Monday, May 19, 2014

Road Grand Prix 1 - Boldesti Scaieni

       Sambata trecuta a fost Road Grand Prix, etapa desfasurata in Boldesti Scaieni. A fost de departe cea mai grea din seria evenimentelor organizate de Alex Ciocan. Multa lume inclusiv Alex m-a indicat drept favorit, insa datorita traseului eu am stiut ca nu va fi chiar asa simplu. O cursa cu 800m diferenta de nivel dispusi in catarari de 2.8km si cu ultima urcare la 17km distanta de final nu poate fi considerata “montana”, ci seamana mai degraba cu o clasica sau cu jumate de campionat mondial.
        Ziua nu putea incepe mai prost pentru mine, cu o durere de stomac insuportabila de la 4 dimineata. Va aduceti aminte ca am avut probleme la burta si acum o luna la Cluj. Daca se intampla si a 3-a oara merg la servis.
        Nici nu stiam daca o sa pot sa iau startul. M-am chinuit totusi sa mananc si am plecat la start. Spre norocul meu mi-a trecut cu 15min inainte de start, slava Domnului!
        Luam startul festiv ce consta intr-o bucla prin orasel si apoi drept in deal. Ocup prima pozitie si urc la ritmul meu. Nu a fost atac, a fost ritmul cu care sunt obisnuit de la antrenament si pe care stiam ca il duc fara probleme.
         Simt pe cineva in dreapta mea. Ma asteptam sa fie Grosu dar este defapt Stancu, care trece in fata si ma “ataca” pret de vreo… 10.3m. Il depasesc si il curat imediat, faza care mi-a amintit de o scena dintr-un film, “oy, that’s not a knife, this is a knife, jap!”, de ma bufnea rasul printre gafaieli.
         Trec prin dreptul cramei, adica in varful catararii singur, plutonul urmand la vreo 30 secunde. Imi iau rimul meu lipsit de riscuri pe zona cu gropi si cu drum ingust si ii astept odata ce se termina coborarea.
          Mergem putin grupati si apoi apar atacuri in zona de plat. Unul, al doilea.. apoi intervin si eu si intru intr-o evadare de 5 oameni ce parea sa aiba potential. Eu, Norbert, Tintea, Frunzeanu si Crista, toti sportivi buni si de la echipe diferite, 2 Dinamo 1 Petrolul 1 Giant 1 Bikexpert. In mod normal erau putini oamenii din pluton care ar fi trebuit sa traga dupa noi.




           Incepem a doua urcare si colegul Norbert da de greu, muntele nefiind specializarea lui. Ramanem patru si urcam la viteza celui mai slab dintre noi pentru a ramane grupati. Asa sunt evadarile, ca un lant care e la fel de slab ca cea mai slaba veriga. Ne apropiem de finalul urcarii si Frunzeanu mareste viteza. Unde se grabeste? Ah! Am si uitat! Exista premiu pentru cel mai bun catarator. Asa preocupat am fost sa mearga bine caratura incat am omis lucrul asta. Nu e nimic! Castig eu urmatorul sprint.
            Reintram pe plat si trebuie sa recastigam timpul pierdut in deal. Ii incurajez pe colegii de fuga si ii “cert” cand o lasa sub 42-43 la ora. Din cate am inteles aveam peste un minut avans, ceea ce parea promitator. Oare care dintre colegii evadatilor au tras plutonul? Pacat, am fi putut avea un podium complet de Ploiesti.


           Prima parte a celei de-a treia urcari o fac la ritmul evadarii, apoi vad ca se apropie un grup din spate. Imi dau seama ca nu mai are rost actiunea noastra si ma reped sa iau al doilea sprint in urcare. Sunt ultimul prins la capatul coborarii si reintru in pluton. Imediat incep sa atace pe rand 2 sportivi care sunt lasati sa plece.
             Incepem ultima urcare unde impun un ritm tare pentru a scapa de o parte dintre adversari, dar nu la fel de tare cat as fi vrut pentru ca ma incercau niste crampe. Poate ca nu castig, dar macar sa ii chinui bine pe ceilalti :D




             Zburam la vale cu 75 la ora si evitam masinile care urca din sens invers (da, stiti voi politia, tipii aia care vegheaza la siguranta tuturor participantilor la trafic? N-au vrut sa inchida un drum de tara) si prindem evadatii. Ramanem pana la urma un grup de patru: eu, Grosu, Crista si Stancu. Daca as fi fortat ceva mai tare in dreptul cramei acum am fi fost chiar trei.
              Ne pregatim de sprint. Sa intru pe dreapta mai aproape de Grosu dar cu riscul de a fi blocat sau pe stanga, mai expus, dar cu trasa libera? E sprint! Nu e timp de gandire! E doar actiune! Ma bag pe stanga, intru in vant si termin pe 3!
               Sunt multumit! Cursa a fost super faina si am fost foarte combativ. Mereu in fata si primul in catarari! Am si castigat premiul pt cel mai bun catarator (un echipament foarte fain de la Rose) se putea…



               As vrea sa fie mai multe curse pe care sa le pot aborda asa. Poate mai face Alex, poate chiar una la fel dar cu traseul invers, ca tot ii ziceam ca ar fi mai interesant si ar da un plus de siguranta pe coborare. Road Grand Prix Reverse J Eu unul sunt recunoscator pentru organizare.
               

   Adrian Nitu

Tuesday, May 13, 2014

Prima Evadare - Bucuresti

      A trecut si cel mai mare “maraton” de ciclism cross-country din Europa de est, cel mai acut suvenir pe care il resimt cum scriu aici e febra musculara la tricepsi si…la degetele mari, veti intelege mai tarziu de ce.
      La fel ca anul trecut si un an inainte am optat sa folosesc ciclocrosul, desi in fiecare an zic ca e ultima data cand o fac.
      Sa mergi competitiv pe traseul ala pe un ‘cross trebuie sa fii un tip dur, motivele mele ar fi sa concurez in pozitia familiara de pe cursiera ( intrucat 99% din antrenamente le fac pe cursiera) si sa simt cat de cat cum sunt cursele de sosea pe piatra cubica, plus ca Giant nu avea niciun reprezentant la categoria respectiva.


      Astfel ca la ora 10 am pornit la ghidonul unui Giant TCX (pus la dispozitie de catre dl. Ciocan caruia ii multumesc) alaturi de 2900 oameni. Start rapid bineinteles, fac gresala mea veche de a astepta sa clipsez pedala inainte sa sprintez si asta ma costa vreo 30 de pozitii in 3 secunde :)
      Prind rapid fruntea cursei ma asez in primii 15 si vad ca Plesea si Basso, ambii participanti la ciclocross ataca ca la sosea, “n-au de cat” ma gandesc eu si ma asez intre mtb-isti cu speranta ca ii voi prinde.
       Trecem centura oarecum compact si apoi intram pe o poteca si pe un drum ingust, aici au loc cateva ruperi, eu sunt undeva pe 10-15 si nu pot sa depasesc, Basso scapa in fata alauri de primii.
        Intram pe drumurile late si netede de pamant unde ciclocrosul fuge bine, ma pun in fata unui grup in care erau Filip, Frunzeanu, Dima, Gyorgy, Rosioru si inca 5-6 ciclisti buni dar care nu prea aveau chef sa duca trena. O calc bine si chiar ii las la cateva zeci de metri in spate pe zonele de viteza.



       Vine un viraj la stanga pe care il iau larg si roata de fata mi se intepeneste intr-o balta, pun piciorul jos scot bicicleta din noroi dar intre timp m-au depasit 3-4 oameni, ii prind inapoi rapid si mergem impreuna pana iar apare niste noroi de sub rotile celui in plasa caruia stateam ce ma trimite la intalnire cu pamantul, de data asta mi-am belit si genunchiul ( care ma doare acum, am uitat sa zic!) ma prinde si Plesea si merg in plasa lui pe zona neteda de la palatul Ghica, Plesea merge ca motoreta pe plat dar nu este tehnic asa ca ramane in urma indata ce drumul se serpuieste.
       Il prind pe Filip pe bucata scurta de asfalt de dupa balta si mergem ceva impreuna. Dupa Ghermanesti cred, intru pe o poteca super denivelata, bicicleta facuta din aluminiu rigid cu 0mm de suspensie si cu cauciucuri umflate de 3 ori mai tare ca unele de masina pur si simplu nu sta pe pamant, mergeam cu 10-15 la ora, ii fac loc lui Filip sa treaca si ma deplasez cum pot, de la atata strans si intors la ghidonul ‘crossului naravas m-am ales cu febra la degete (nu stiam sa exista asa ceva) si cu frecaturi in palme.


       De aici pana la final zonele alunecoase cu noroi erau tot mai frecvente, ori cadeam ori incetineam aproape de tot, dand ocazia de a ma depasi celor cu mtb, sacaitor de frustrant! Mai erau zonele de drum intins, dar drumul era pietruit si ghidonul meu era ca un pickhammer iar contractia concentrica imi obosea gambele. Pur si simplu nu aveam cum sa merg cat de tare puteam pentru ca pierdeam controlul.
       Merg spre final intr-un grup din 4 mtb-isti alaturi de care si finalizez cursa la 2:30 de castigatorul de la ciclocros Basso. Mi-am imbunatatit timpul fata de anul trecut cu 7 minute (s-a si scurtat putin traseul) desi drumul a fost mai greu de data asta. Si Basso si-a imbunatatit timpul dar cu 4 minute, la anul poate il bat intr-un final, daca mai fug! :)) Bravo lui e un meserias pe ciclocros, a aratat asta si la campionatul national de anul trecut si are un super bike.
      Eu din nou, nu stiu daca o sa mai merg pe ciclocros, e o cursa foarte distractiva si pe mtb as putea sa ma simt mai bine in timpul ei si sa am rezultat mult mai bun in clasamentul general…
     Cam asa pot rezuma eu participarea la Prima Evadare, care a devenit mai mult decat un concurs e ca o sarbatoare a mtb-ului care anunta turele, antrenamentele si cursele frumoase ce or sa aiba loc in timpul verii.
      Pentru clasarea pe podium am fost rasplatit cu 300euro, da, sigur ca se poate, la atatia contribuabili se pot da premii mari!



       Urmatoarea cursa unde ne vedem va fi Road Grand Prix in Boldesti Scaieni, Prahova, sub organizarea lui Alex Ciocan. Traseul parcurge catarearea de la crama Seciu, deal pe care il stiu ca pe poezie asa ca poate o sa fiu si eu acolo in fata…


Adrian Nitu

Monday, May 5, 2014

Doltcini XCO - Constanta

     XCO-ul muncitoresc a marcat primii kilometri parcursi pe un traseu de MTB anul asta, a fost si o oportunitate sa testez in competitie Giant-ul meu nou nout, care a mers ceas pe nisip dar trebuie sa ii mai fac niste modificari pana imi gasesc postura perfecta…
      In dimineata cursei am purces din Bucuresti pe ‘soarelui alaturi de prietenii mei Costin (caruia ii multumesc pentru gazduire si carutare) si Dan. Am ajuns numaidecat la mare si apoi la indicatia gps-ului intr-o parcare de unde se vedea plaja Modern, zona de start a concursului, dar noi nu stiam cum sa ajungem acolo.
      Ne-am invartit vreo 10 minute pana cand Costin a gasit persoana potrivita cu directiile potrivite –“Pe Mircea faceti stanga la ziare si o luati pe cot”. OK am ajuns si la plaja Modern.
       Am luat pachetul de start si mi-am ajutat colegii sa se pregateasca, intrucat startul lor era in 30 de minute.
       In timp ce ii incurajam de pe margine pe Costin si pe Dan un nene m-a filmat frumos si o reporterita mi-a luat interviu. Le-am zis ca e distractiv concursul si o initiativa buna si ca sper sa nu sparg in scoici J
       Cursa nivelurilor 3,4 e pe terminate si eu ma bag cu Jughi sa dam o tura de incalzire pe traseu, parcursul nu e tocmai “de fuga” cum credeam, pe zonele de nisip trebuia sa pedalezi in forta iar zonele scurte de viteza erau intrerupte de santuri sau betoane, deci multe franari si accelerari.
        Traseul se intorcea intr-un gat abrupt si intra pe o poteca serpuita foarte denivelata cu multe locuri unde trebuia sa pedalezi din picioare. Intr-un punct era o coborare abrupta care dadea in nisip moale, nimic periculos dar care solicita tehnica sportivilor. Ultimele sute de metri erau pe nisip iar intoarcerea se facea aproape in loc pe nisip cu santuri facute de participantii care au avut startul inaintea noastra. Un traseu distractiv cu multe obstacole.



       Se apropie ora 13 si ma asez la start, dupa ce ma cearta sportivii de la nivelul 2 “ca de ce ma bag eu in fata” incepe numaratoarea inversa, un concurent confuz face stanga in loc de dreapta impingandu-ma in sens invers pe traseu, intru inapoi in directia corecta la viteza pe sub banda dintre doua garduri si ma apropii de locul 1 Jughi. Intram pe o faleza din beton si bicicleta imi da senzatia de pana pe spate, las putin pedala sa ma balansez pe sa ca sa vad daca intr-adevar am pana, nu am spart dar Jughi deja luase 20m si vreo 4 alti concurenti ma depasisera. Sprintez spre Jughi si ma apropii la vreo 10m, facem intoarcerea in traseu si intram pe poteca mai sus amintita, “ah, daca il pierd aici il pierd de tot” si asa a fost, Anthem-un full suspension al lui plutea in timp ce eu eram ca la rodeo. Daca asta nu era destul am mai luat si un bat la pinioane pentru care a trebuit sa opresc ca sa-l scot.



        Trece tura a 2-a a 3-a si observ ca nu ma pot apropia de locul intai, ramanem pe 2 astazi, asa ca restul cursei il fac la ritm de antranament si ma bucur de atmosfera de plaja si de traseul fun.
        Mi-a parut bine ca am participat, Doltcini XCO face parte din “proiectul” meu de a avea o cursa in fiecare weekend pana la campionatul national de sosea ce are loc la sfarsitul lunii iunie.
        La plecare cand sa ma urc in masina, aud la organizatorul cursei Ando, ca am castigat o cipilica la tombola, primul lucru pe care il castig in viata mea!


       

Adrian Nitu