sa scriu un rezumat scurt aici pe blog in curand...

Road Grand Tour - Memorial Constantin Vagneti

Etapa Road Grand Tour de la Ploiesti comemoreaza un om care a contribuit substantial la dezvoltarea ciclismului Prahovean. In ziua de azi rar asa oameni caci chiar si un sport sarac ca ciclismul romanesc este dominat de mercantilism.

Acest criteriu a picat imediat dupa ce am organizat Livada cu ciresi. Deci dupa o saptamana de stat pana seara prin paduri la munca si in rest alergat in tot felul de locuri. Numai cat am stat sambata in picioare... vreo 8 ore!



Asa ca in mod evident am luat startul fara mari pretentii. Mi-era suficient sa nu ma curat. Am participat an de an la criteriul de pe bulevard, defapt e chiar prima mea cursa de sosea. Stiu ca daca nu ai un minim de antrenament mai bine nu participi pentru ca e un chin sa faci 30-40 de sprinturi. 
Am mers rezervat tot timpul, cautand sa nu ies in vant.


Desi nu puteam sa ma desprind de pluton rezistam destul de bine dupa viraje si la atacuri. Tot asa si s-au scurs cele 1h30'. Nu m-am complicat sa ma bat pe pozitii, am luat o roata care stiam ca merge bine (anume a lui Alexandru Grozea) si am stat acolo pana la final. Datorita sistemului de clasificare RGT am incheiat pe locul 3 la categoria 19-29. Foarte cinstit pentru 0 metri parcursi pe bike intr-o saptamana!




Riders Club - Lupii Dacilor

Lupii Dacilor de la Campulung este un concurs pe placul meu. Adica si cu munte, dar fara coborari stupide puse de organizatori inconstienti. Din pacate imediat dupa Memorialul Vagneti am plecat in vacanta mai sus amintita ceea ce a insemnat inca o saptamana fara bicicleta. Datorita calendarului nu am putut sa ma prezin intr-o forma prea grozava. Dupa cum veti citi o alta defectiune mecanica va avea sa puna cruce pretentiilor mele la trofeul Muscelului.


Cursa de acasa de la Juganaru are un traseu serios, ma refer la cel epic. Anul trecut l-am cam subestimat dar anul asta am venit cu rezerve corespunzatoare de apa si mancare. Traseul incepe cu o urcare lunga pe dealul Stramtu. Fata de anul trecut urcarea a fost mai dificila, ploile scurse pe drum expunand pietrele dand nastere unei catarari tehnice foarte greu de dat calare. Aproape toti participantii au impins putin la bicicleta acolo.


Imediat dupa a urmat o coborare dificila. Cat de dificila? Pai s-a rupt o bicicleta in 3 acolo. Si nu era vreo coaja...
Aici am sesizat o problema la frana de fata care desi era la maximul din cursa nu reusea sa ma incetineasca. Stiam ca frana trebuie aerisita dar am tot amanat servisarea...
Fiind vorba de un traseu greu nu puteam sa continui doar cu frana de spate. Chestia e ca ma lipeam usor de un podium chiar si asa, iar in situatia asta poate ma lua valul si imi asumam riscuri prea mari.



Am preferat sa intru pe traseul standard si sa ma opresc la capatul ultimei urcari de unde am stat sa vad restul concursului. A fost distractiv sa aud participantii cu "astia vor sa ne omoare!", "Golgota..." sau pe tipul care vorbea singur "Nu nu sa nu te apuce acum crampele".

S-a strans mult antrenament pe care trebuie sa il recuperez, mai sunt cateva curse bune anul asta si saptamanile urmatoare asta o sa fac.. o sa incerc sa peticesc o forma buna cu care sa termin acest an.

Monday, June 27, 2016

Riders Club - La Broaste

       Vremea Broastelor a venit mai tarziu cu aproape o luna peste data traditionala dupa amanarea cauzata de vremea nefavorabila. De data asta conditiile de concurs se anuntau a fi aproape perfecte, si doar putini din impatimii de mtb au ramas acasa. La Broaste au fost 1200 de participanti, echipa MPG a trebuit sa faca fata la niste provocari logistice impresionante!


      Eu am participat la traseul Epic 69 km, echivalentul a 3 ture de 23km. In 2013 la editia inaugurala a Broastelor am participat la aceeasi proba si mi-a placut. Daca tot e usor traseul macar sa fie mai lung ca rezistenta sa fie un obstacol.

       Am facut putina incalzire si am intrat la start, cam putina lume la proba mea, desi pe site erau inscrisi si confirmati multi. Asta e, n-o sa merg la plimbare, concursul tot concurs e. La proba de 46km participau "the young guns" din Ploiesti, Andrei Cojanu si Gerhard Dumitrescu membri ai BCR Sport Guru, pe care imi propusesem sa ii ajut sa faca o cursa buna.


foto: Mircea Dan

      Nu am plecat tare la start, iar dupa 2 km a trebuit sa fac o mica pauza sa remediez problema cu gentuta de sub sa care se desprinsese. In timp ce umblam la bicicleta ma depasesc cei doi juniori. Pornesc dupa ei si cand ii ajung marim viteza si ne schimbam la trena. Am tot mers asa pana cand ne-a ajuns colegul meu Filip la inceputul celei de-a doua ture. Filip nu a mai avut rabdare sa stam cu astia micii asa ca am luat-o inainte amadoi.


foto: Mircea Dan

       Totul a mers pefect pana cand am facut o eu o prostie... atat va zic, o prostie care a rezultat intr-o tranta nu foarte grava dar care mi-a luat putina piele. Dupa cazatura m-au ajuns inapoi "junii turci" alaturi de care am terminat a doua tura. Ultima tura am parcurs-o singur si ceva mai incet, 70 km pe caldura de pedalat incontinuu pe offroad nu e chiar asa usor.


       Locul 1 la un concurs la care chiar m-am distrat, poate prea mult! Dar acum urmeaza o saptamana de munca literarmente asidua in care trebuie sa pregatesc Livada cu ciresi unde sunteti oaspetii mei si unde va asteapta un traseu cu totul deosebit. Dupa care daca va fi posibil as vrea sa concurez la Ploiesti la Road Grand Tour - Memorialul Vagneti.


foto: Iub

Pe curand,
Adi

Monday, June 20, 2016

RC Topoloveni si RGT Infernul Muntelui ITT


Gata distractiile de weekend! In mod normal participam si sambata si duminica la Sinaia, dar m-am cam speriat de vremea asta instabila,  ar fi fost cam groaznic 30 km urcare 30 km coborare pe Ploaie. N-a plouat pana la urma, dar inclinatia mea a fost oricum dublata de faptul ca nu prea mai “duc” doua curse grele consecutive, asa ca am preferat sa imi fac incalzirea pe mtb la RC Topoloveni Summer Tour, o cursa super prietenoasa pe un traseu usor deluros

Riders Club – Topoloveni Summer Tour

    Autorul Topoloveni Summer Tour este multiplu sef la trasee Jughi, sprijinit de echipa MPG, deci am stiut ca va fi un eveniment fara surprize neplacute. Anul trecut l-am si castigat deci am dezvoltat o afinitate pentru ciclismul prin tara magiunului.

      Primarul costumat in militar ne da startul la 11 pe  o temperatura caniculara. Imediat inainte de intrarea pe offroad Adrian Dumitru lanseaza cursa printr-un prim atac, apoi urmeaza Toni Vieru printr-o noua accelerare.
.

     Se mergea pe campuri pe unde vegetatia a fost cosita, caldura radiata din ierburi impreuna cu roua evaporata fac cele aproape 40 de grade greu suportabile. M-am deschis la tricou si inca nu incepuseram sa urcam.
      Vine prima catarare, pe care o apreciez ca fiind de dificultate medie iar eu deschid ostilitatile, asta pentru a testa picioarele, si ale mele si ale celorlalti. Dupa mine vin Dumitru Bros. dar pana la urma raman singur. Pe plat nu mergeam tare, ba chiar prudent sa nu sparg prin cioturile de copaci. Un mic moment de neatentie si era sa sar peste ghidon! In timp ce puneam cu grija bidonul la loc (ar fi fost tragic sa il pierd pe vremea asta) am luat un sant cu noroi adanc de 20-30cm, dar cauciucul de fata m-a ajutat sa stau pe verticala. Super aderenta de la Hutchinson Toro!


         Ma ajung din urma fratii Dumitru impreuna cu un pusti de la Geiger. Dupa primul pushbike (va dau un pont, e mai bine sa faci pasi mici si desi cand impingi bicicleta) raman doar cu Adi, si asa am mers toata cursa. La fel ca si anul trecut, doar ca atunci eram coechipieri, dar stiam la ce sa ma astept.
       Undeva prin zona “mlastina” am alunecat putin si am pus piciorul jos, l-am pierdut pe urlateanul de la Cannondale o bucata de drum dar l-am reajuns in timp util.
        Se apropia finalul, desi eram istovit de caldura ma bazam pe ultima urcare pentru a deschide un avans. Am reusit chestia asta, Dumitru a descalecat in timp ce eu am reusit sa urc pe roti pana sus.

         Problema e ca pe drumurile de langa vie m-am orientat gresit urmarind un concurent prins din urma, desi marcajul era vizibil. Nu am pierdut mult, dar a trebuit sa franez si sa intorc de la 40 la ora, ceea ce inseamna multa viteza pierduta.
         Adrian ma ajunge si mergem impreuna spre final. Chiar daca el era favoritul la sprint cursa nu era incheiata. Pe drumul din spatele blocurilor in ultimii 150m, o voluntara ne-a aratat drumul in ultimul moment, eu eram pe partea stanga a soselei, intr-o pozitie nefavorabila depasirii in virajul la dreapta.
         Asta e, invatasem eu odata ca la incalzire, trebuie sa faci si recunoasterea finalului dar mai imbatraneste omul se mai prosteste.
         Dumitru lanseaza sprintul, dar se bucura cam devreme, tasnesc pe langa el dar nu reusesc sa il devansez inainte de finishul adevarat, imi mai trebuia vreo jumate de roata :)
         Nu ma oftic, probabil el a depus mai mult efort cursa asta decat abordarea mea rezervata, oricum... mi-ar fi fost “asa..” sa castig in felul ala.
         2015 Topoloveni Nitu 1 Dumitru 2, 2016 Topoloveni Dumitru 1 Nitu 2. Foarte bine!


    


  RGT Infernul Muntelui ITT

       Spuneam ca am avut o abordare in care m-am intrebuintat mai putin la Topoloveni pentru ca asteptam dintotdeauna un uphill pe sosea, si nea Alex Ciocan a realizat unul foarte tare in premiera in Romania.
        Dintre toate concursurile de anul asta, acest contratimp pe munte mi-a placut cel mai mult, si m-am simtit foarte bine si fizic.
       Sper sa ii urmeze si alti organizatori exemplul mai ales ca nu pare ceva extrem de greu de intreprins.

       Traseul il cunosteam in mare parte, mai putin ultima zona, caci la antrenament ma intorceam inainte de prima zona neasfaltata. Oricum.. catarare destula, aia e important!

        La negocierea unui contratimp de maxima importanta e alegerea ritmului corect, mai ales cand vorbim de un contratimp doar in urcare. Daca pleci prea tare o sa intepenesti undeva pe la mijloc si nu iti mai revii decat cand e prea tarziu. M-am ghidat dupa ergometru si dupa puls si am reusit sa imi pastrez energia pe toata lungimea probei contra cronometru.


         Zonele abrupte erau pana la iesirea din oras, acolo se putea face diferenta cel mai usor. Am mers cat de tare am putut dar fara sa depasesc pragul lactic prea des sau cu prea mult, la peste 400w/puls mai mare 170 lasam pedala.
         In rest am cautat trasa optima pe acele de par iar pe putinele zone de viteza stateam in pozitie aerodinamica.
         In locul unde asfaltul lipsea am lasat-o un pic prea incet, de frica sa nu fac pana. Cum spuneam, zona de final nu o stiam foarte bine, catararea se spunea ca avea 10km dar defapt avea 9. Nu am stiut unde e finish-ul decat cu vreo 50m inainte. Ar fi ajutat niste marcaje pe ultimul km.

         Am inregistrat o medie de 316w pe 20’ adica 5w/kg, asta e cam senzational pentru nivelul meu de pregatire. Vreau sa fiu modest cand zic asta, dar cred ca am talent la alcatuirea planurilor de antrenament.

          Locul 4 la general, locul 3 la categorie. Imi mai trebuiau 4 secunde si urcam pe 3 si la general Le scoteam daca nu puneam GoPro-ul pe casca si nu luam bidonul (inutil) la mine? daca intram mai mare pe criblura? Sau daca stiam cand incepe ultimul km? Irelevant! Cat timp concurezi ca mine de placere trebuie sa te bucuri de placerea de a fi in forma si de provocarile la care faci fata.








Inregistrare integrala a contratimpului




Monday, June 6, 2016

Brasov Bike Race

     Nu eram foarte hotarat sa iau startul la Brasov, dar m-a convins dorinta de a nu lua o pauza competitionala prea lunga, avand in vedere ca weekendul trecut nu am fost nicaieri. In plus, nu am mai fost demult la Brasov, cred ca o sa imi treaca dorul o buna perioada de timp, veti afla si de ce.

     In ziua cursei m-am trezit usor, chiar daca era vorba de ora 6, si l-am asteptat pe colegul meu Laurentiu. Am ajuns din timp si am facut clasicul ritual pre-cursa. Zona de start nu mi s-a parut impresionanta dar cum nu e bine sa judeci o carte dupa coperta am sperat ca organizatorii si-au canalizat eforturile in amenajarea traseului.
   
     Am facut o incalzire usoara care pe baza experientei mele s-a dovedit a fi eficienta, 5' pedalat usor, 1' cadenta mare 1' revenire 5' aproape de pragul lactic, 168 bpm puls in cazul meu, 5' revenire + doua sprinturi, dupa asta racire 10'.
 
    Prima catarare era lunga dar nu abrupta, indiferent de ritmul celorlalti am hotarat sa nu trec peste 170 puls, desi m-am rupt intentionat dupa 2-3km am putut sa revin pe partea a doua a catararii si sa ii depasesc pe cei dinaintea mea in care se acumulase oboseala, astfel ca la capatul urcarii eram pe locul 3 la general.


    Anul asta datorita ploilor am evitat antrenamentele pe mtb, deci tehnica nu ma ajuta. In conditiile astea stiam ca nu o sa imi pastrez locul pana la final dar un podium era in totalitate realizabil. Mi-a luat putin sa ma obisnuiesc cu potecile pline de radacini si pe bolovani.
    Dupa mai multe momente cand a trebuit sa incetinesc sa ma uit dupa marcaje mi-am dat seama ca am de-a face cu un traseu prost marcat. Vorbind de marcaj, am vazut o chestie geniala... unele benzi erau lipite de copaci, sa nu cumva sa fluture, sa le vezi doar de la 10m si asta doar daca contrasteaza cu copacul. Am inteles ca organizatorii se ocupa defapt cu concursuri de alergare, deci poate asta e explicatia marcajului neadecvat.
    Uitandu-ma pe FB-ul Brasov Bike Race, imi dau seama ca nu sunt eu prea pretentios, unii au numit marcajul drept "inexistent".
    Vreau sa mentionez ca ultima data cand m-am ratacit la un concurs a fost acum vreo 6 ani, m-a cuprins putin nostalgia evenimentelor-pionier din mtb-ul romanesc: Maraton Medieval Medias, Miercurea Ciuc Maraton, Banat Maraton...

    La un moment dat am ajuns la un loc pe care l-am recunoscut de acum multi ani, cu vreo 8 ani in urma, am mers la Brasov pentru un cantonament cu Florin Benghea (actual profesor la Scoala de mtb) si nu m-a lasat pana nu am dat drop-ul respectiv care era cam de jumatate de metru. N-am uitat ce m-a invatat si am reusit sa cobor pe acolo si acum.

    Dupa ceva timp, pe zonele tehnice m-a ajuns din urma Dan Rosioru. Ar fi fost bine sa raman cu el, intrucat e un rider din Brasov si stia traseul, dar l-am pierdut la o urcare foarte abrupta unde eu am gresit si am preferat sa fac pushbike desi mergea si pe roti.

    La iesirea din Poiana Brasov, dupa parasirea soselei, era ca o poiana unde nu se vedea nici un marcaj, eu mi-am folosit in mod eronat intuitia si am mers la stanga. Corect era la dreapta, dar pana am realizat si am revenit pe drumul corect s-au dus pretentiile de podium pentru ca nu mai era nici o catarare serioasa unde sa recuperez.


    Am parcurs restul traseului la ritm de antrenament si m-am folosit de zonele tehnice pentru a-mi mai aminti cate ceva. Cauciucurile Hutchinson Toro au fost cea mai buna alegere pentru acest traseu montan. Zona Brasovului este nemaipomenita in materie de trasee mtb, dar trebuie amenajate. La acest concurs traseul a intrat prin balarii si urzici sau prin balti ce se puteau drena cu usurinta. Daca faceam eu concurs acolo probabil munceam vreo 3 saptamani la amenajare.

    Coborarile de pe Tampa au fost superbe, dar am mers rezervat pentru ca trebuia sa protejez turistii aflati pe poteci. Pe final m-au depasit Zuzu si Alexandru Grozea (varianta Campina) si i-am auzit si pe ei injurand marcajul. Am avut o ezitare la acel rand de scari lung de vreo 5m cu gandul la jantele de carbon, dar i-am dat inainte bazandu-ma pe cauciucurile 2.25 umflate la 1.7 bar.

   De la echipa Giant Team Romania, cele mai bune rezultate le-au avut fetele-albinutele. Bety si Monica locul 1 si 2 la maraton iar Patricia locul 1 la semimaraton.

    Chiar daca evenimentul a lasat de dorit mi-a placut sa imi iau doza de adenalina de la acele trasee all-mountain.

Pe curand,
Adi

 

Sunday, May 22, 2016

RGT Mioveni - Turnirul Nobililor

     Desi nu era inscrisa initial in calendarul RGT, etapa a doua a constat intr-o competitie noua sub forma unui circuit urban in orasul Mioveni. Alex a organizat acest criteriu la initiativa lui Jughi, multumita caruia am ajuns sa vad cam tot judetul Arges. Mioveni “la ville de Dacia” arata binisor si nu are aspect de oras industrial.


foto de Marius Zamfir (Events Photographer)


     Din cate am inteles aveau programat alt traseu cu o urcare spre uzina Dacia pe care nu l-au mai putut folosi. Natura traseului a ramas aceeasi, 1h 30’ + 1 tur pe circuit cu o urcare abrupta dar scurta dupa care o coborare rapida urmata de un viraj greu la stanga. In rest fals plat si coborari usoare.
      Efortul organizatoric a fost laudabil intrucat acest tip de trasee sunt foarte greu de securizat si pot aparea probleme neprevazute. De exemplu inainte de start benzile de marcaj fluturau prea mult pe traseu si ar fi incurcat ciclistii, stiu si eu cum e sa te gandesti la orice lucru maruntel care ar putea sa-ti strice cursa.

     Am stiut din start ca nu ma favorizeaza in vreun fel circuitul, ok are catarare, dar are 300m catararea, o trece oricine strange putin din dinti. Pentru mine nu era mare diferenta daca ar fi fost complet plat. Primele 2-3 ture am stat stand-by sa vad ce fac ceilalti, sa mai treaca cursa, sa se mai curete lumea. 


foto de Marius Zamfir (Events Photographer)



     Au inceput atacurile serioase, Valentin Rosoaga a fost primul care a luat avans. Din plutonul in care ma aflam a mai atacat si fostul meu coleg Norbert Szabo, care chiar daca a mai slabit tot are un demaraj puternic. S-a intamplat dupa virajul dificil, l-am scapat pe coborarea usoara unde batea vantul din fata.    Am aruncat ochii la computer si arata peste 500w, evident ca nu o mai duceam mult asa, deci am facut cu cotul sa vina altcineva la trena, cine a urmat nu mai stiu dar l-a pierdut si el.
     Tura urmatoare aud la Frunzeanu ca in felul asta n-o sa ii mai prindem niciodata pe cei din fata.iar cateva minute mai incolo ataca si el. Eram mai in spate in plutonul de 6-7 oameni si ma asteptam sa remonteze cineva dar asta nu s-a intamplat. S-a mai dus unul...


foto de Marius Zamfir (Events Photographer)

    Doar putini duceau trena din grupul in care ma aflam, restul erau ori cotetari ori colegi de-ai celor evadati (HC). Am incercat sa atac de vreo 2 ori cu Filip, dar unde sa faci diferenta ca pe mini-urcare era plin de oameni prinsi din urma si ori trebuia sa lasi pedala ori sa faci S-uri si daca luai un 3-4m avans ii pierdeai si cei din urma iti intrau inapoi in trena. In rest nu aveam unde sa pun calitatile mele in practica, pe fals plat pur si simplu nu eram suficient de puternic sa ii rup pe ceilalti.
      In penultima tura pe virajul dificil la stanga rotile lui Adi Moroiu aluneca si fac un scartait parca de masina. Adi se rostogoleste si din fericire scapa aproape nevatamat. Dar pe unul ca mine care concureaza doar de distractie si nu isi asuma niciun risc chestia asta ma face sa las un spatiu de siguranta intre cei din grupul meu. Datorita acestui fapt nu m-am mai implicat la sprintul final care era imediat dupa viraj. Cam periculos si si-asa nu mai aveam chef.


foto de Marius Zamfir (Events Photographer)

       Tot m-am plans eu pana acum ca n-am avut loc sa ma “dezlantui” dar am reusit un loc 3 la categorie la final, ceea ce e destul e ok.
       Urmeaza sa concurez aproape in fiecare weekend in saptamanile urmatoare, ceea ce ma ajuta sa-mi definesc forma pentru RGT Sinaia si RGT Eroica, dar trebuie sa se termine naibii si ploile astea sa pot sa leg niste antrenamente serioase si in timpul saptamanii, sau poate ar trebui sa ma apuc si eu de spinning?
      

foto de Marius Zamfir (Events Photographer)

Saturday, May 14, 2016

Maratonul Vinului 2016

     Dupa balamucul de la Prima Evadare nu eram asa dornic sa revin pe offroad. As fi avut o oportunitate foarte interesanta la sosea la Salaj Velo Tour. Dar nu am gasit o solutie viabila in ce priveste transportul si nici nu e o idee prea buna sa megi la sosea pe cont propriu. Ar fi fost mai “pentru mine” cursa de acolo dar asta e, poate alta data.

      Am ales participarea traditionala la Maratonul Vinului de la Urlati, un eveniment local ajuns la a 6-a editie care de cativa ani pastreaza acelasi format al traseului, ceea ce e cam pacat ca se mai plictiseste lumea. La editia 1 si 2 a avut traseu fara ture, dar in 2013 pentru a evita noroiul s-a creat bucla pe care s-a tinut concursul si anul asta. Salut decizia de a muta concursul de la data traditionala de inceput de iunie la aceasta data. Vremea a fost optima si caldura pe dealurile expuse poate fi periculoasa.

      Dupa startul pe urcarile usoare din oras se intra direct in cea mai lunga urcare din traseu. Am reusit sa ma mentin in fata la intrarea pe offroad. Apoi niste baieti poate preea grabiti au intetit ritmul dar eu n-am iesit de la plasa stiind ca urmeaza un gat abrupt in care daca intrii prea obosit ramai acolo si pierzi contactul.
     Dupa partea abrupta am ramas cu Jughi si cu Coliba. Mi-ar fi placut sa ramanem asa pana la final dar pe plat ni s-au alaturat mai multi. Eu ma simteam ok, nu trebuia sa ma chinui sa stau acolo, am si dus o trena destul de tare odata, dar simteam ca nu prea am putere la demaraje si imi era greu sa pedalez ridicat din sa.

     Trebuie sa mentionez ca un alt motiv pentru care ma gandeam serios la cursa de sosea mentionata mai sus e ca nu aveam deloc protectie anti-pana. Defapt deloc pe spate si o camera cu cateva grame de solutie pe fata. Sper sa isi gaseasca rezolvare problema asta inainte sa vina alte curse de mtb mai importante. Ca masura de siguranta am umflat rotile la 2.4BAR si am coborat cu grija.

     Revenind la Marvin, au urmat sectoarele de urcari scurte urmate de coborari. La vale nu doar ca eram paranoic sa nu sparg dar rotile umflate tare ricosau pe bolovani si trebuia sa fiu atent. Traseul pare inofensiv dar daca cazi de avariezi serios acolo.
      Avand in vedere ca trebuia sa sacrific cateva secunde la sectoarele de coborare am pierdut atacul decisiv si am mers singur mai toata cursa.
      Abia in tura a 3-a, chiar daca timpul inregistrat a fost mai mare eu m-am simtit mai bine si am inceput sa “citesc” traseul mai bine.

     Locul 2 la categorie la final. Castigatorul, Ciprian Comisan a mers foarte bine, asa ca nu am de ce sa ma oftic. Si ceilalti adversari au fost redutabili deci e un loc 2 destul de satisfacator, dar tot primul dintre looseri raman.


     De la Giant am mai avut un podium prin locul 1 al lui Filip care se pare ca se intelege destul de bine cu noua lui bicicleta verde.


     In incheiere vreau sa comentez decizia mea in materie de protectia a capatanii care a ridicat cateva semne de intrebare. E ok casca Giro Air Attack , nu e de contratimp. Te ventilezi bine, se poate folosi si pe urcari. Vizorul se poate scoate si se monteaza invers pe magneti. Dar in continuare o sa o folosesc mai mult pentru evenimentele de viteza.

Bafta!
Adi

Sunday, May 8, 2016

Prima Evadare - Noroiul Perfect

Da noroiul perfect, ca in filmul ala cu George Clooney.
     Din start trebuie marturisec cat de proasta a fost ideea de a merge cu ciclocrosul. M-am tot gandit in ultimile saptamani la ce bicicleta sa iau si am amanat inscrierea cat a fost posibil. Argumentele pro ar fi fost ca imi cam doream sa imi menajez mtb-ul si ca deja aveam la echipa Giant un reprezentant la categoria 19-29 prin Rares Manea.
     Si mi-am mai adus eu aminte o chestie, in 2011 cand a fost noroi mai putin si un tip de noroi mai putin pagubos, eu eram pe mtb si am mers cu un baiat cu ciclocrosul si ii mergea destul de bine. Asa ca.. de patru ani am mers pe ciclocros ce mai imi e un an!
      Cand am luat eu locul 1 cu ciclocrosul in 2012 timpul meu a fost 01:54, in acest an a fost 4:02, haide sa descoperim impreuna care sunt conditiile care fac una ca asta posibila.


      Bicicleta pe care am mers mi-a fost oferita de dl. Constantin Ciocan de la Petrolul Ploiesti, caruia ii multumesc pentru ajutor. Un Giant TCX frumusel, dar in nici un caz facuta pentru megatonele de noroi care il asteptau.
      Am luat un start bun, nu m-am stresat prea tare pe zonele de viteza de la inceput pentru ca stiam ca, conditiile cu noroi extrem storc energia si fac cursa mai lunga, si oricum cand se intra pe poteca de o persoana nu as fi putut egala viteza unui mtb si i-as fi incurcat pe cei din spate.
      Pe campul dinaintea centurii ma imbie mirosul de canalizare degajat de balta prin care trecea toata lumea.

      Pe poteci deja incepeam sa constientizez nivelul de noroi, la stana trec frumos pe carpeta albastra (de ce n-au au pus-o rosie?) Pe liniile drepte il ajung pe Adrian Moroiu, alt concurent cu ciclocrosul si ii zic ca de ceva vreme vin pe locul 2 asa ca nu m-ar deranja locul 3, putem sa colaboram daca vrea. Zice “stai sa terminam ca e belita p***!” si mare dreptare avea.


     La Palat inca aveam chef de glume si arunc cu o sticla goala spre George Mihoci, un tip foarte jovial. Fostul meu mecanic venit sa acorde asistenta tehnica.

      Eheeei dragii caratorului, aici s-a regularizat treaba. Pe primul delusor pac s-au blocat rotile de noroi! Chestia e ca fiind putin soare, se uscase putin si nu era noroi semilichid care sa se spele de la balti. Si a trebuit sa opresc sa il curat din cantilevere. Odata, 250m, a doua ora.. tot asa, era noroi intarit cu pietricele si paie. Intr-o pauza de curatat m-au depasit si doua fete.. hm asta e o premiera mi-am zis!


      Pe la jumatatea cursei erau km intregi unde pur si simplu nu puteam sa merg atat de alunecos era sau erau sleauri cu balti din care nu iese nici diavolu’ cu cauciucul de 30.
       Dupa un podet ajung la o panta plina de noroi clisos, exclus sa meaga sa urc pe ea, m-am dat jos sa imping si dupa 2m s-a blocat roata de fata.

    Sa o iau pe sus nu mergea, era prea grea, fara exagerea trebuie sa fi avut 20 si ceva de kg. Iar am stat 5 minute la curatat cu batul...ciclocrosul era plin ochi de noroi, schimbatorul de fata nu se mai vedea, era ca un schimbator mare de noroi peste el care ii copia forma. Cel de spate.. blocat... era noroi in piesa aia ca un paraleliped. Eram pe single speed aproape.
       Eram inca pe locul 3, dar asta urma sa nu mai aibe importanta pentu ca la un moment dat aud un fasait, nu i-am dat imporanta ca rotile oricum fasaiau ca doar erau infranate. Pana! Bumbaclot! Sprayul de vulcanizare nu rezolva decat partial problema. Scos frumos intr-o suta de ani cauciucul alunecos, schimbat camera, montat frumos cauciucul alunecos intr-o suta de ani. M-au depasit o gramada de oameni in timpul operatiunii asa cum e firesc.


      Aveam suspiciuni de mai demult dar acum s-a adeverit, cursa a devenit una de supravietuire.
        Am luat-o foarte incet pe ultimii 15km, oricum un puteam merge prea tare ca daca apasam prea tare in pedala facea lantul chainsuck. Mai erau cativa km si inca o pana, ce mai conta.. de dat asta un snake bite intr-o piatra pentru ca nu am umflat-o foarte tare fiind in graba.
    Schimb camera cu cea intepata dar vulcanizata partial care statea cat de cat tare daca opream sa o umflu. Pe ultimii km ma intalnesc cu fostul meu antrenor Radu la care opresc sa mai schimbam o vorba.
     Dupa linia de tren roata de fata era aproape de tot desumflata, mai era un km, am mers asa pe ea pana la final. Finish.. wow! Satisfactie mai mare decat daca eram pe podium. MC-ul evenimentului vede cum arata bicla si imi ia un interviu despe ce si cum cu ciclocrosul.


     Puteam sa abandonez, as fi avut “dreptul” dar sa abandonezi la Prima Evadare...ce dracu!

    Dupa finish am vazut multi oameni suparati, multe biciclete rupe. Am auzit si de o poveste cu un concurent cu o roata scumpa stricata cu care a aruncat spre nu-stiu-cine.
    Conditiile in care s-a desfasurat concursul nu prea au treaba cu biciclismul. Lozinca “Sunteti niste eroi daca terminati” e penibila. 55 km de mocirla nu e obstacol, e ceva jenant. E ca si cum ai zice hai sa jucam fotbal pe patinoar ca e mai greu si sa vada lumea ce meseriasi suntem.
     Evenimentul ar fi trebuit amanat clar. Stiu de la Riders Club ce inseamna sa amani un concurs, ei au facut asta odata din respect pentru participanti. Si mai stiu si ca se pierd bani multi prin asta. Oare asta sa fi chestiunea principala in cazul evadarii?


      Postasem zilele trecute un comentariu despre functiile unei federatii de ciclism. Daca am fi avut si noi asa ceva ce-ar fi sa aibe un sistem ce certificare a concursurilor? Si daca nu indeplinesc anumite conditii de siguranta si practicabilitate sa nu il primeasca. Nu ca si cum le-ar intezice pentru ca oricine face ce vrea si oricine participa unde vrea, sa fie ceva de genul “noi ne pricepem, si in opinia noastra evenimentul va fi un cacat”. Doar o idee...


      Si colegii de la Giant au fost loviti de ghinioane. Gogu-juniorul a rupt tija de sa dar a terminat cursa chiar si asa. Bety a cazut destul de rau si nu a putut continua. Au mers bine Filip Grigorescu (locul 2) si Monica Cojocaru (locul 4) Iar pentru Mircea Carlan si Catalin Muraru a fost o ocazie de a se autodepasi ceea ce au si realizat. Bravo.
 
       Sper sa se imbunatateasca vremea saptamanile astea, nu de noroaie pe trasee cat pentru ca raman in urma cu antrenamentele.

      Bafta!
       Adi
        

Tuesday, April 19, 2016

Riders Club - Ziua B, Road Grand Tour - Drumul Vinului

     Weekend-ul trecut mi-am facut debutul in acest sezon cu mtb la Riders Club - Ziua B sambata la Cernica si duminica sosea la Road Grand Tour – Drumul Vinului pe Seciu. In anii trecuti in perioada asta deja bifasem niste competitii dar de data asta m-am antrenat intens in ultimile doua luni asa ca m-am aflat intr-o forma rezonabil de buna pentru Aprilie, dar nu suficient de buna sa targetez doua concursuri in acelasi weekend din prima, asa ca m-am orientat mai mult spre Drumul Vinului unde ma avantaja traseul.

ZIUA B

     Ziua B e o ocazie buna sa incepi un an nou, aceeasi atmosfera prietenoasa de la Riders Club, traseu de 38km plat prin padure totul intr-o zi cu vreme excelenta. Evident nu am plecat cu ganduri prea mari, important era sa nu ma solicit prea tare si sa nu cad. Dupa startul fictiv m-am pozitionat corespunzator in fata plutonului iar cand s-a plecat la viteza mare pe soseaua de la iesirea din Pantelimon mi-am pastrat pozitia la intrarea in padure. Pozitionarea la start si la intrarea in padure e foarte importanta la tipul asta de concurs.


    Desi era foarte frumos afara ploile din ultima vreme au deteriorat traseul sub forma baltilor sau zonelor alunecoase. Eu nici macar nu m-am deranjat sa imi pun cauciucurile adecvate, era prea mare bataie de cap. Aveam niste Schwalbe Thunder Burt de uscat care alunecau la orice sleau. La un moment dat mi-am pierdut pozitia pentru ca a trebuit sa pun piciorul jos pentru a evita o alunecare. M-a depasit un grup condus de un junior care cand i-am prins eu cam slabise viteza si bloca poteca.


    I-am depasit cand am prins loc iar apoi am trecut cu grija peste radacinile umede de pe poteca care mergea pe langa lac. A urmat perioada in care membrii grupului ( Antonio Vieru, Ciprian Rosca, Filip Grigorescu, Andrei Cojanu, Bogdan si Adrian Dumitru) au tot jonglat ba in fata ba in spate.
    Stiam traseul de anul trecut, si ma asteptam sa vina o zona expusa vantului undeva pe langa autostrada. Acolo e singurul loc unde am atacat. Asa de curiozitate, am ramas singur dar nu pentru multa vreme. Dupa mine au venit Filip si Dumitru bros.


   Pe ultimii km in “calvarul” de a evita lovirea concurentilor de la traseul scurt, mi-a intrat un bat la schimbatorul de spate. Cum numai un idiot ar risca sa strice un schimbator XX pe traseul de la Cernica m-am oprit si am scos batul cu mana. Am pierdut contactul cu grupul cu care mersesm dar i-am apropiat pe ultimii 2-3 km prin ierburilea alea de langa lac. Nu i-am mai prins, ba chiar am mai pierdut niste secunde gratie unor derapaje nedorite pe pietrisul dinspre finish. Locul 5 a final, poate mergea un loc 3...



DRUMUL VINULUI

    La fel ca Ziua B si Drumul Vinului da startul seriei careia apartine, anume Road Grand Tour. Anul asta am ales sa particip in acest campionat la categoria Amatori. Daca cineva doreste detalii cu privire la acest aspect, pot sa scriu o postare intreaga numai pe tema asta.
      Drumul Vinului are ca atractie principala urcarea de 3km spre Crama Seciu, acesta este si locul unde m-am antrenat destul de des in ultimile luni. Nu stiam exact la ce sa ma astept de la cursa asta, fiind prima din an dar cu siguranta nu ma asteptam sa merg rau.
      Traseul de 93 km cu 12 km de urcare impariti in repetarea urcarii amintite mai sus de 4 ori nu e cea mai buna alegere sa incepi un sezon de sosea. Inainte aveam “Dragoanele”, atunci luam in deradere circuitele alea, dar uite ca erau si alea bune de ceva.
       M-am bucurat mult sa vad mai multa lumea la sosea, cred ca si un record de participare. Nu stiu cifra exacta dar trebuie sa fi fost in jur de 350 de participanti.



        Startul urma sa fie neutralizat pana dupa zona de coborare pentru a exita gramezile de oameni si biciclete. Toata lumea asta noua de care spuneam mai sus din pacate nu stie sa mearga in pluton. In loc de critici inutile, e de datoria celor care stiu sa ii invete pe ceilalti. Nu e mare lucru sa mergi in pluton si nu trebuie sa fii speriat de bombe. Urmezi 3 reguli si ar trebui sa fii ok: nu stai prea aproape de ceilalti, nu franezi brusc, nu schimbi brusc directia de mers.
       Imediat dupa start, o fata a blocat drumul pentru ca se uita la pedala si nu reusea sa se clipsese. Corect e sa pedalezi in continuare...bajbai cu piciorul pana intra din mers. Apoi au urmat niste situatii tensionate, opriri si chiar si o cazatura. Lumea era tensionata la maxim.
      Trecem de baracile de la Petrom si dupa virajul la 90c la dreapta se pleaca destul de tare. “ce ba s-a dat startul?” se alarmeaza cineva de langa mine. Nu, nu se daduse inca startul, plutonul s-a oprit, eu am trecut in fata prin sant si apoi s-a dat startul.


      Abia asteptam sa vina prima urcare sa scap de purcoiul asta de oameni. Si a venit si a fost foarte intensa am ramas doar 8 oameni in grup. Dupa coborare pe zona de plat in vant grupul de care apartineam a decis sa faca “morisca”, daca nu stiti ce e aia din comentariile lui Alex de la Eurosport sa stiti ca e o tactica aplicata cand vantul de fata e puternic, fiecare ciclist duce trena doar o secunda-doua, viteza grupului ramanand ridicata. Eu eram in dificultate pe plat, pulsul rar scadea sub 160. Nu imi gaseam deloc ritmul.
      Urcarea a doua. Pe prima parte ne-au mai prins din spate cativa dar s-au curatat pe partea a doua, dupa coborare. Compozitia grupului a ramas aceeasi. De data asta s-a coborat foarte tare, eu am inregistrat aproape 82km/h. Doar o singura data am franat asa cum releva din grafic, la acea curba cu “stop” dar raportul 50-11 nu prea mi-a ajuns si am dat putina distanta. Am remontat deficitul dar iarasi mi-era greu pe vant. Ce-i drept m-am antrenat intens pe urcari dar pe vant de fata deloc, poate am facut un compromis prea mare.


   Urcarea a treia. La fel ca in tura precedenta pe primele pante s-au lipit cativa ciclisti din urma, dar s-au dezlipit pe pantele de 10-12% ce au urmat. Urcarea am dat-o fara probleme, chiar am stabilit un nou KOM pe segmentul de urcare 7:08 alaturi de Marian Frunzeanu (acum ma mananca sa vad daca o sa pot anul asta sub 7 min) si inca un KOM pe segmentul de urcare + coborare, acesta stabilit singur.
      Cu toate astea chinuiala pe plat a continuat. Am vazut niste tactici defectuase de la Tusnad care i-au si costat podiumul. In loc sa atace cu inca doi de la echipe diferite si sa o duca pana la final au preferat sa isi bage colegii in vant. I-am asigurat pe membrii evadarii ca ar trebui sa se calmeze ca in felul asta o sa castige Plesea, ceea ce s-a si intamplat :)).
      Eu m-am rupt cu 6 km inainte de finish datorita unor crampe care apareau cand fortam. E un fel de traditie asta pentru mine in ultimii ani. Primele curse intense pe caldura imi dau crampe. Imi mai trebuia doar putin si ajungeam cu ei la urcare situatie in care rezultatul final ar fi fost mult mai bun.
      In timp ce ma gandeam daca a fost sau nu o prostie sa merg la Ziua B m-au prins din urma Atilla Malnasi si Stefan “Basso” Morcov. Malnasi a atacat, dar oricum nu mai aveam chef sa ma duc dupa el.


     Am inceput cu Basso ultima ascensiune si am incheiat-o singur pe locul 8 la general si locul 1 la categoria amatori 19-29. Pe podium nu m-ati vazut pentru ca regula la RGT spune ca daca primesti premiu la general nu mai urci pe podiumul categoriei, dar in sistem vei puncta ca fiind locul 1.
       In saptamanile urmatoare o sa diversific antrenamentele pentru a ma adapta la cerintele viitoarelor obiective, cu precadere pentru etapele Road Grand Tour.

     Va salut,
        Adi