Exemple pentru aplicarea periodizarii antrenamentului sportiv

     In continuarea ultimului articol, aduc exemplificari suplimentare pentru a clarifica tehnica periodizarii antrenamentului.

     Ca de fiecare data, ideea de baza de care tin cont cand ma apuc sa scriu este simplitatea, acesta fiind un blog al unui ciclist amator pentru ciclisti amatori. Desi toate informatiile pe care le gasiti sunt rezultatul stiintific al multor minti mai istete decat ale noastre, consider ca informatia va circula mai usor daca evit complexitatea exprimarii.

     Am spus ca voi da ca exemplu un ciclist si anul sau de pregatire. M-am gandit mai bine si mai potrivit ar fi sa dau doua exemple: unul de performanta (Tudor) si unul care face ciclism ca hobby (Andrei) dar e interesat sa isi creasca forma fizica pentru a obtine rezultate mai bune la concursurile unde participa alaturi de adversari asemenea lui.

Date generale:

     Tudor are 22 de ani, face ciclism de sosea de la 15 ani. La 1.85 si 71kg. Tudor are fizicul specific unui ciclist puternic. Dovada stau rezultatele bune din trecut la proba de contratimp. Mereu si-a consolidat punctele forte, inalta putere functionala si un raport watt/kg destul de bun pentru a trece dealurile in evadari dar insuficient de bun pentru a excela pe catarari.
      Deoarece un individ nu poate sa le faca pe toate de-odata eforturile lui Tudor i-au compromis forta exploziva si daca se ajunge la un sprint al plutonului nu are sanse la victorie. Lui Tudor ii lipseste o medalie la proba de fond a campionatului national de sosea. Mai ales ca este ultimul an cand  concureaza la categoria U23 iar la medalia vine cu niste puncte UCI care i-ar facilita intrarea la o echipa superioara.

     Traseul probei de fond este plat, se va ajunge la sprint fie din pluton fie din evadare, prin urmare Tudor trebuie sa isi imbunatateasca capacitatea anaeroba si forta exploziva pentru a sprinta puternic, iar lucrul asta se obtine prin modificarea programului de antrenament.

      Al doilea exemplu Andrei, are 33 de ani si 1.90/90kg. Andrei e nou in acest sport, dupa cateva iesiri prietenii l-au convins sa participe la concursuri. Ducand o viata sedentara de mai bine de 5 ani a fost multumit de clasarile pe undeva pe la mijlocul clasamentului, dar pe masura ce a realizat ca participarea la concursuri pentru masa e o cale distractiva de a petrece weekendurile
     Andrei a prins experienta si a prins top 20, apoi top 10 si acum isi doreste mai mult. Motivatia vine din mai multe locuri dar cel mai mult isi doreste sa adopte un stil de viata ordonat si sa isi intretina sanatatea. Caci daca pe undeva pe 35 de ani nu incepi sa constientizezi curand iti va fi mai greu sa te apuci de miscare.

     Desi lucreaza 8 ore pe zi, inca are timp de o ora sau doua pentru antrenament zilnic. Andrei isi doreste sa fie in forma maxima in luna mai, atunci cand sunt multe evenimente destinate sportivilor asemenea lui.

     La kilogramele si greutatea sa Andrei e departe de aspectul ciclistilor de performanta. Ii e greu pe catarari dar ii place sa fuga pe plat. Nu are de gand sa se incadreze in biotipul specific ciclistilor dar cateva kilograme in minus or sa ajute la demaraje.

1 Program dezvoltare forta
      Ambii vor dezvolta forta in aceasta perioada, fiecare printr-un program adaptat intereselor proprii.

a) Adaptare Anatomica

     Tudor: Ciclistii de performanta pierd forta, acest lucru e bine cunoscut. Pe langa forta generala se pierde si deprinderea muschilor de a efectua contractii concentrice.

     Avand totusi muschii obisnuiti cu lucrul zilnic Tudor va trece repede peste faza de adaptare anatomica in antrenamentul pentru forta. Niste circuite, serii de 20-30 de repetari cu greutati medii in fiecare zi timp de 3 saptamani ar trebui sa fie suficient, treptat va creste greutatile.

     Andrei: Acelasi lucru, dar mai mult timp,macar o luna si jumate (1 noiembrie – 15 decembrie) + 30’-1h pe bicicleta stationara la ritm usor sau mediu.

Ca densitate antrenamentele vor fi distribuite astfel: O zi da o zi nu.

b) Hipertrofia

     Tudor: Avand cativa ani de sport nu are nevoie de foarte mult lucru la capitolul masa, trebuie sa imbunatateasca putin pentru a sustine eforturile explozive dar nu prea mult intrucat prea multa masa inseamna frecari suplimentare intre fibrele musculare, de aceea nu exista ciclisti de sosea exagerat de musculosi, nici macar sprinteri pentru care greutatea poate fi compromisa.

     4 saptamani , 2 sau 3 antrenamente pe saptamana – in restul zilelor sosea in ritm usor sau mediu

     Genuflexiuni, Presa, Indreptari, Ridicari de trunchi, Exercitii pentru biceps doar de distractie

     La inceput 8 repetari cu 70% din maxim, pe final 12 repetari cu 80% din maxim (maxim inseamna sarcina ce poate fi ridicata doar pentru o singura repetare).

     La incheierea stagiului de hipertrofie va lua o saptamana de refacere cu 3 antrenamente in sala de dezvoltare fizica generala si 3 antrenamente spefice de 1.5h-2h si o zi libera.

     Andrei: Nefiind obisnuit cu efortul extrem trebuie sa treaca prin schimbari atat metabolice cat si morfofunctionale la nivelul musculaturii. Adica gafaie pe dealuri si il lasa picioarele. Deci are de obtinut castiguri semnificative prin adaugarea de masa musculara.

     Aceleasi exercitii

     6 saptamani, tot 2 sau 3 pe saptamana – in restul zilelor 30’-1h usor pe bicicleta

     La inceput 6 repetari cu 70% din maxim, pe final 12 repetari cu 80% din maxim

     Dupa primele 3 saptamani urmeaza o saptamana de refacere, cu doar doua antrenamente in sala, doua zile libere si in rest ture usoare pe bicicleta. Apoi se continua programul cu inca 3 saptamani

c)Forta maxima

     In aceasta perioada se obtine defapt baza rezultatelor ce vor avea aplicabilitate mai tarziu si anume forta.

     Tudor:

     8 saptamani

     Genuflexiuni cu haltera si presa. Indreptarile vor fi inlocuite cu alt exercitiu mai putin solicitant     pentru fortificarea core-ului.

     La inceput 6 repetari cu 85% din maxim executate in viteza – pe final 4 repetari cu 90% din maxim executate in viteza. 2-3 antrenamente pe saptamana in restul zileleor sosea, ture din ce in ce mai lungi

     Andrei:

     6 saptamani, cu saptamana de refacare dupa primele 3.

     Acelasi program

d) Conversia la putere

    Asa cum spune si titlul, forta se converteste la putere pentru a servi la solicitarile specifice ciclismului.

    Tudor:

    4 saptamani

     La inceputul acestei faze, incepe si antrenamentul specific sub forma turelor lungi de rezistenta, prin urmare numarul antrnemanelor nespecifice din sala se reduce la 2 pe saptamana pentru a evita oboseala.

     Exercitii: Genuflexiuni. Sarituri

     Serii cu repetari multe si incarcatura scazuta 50% din maxim.

      Sarituri cu gantere usoare in maini, lansarea se face cu impuls maxim

     Andrei:

    Si in acest caz aceasta perioada inseamna si momentul cand antrenamentele de sosea devin din ce in ce mai lungi

     4 saptamani

     Exercitii: genuflexiuni, intervale de forta

     Odata pe saptamana serii de genuflexiuni cu multe repetari (cu sau fara incarcatura)

     Odata pe saptamana intervale de pedalaj in cadenta joasa (60rpm)

      Programul de dezvoltare a fortei se incheie.
      Din acest moment exercitiile de forta (executate intr-un antrenament pe saptamana) au rolul de intretinere.

2. Program dezvoltare specifica:

     Ultimele 4 saptamani s-au suprapus cu programul de dezvoltare specifica ce s-a desfasurat ca si antrenamente de rezistenta.
      Pentru ambii sportivi urmeaza inca 6 saptamani in care vor cauta sa dezvolte rezistenta si viteza. La finalul acestor 6 saptamani volumul la care ar trebui sa ajunga e dat de cea mai lunga cursa + 30 minute.

       Viteza se va dezvolta prin intervale de cadenta ridicata (120rpm+). Nu se va neglija saptamana de refacere odata la 3 saptamani de lucru.

       Daca programul a fost respectat sportivii ar trebui sa aiba suficient de multi kilometri in picioare pentru a intra in perioada precompetitionala. Programul saptamanal arata asa:

     Tudor: un antrenament cu sprinturi si unul pentru putere functionala*, in restul zilelor se poate concentra pe tehnica viteza si indemanare.
      De exemplu:
Antrenament sprinturi - Pe raport 53x17 de la 20km/h, 12 revolutii ale pedalelor executate cu forta maxima stand in sa, apoi sprint ridicat catre viteza maxima. Se pot face si 8 astfel de exercitii intr-o lectie de antrenament.
Antrenament putere functionala- 3' viteza maxima - 2' refacere - 6' viteza maxima - 3' refacere - 9' viteza maxima - 4' refacere 6' viteza maxima - 3' refacere - 3' viteza maxima.

      Andrei: doua antrenamente de putere functionala pe saptamana
 
Perioada competitionala:

      Aceleasi exercitii, acelasi volum, dar cu mai multa intensitate. In saptamanile cu competitii, cursele tin locul antrenamentului cel mai intens.

      Pe masura ce se apropie varful de forma dorit, atat insensitatea cat si volumul scad treptat pe parcursul a 3 saptamani. Voila forma maxima posibila!

*Putere functionala - se refera la maximul de energie ce poate fi dezvoltat pana in punctul de inflexiune lactica. Adica viteza maxim-sustenabila la care poti rula/cu care te poti catara perioade lungi de timp (20' - o ora). Subiectul este vast, il voi dezvolta cu ocazia altei postari.

Principii de baza ale periodizarii in pregatirea sportiva

     Deoarece simt ca “misiunea” mea in sport se extinde dincolo de calitatea de sportiv de performanta, sunt mereu dispus sa ofer informatii atunci cand imi e cerut ajutorul.
    La postarea trecuta am promis articole interesante, imediat un prieten a venit cu solicitarea pentru un articol despre periodizare.

    Si pe buna dreptate, cunostintele despre aceasta abordare a pregatirii sportive nu sunt doar utile cat si de baza.

     Definitia de Wikipedia zice asa “Periodizarea este planificarea sistematica a pregatirii sportive cu scopul de a obtine cea mai buna performanta la cea mai importanta competitie din an.

     Definitia din cartea mea: “Periodizarea este unul dintre cele mai importante concepte al pregatirii si planificarii. Termenul provine de la perioada, care este o portionare sau divizare a timpului in segmente mai mici usor de controlat, numite faze de pregatire”.

     Deci, cu ajutorul periodizarii iti organizezi pregatirea in mai multi pasi pentru care rezultatele sa fie predictibile si sigure.

     Intai trebuie sa mentionez ca bazele acestui concept au fost puse in anii ‘50 de fiziologul rus Leo Matveyev. In continuare periodizarea a fost dezolvtata de profesorul roman Tudor Bompa. In ultimele decenii au fost aduse noi inovatii ca urmare a descoperirilor stiintifice.

      Exista doua tipuri de periodizare. Periodizarea anului si periodizarea calitatilor biomotrice.

      Periodizarea anului imparte timpul in cicluri, un an competitional inseamna un macrociclu, o luna un mezociclu si o saptamana un microciclu. Am echivalat ciclurile cu aceste unitati de timp in mod generalist (in formatul util in ciclism), ele se adapteaza in functie de intentii si de tipul de sport practicat.

      Macrociclul este impartit in 3 faze de pregatire: pregatitoare, competitionala si de tranzitie.

In unele cazuri si aceste faza se impart in subfaze, de ex faza pregatitoare poate contine pregatire generala si pregatire specifica. Faza competitionala poate fi antecedata de o faza precompetitionala.

     Periodizarea calitatilor biomotrice inseamna alternarea antrenamentelor al carui obiectiv este dezvoltatea calitatilor biomotrice (viteza, indemanare, rezistenta si forta) fiecare dintre acestea avand perioade de timp cu antrenament dedicat.

    Cum in ciclism calitatea motrica dominanta este rezistenta, o mare parte dintre antrenamente va trebui sa dezvolte rezistenta.

    Cel mai lung antrenament ar trebui sa fie cat cea mai lunga competitie + 30min.

    Cele mai inalte cote ale volumului (antrenamentul de rezistenta) au loc in a doua parte a fazei pregatitoare, respectand principiul incarcaturii progresive.

Exemplu de an competitional pentru un sport de rezistenta (Teoria si metodologia antrenamentului - Tudor O. Bompa)

     In functie de tipul de sportiv trebuie organizat unul sau mai multe mezocicluri concentrate pe dezvoltatea fortei. In pregatirea fortei nu vor fi vizate doar membrele efectoare (picioarele) ci si muschii spatelui sau ai abdomenului (core-ul). Inceputul fazei pregatitoare (in sezonul rece) este cel mai bun moment pentru dezovoltare fortei.

     Si forta are periodizarea si abordarile ei, am scris un articol pe acest blog anul trecut pe tema asta, cred ca o sa il rescriu mai exemplificat din nou in curand. Numarul antrenamentelor de forta se diminueaza la unul pe saptamana la jumatatea fazei pregatitoare pentru a face loc intensitatii. Se pastreaza in continuare un antrenament de forta pe saptamana pentru mentinere.

     Desi sunt foarte importante: calitati ca indemanarea (prin intarirea punctelor slabe ce tin de controlul bicicletei) si viteza (cadenta, dezvoltata prin intervale de cadenta sau prin mersul in trena de masina/scuter) se pot dezolta in paralel cu alte antrenamente in care este vizata o alta calitate. De exemplu in timpul unui antrenament de forta specific (urcarea unui deal in cadenta joasa) se poate exersa pe zona de coborare pentru a invata trasele optime pe viraje.

      Se periodizeaza si zilele acordate recuperarii post efort. E nevoie de o zi de repaus total si inca una de refacere activa (1h-1h30’ plimbarica, puls nu mai sus de 140) pe saptamana. Iar odata la 3 (2 pentru ciclistii de peste 40 de ani) saptamani de antrenament e nevoie ca in a 4-a saptamana volumul si intensitatea sa sa fie injumatatite. 

    Asa se previne supraantrenamentul, care nu e acut, nu oboseala pe care o simti cand dai mai multe ture grele in zile consecutive ci o chestie mult mai grava.

    Daca faza pregatitoare a fost executata corect, la intrarea in faza competitionala trebuie sa fii deja in forma. Faza competitionala are un volum putin mai scazut si o intensisate mai mare decat faza pregatitioare. Scopul e mentinerea formei si participarea la competitii.

    Dupa 2 luni de participare regulata la competitii ( daca participarea la competitii nu e posibila, se inlocuieste cu antrenamente grele cu intrari in zona anaeroba) te poti gandi la varful de forma. Daca pana acum ai fost pe locul 2-3 urmeaza sa ii bati la cel mai important obiectiv.

    Pentru a obine varful de forma e nevoie de o descarcare progresiva a volumului si a intensitatii pe parcursul a 20 de zile.

     Cel mai usor de calculat e un an cu un varf de forma (un monociclu). Am vazut cateva esecuri clare ale sportivilor super profesionisti de a avea doua varfuri de forma pe an, deci nu cred ca are rost sa ne batem capul noi amatorii cu asa ceva.

      Am incercat sa scriu cat mai informativ posibil fara generalitati prea mari, dar e imposibil sa scrii un program care sa mearga pentru toata lumea. Exista antrenament pentru sprinter, antrenament pentru catarator, antrenament pentru XCO si tot asa mai departe.

     Documentati-va ceva pe langa ce am scris aici si urmatorul articol o sa se numeasca “periodizare aplicata” si o sa luam exemplul unui ciclist fictiv si cum se aplica aceste informatii in realitate.

Cum mi-am terminat sezonul 2015

      Bun gasit! Cei ce urmaresc fiecare din postarile mele sigur au observat ca a trecut ceva timp de cand am mai scris ceva. Motivul pentru acest repaus e ca la ultimele evenimente nu prea am avut multe de scris si am tot dat zilelor curs in ideea ca o cumulez mai multe evenimente. Pana azi.

      Nu mi-am terminat sezonul in forma in care mi-ar fi placut dar nici nu imi pare rau intrucat nu am ratat vreun eveniment care sa prezinte deosebita importanta pentru mine. S-au adunat cateva evenimente care nu mi-au permis sa imi organizez niste serii consecvente de antrenament. Dupa cazatura de la Lugoj am stat cam o saptamana pe margine, apoi a venit Livada cu Ciresi unde iarasi am stat o saptamana pe loc. Dupa astea a venit timpul sa merg si eu la mare.

    Deci in total cam o luna fara antrenamente serioase, suficient sa te scoata din viteza. Ar fi fost prea tarziu sa imi recapat fortele asa ca in ultima vreme am facut destule antrenamente, dar de mentinere, fiind prea tarziu in sezon pentru altceva.

     Ultimile evenimente la care am luat startul au fost: Campina Mtb, Riders Club – 4 Pedale, Moontime Bike

      Campina a fost la o saptamana dupa Paulesti, deci stiam ca nu sunt foarte “bazat” pentru el, dar e foarte aproape de mine si am zis ca merita sa incerc. In plus, e tipul de eveniment la care as plati taxa chiar daca nu as participa.

      Traseul de la Campina e frumos dar dificil, pe a doua sau a treia urcare s-a simtit lipsa de kilometri, iar eu am pierdut din pozitii. Probabil prindeam un podium mai chinuit, dar mai era o problema, exact in aceeasi zi aveam cazarea la mare si era important sa ajung cat mai repede. Asa ca am abandonat dupa prima tura.

     In viitor o sa gasesc o posibilitate de a impaca organizarea cu antrenamentul pentru ca la Campina e unul din concursurile mele preferate.

4 Pedale

      Deja devine traditionala cursa de mtb stafeta din Baneasa. A inceput in 2012 ca eveniment pilot al seriei Riders Club, apoi s-a tinut cu numele “Team Challenge” iar in ultimii doi ani s-a chemat 4 Pedale.  

     Coechipierul meu a fost colegul si prietenul meu Filip Grigorescu cu care am format echipa Giant Team Romania bineinteles. Cum la 4 Pedale fiecare sportiv parcurge o tura de 19 km individual, am hotarat ca ar fi mai bine ca Filip sa plece primul.

      L-am asteptat tensionat in zona de plecare, au sosit primii doi sportivi iar la 1’30” dupa ei un al doilea grup printre care si un Filip foarte agitat care era sa treaca pe langa mine la predarea stafetei.

      La precare trebuie sa alergi pe langa bicicleta pe un culoar de aproximativ 100m lungime pentru a preveni accidentarile. Acesti 100m m-au stors, pe final ma sprijineam de bicicleta ca de trotineta. Unul din baietii cu care am plecat era tenismenul-triatlonistul-ciclistul Andrei Belzebut care nu avea niciun stres dupa sectorul de alergare.

      Primul sportiv (Petrache) avea mai bine de 1’30” inaintea mea, abia il mai vedeam. Traseul fiind plat sansele erau mici sa il prind si chiar daca facem eforturi mari, tot n-as fi mai avut energie pentru sprint.

      Deci am rationat ca ar fi mai bine sa merg defensiv uitandu-ma din cand in cand in spate pentru a proteja locul doi pe care l-am tinut pana la final.

     Ca de fiecare data concursurile Riders Club stabilesc noi standarde de organizare. A fost problema la primul val de concurenti cand cineva a deranjat un cuibar de viespi si insectele au luat cu asalt ciclistii. Baietii de la RC au deviat foarte repede traseul si cand am trecut eu nu era nicio problema. Bravo.

Moontime Bike

     In cuvintele colegului meu Mircea, Moontime Bike are “cel mai hardcore traseu”. Si da, nu e de subestimat diferenta de nivel semnificativa a traseului din parcul Tineretului. Traseul de 5km e compus in general din urcari scurte si abrupte, viraje stranse si cateva sectoare de fuga. Toate facute in ritmul aprig al curselor XCO si repetate de 6 ori chiar constituie un obstacol pentru cei neobisnuiti cu efortul extrem.

     Vreau sa subliniez ca acest tip de cursa, facuta pentru public, deci fara relevanta pentru marea performanta, a adunat la start mult mai multe valori decat campionatul national de XCO, ceea ce ar trebui sa dea de gandit asupra modului falimentar in care e condus ciclismul de performanta din Romania.

      Ca sa mergi bine la XCO trebuie sa ai niste cunostinte si niste calitati. Trebuie sa cunosti perfect traseul, fiecare viraj fiecare urcare, cand sa schimbi cand sa franezi. De aceea profesionistii in XCO merg cu 2-3 saptamani inainea cupelor mondiale pentru a cunoaste traseul si a exersa pana la perfectiune.

      Din acest punct de vedere riderii din Bucuresti au avut un avantaj, eu de exemplu nu am dat decat o tura de incalzire. Poate pe viitor daca acest concurs o sa constituie un interes pentru mine o sa merg in Bucuresti cu 2-3 zile inainte pentru a ma pregati cum trebuie.

      Ca si calitati fizice iti trebuie forta buna, pentru urcarile scurte si abrupte si pentru zecile de demaraje. Trebuie sa produci energie suficienta si in anaerobioza intrucat nu ai cand sa iti revii. Si cel mai important e rezistenta care si face diferenta intre profesionisti si amatori. Daca compari jupanii disciplinei (Absalon, Schurter, Kulhavy) cu cei care sunt prinsi cu 3 ture o sa vezi ca profesionistii si-au pastrat aceeasi viteza pe parcursul a toate turele.

       Sa revenim la experienta personala, am gresit la inceputul cursei pentru ca am plecat prea incet, nu am avut incredere in mine si am crezut ca o sa ma sufoc inainte de prima urcare. Asa am plecat prea din spate si a trebuit sa depasesc destul de mult la inceput.

      Simteam ca “nu prea am unde sa ii dau”, singura zona care imi placea era urcare de la punctul  de alimentare, de unde ieseau baietii umflat si ii depaseam usor pe plat. Aveam dificultati pe urcarea abrupta pe iarba unde daca apasam cu toata forta derapam pe traseul ud. Cam tocit cauciucul de spate, era o ideea buna daca il inlocuiam cu cel de fata.

      In penultima tura eram inca in “zona podiumului” dar am intrat prea tare intr-o contrapanta si am alunecat pe partea stanga. Nu am suferit nici o paguba, nici eu nici bicicleta, singurele pagube au fost secundele pierdute. 10s sa ma ridic, 10s sa pun lantul la loc la bicicleta si uite asa s-a deschis o gaura dare intr-o tura nu am mai avut cand sa o acopar, am terminat cursa la ritm relaxat...

       Fara remuscari, cand o sa fiu bine pregatit si o sa acord mai mult interes atunci o sa am de ce sa ma plang. A fost fun. Publicul a fost grozav si m-a facut sa ma simt “ca afara”, multumesc pentru incurajari prin acest intermediu deoarece nu v-am recunoscut dupa voce.

       In saptamanile urmatoare o sa incerc sa updatez blog-ul cu alte articole interesante!

  

   

     

      

Riders Club - Dumbrava cu Margaritar, Comana

      Cum anul trecut nu am putut ajuge la cursa Riders Club din parcul Comana, am considerat “Dumbrava cu margaritar”  o ocazie buna de a reveni la treaba.

      N-am plecat chiar in conditii optime, cu piciorul drept umflat in urma unei intepaturi de albina dar nu aveam dureri asa ca nu i-am dat importanta.

      Ca de fiecare data la un concurs mtb predominant plat trebuie sa pleci tare, sau sa mentii un loc cat mai in fata pentru ca daca ramai blocat dupa cineva si pierzi timp cursa e pierduta, chiar si 30 sec sunt foarte greu de recuperat.

      Am ramas in fata, am negociat bine zona valonata putin tehnica, dar la jumatatea turei de 20km a aparut o problema la pedala dreapta, adica o problema fatala pentru ca corpul pedalei a iesit de pe ax si pedala a ramas clipsata de pantof

     Am incercat sa o bag la loc din mers dat nu statea, am oprit sa vad mai bine, problema era ca s-au ras din filetele care tineau corpul pedalei de ax.

      A naibii nu putea sa se rupa zilele trecute la antrenament s-a gasit azi din toate zilele...

Pedalele sunt Look Quartz, le am de vreo 3 ani, functional au fost foarte bune, dar constructia lor nu are durabilitate inaintea rigorilor mtb-ului.

     Sunt din prima generatie de pedale Look pentru mtb, clasicul fabricant de pedale de sosea, le-a construit cam pe aceleasi principii, adica o singura piesa care sa tina corpul legat de ax, fara ca axul sa aiba capatul filetat unde sa fie asigurat cu o piulita suplimentara.

      Atunci cand le-am mai desfacut pentru intretinere mi s-a parut destul de sensibila piesa respectiva realizata dintr-un fel de etilen dar eu nu sunt inginer si cum am vazut ca a trecut probele practice nu i-am pus la indoiala durabilitatea.

     O defectiunea la pedala e rara, nu e ca pana e cauciuc, dar mie mi s-a mai intamplat odata cu niste pedale Crank Brother al caror arc (din otel mult prea rigid ca sa faci arc din el) s-a rupt exact inainte de startul Cisnadie Maraton din 2007 ( Cisnadie Maraton e un stramos al Geigerului de la Sibiu) atunci am luat startul asa si am continuat, noroc ca, cursa respectia a fost un adevarat fiasco si s-a anulat pana la urma.

      Ei bine de data asta chiar nu puteam sa pedalez asa, cu pantoful spd peste axul unsuros... Am mers totusi aproape 9 km doar in cilindrul stang pana la finish. Aici am cautat salvarea la Ambulanta de Biciclete dar baiatul de acolo nu avea cu ce sa ma ajute.

     Dupa cateva minute il vad la finish pe castigatorul traseului standard Gerhard Dumitrescu, bravo, felicitari Gerty, nu imi dai bicicleta sa termin si eu cursa? Ok no problem! Gerty are numai 16 ani dar e voinic tare asa ca mai fac inca un drum pana la Ambulanta sa cobor saua pe Merida 29er a lui.

     Pantofii mei cu placute Look nu s-au potrivit perfect pe pedalele lui Shimano dar am putut sa inchei cursa si doar atat puteam sa mai cer de la ziua asta. E a doua cursa consecutiva pe care o termin pe alta bicicleta decat cea pe care am luat startul...

     Locul 5 la nivelul 1 dupa peripetii. Nu imi place sa spun asta dar la fel ca la Lugoj, daca imi mergea totul snur locul pe podium era aproape sigur.

Cupa Max Ausnit - Lugoj

    Cupa Max Ausnit de la Lugoj a ajuns la a patra editie si a adunat la un loc mai multa competivitate si valoare decat ambele campionate nationale ale Romaniei la un loc. Trebuie remarcat si faptul ca organizatorii nu sunt oameni din ciclism si iata au facut o treaba excelenta. Asa se intampla cand exista bunavointa si dorinta de a face ceva frumos.

     Am fost la prima prezenta la cupa Max Ausnit si pot sa confirm ca e cea mai tare cursa de sosea pt amatori din tara. Cu siguranta o sa fie un obiectiv pentru mine de acum incolo.

   Din pacate nu am putut sa fac o cursa buna din cauza unei cazaturi destul de grave asa cum o sa povestesc mai jos.

   Fiind un drum destul de lung pana la Lugoj nu eram sigur daca o sa ajung la cursa pt ca era prea greu sa merg singur. M-am cuplat cu prietenii de la Petrolul si am mers impreuna. La sosea totul e mult mai greu de facut singur, ma refer si la logistica si la aplicat tactica in cursa.

    Traseul avea 111km, in general valonat, cu niste urcari de viteza si multe viraje, e tipul de traseu care favorizeaza ciclistii care pot sa sprinteze bine pe dealurile scurte. Startul s-a dat intr-o catarare usoara dar lunga de 5-6km, unde s-a atacat de cateva ori, am ramas in fata fara probleme dar am pierdut evadarea care s-a dovedit a fi de succes (Grosu, Nechita si Crista), in urma atacurilor timp de cateva minute un pluton s-a regrupat.

    Si apoi a venit momentul ghinionului pentru mine. La un viraj la dreapta in coborare abrupta cineva din partea dreapta a plutonului a voblat spre stanga care a produs ca un val intre ciclisti, pentru ca toti s-au dat mai la stanga, eu eram ultimul pe marginea drumului si nu am mai avut spatiu pe unde sa trec. Astfel ca am intrat pe marginea unde era praf si am alunecat intr-un sant din beton adanc de jumate de metru.

    Nu am cazut niciodata asa rau, nu imi venea sa cred, ca de obicei nu imi asum riscuri. Sa iti asumi riscuri la ciclism cat nu ai de castigat milioane din asta ca profesionistii mi se pare prostie in pura forma.

     Insa a fost chestia de ghinion, loc neprotrivit la momentul nepotrivit, s-ar fi intamplat oricui. Urmarile? Zgarieturi la genunchi si pe toata coapsa pana la sold, zgarieturi si pe tot antebratul si cotul stang.  Din cauza ca am alunecat cu coapsa pe marginea de beton muschiul fesier s-a strivit intre beton si bazin si asta mi-a dat ceva dureri. Putea totusi sa fie mai rau si sa imi rup ceva asa ca nu vreau sa ma plang prea mult.

     Nea Gabi Poenaru, managerul de la Petrolul a oprit sa ma ajute, si deja se pregatea sa ma ia in masina. “Esti bine? –Da, vreau o roata de fata ca am spart – Lasa roata nu vezi ca e bicicleta rupta esti plin de sange unde sa mergi?

    M-am uitat la bicicleta si da, era “totaled”. Nu aveam cum sa mai continui pe ea. L-am convins pe Nea Gabi sa imi dea bicicleta de rezerva cu promisiunea ca o sa i-o cedez lui Plesea daca o sa aiba nevoie.

    Chiar vroiam sa termin cursa asta! Daca cadeam din greseala mea intelegeam, dar in felul asta am hotarat sa merg pana cand nu va exista nicio alternativa.

     M-am suit deci pe rezerva marimea 56 (mare) si cu saua sus de mine, care avea schimbatoarele electronice nefunctionale. Era in deal si eu eram pe placa mare si mijlocul pinioanelor, pana am apasat pe butoanele de reglaj m-am rupt din plasa masinii si am ramas singur.

     A durat ceva pana m-a prins un grup, intre timp eu incercam sa ma bag dupa toate masinile posibile, din ultimul pluton (cel cu fetele) de 20-30 de oameni se aude un campion, ca haaa ce fac, de ce ma bag dupa masina ca nu e voie!! Un nimeni, un zero barat, un jeg complet depasit de ideea de egalitate de sanse.  I-am explicat totusi ca sunt total acceptabile lucurile astea, atunci cand ai ghinion.

     In fine am vorbit cu un arbitru moto si m-a ajutat pana am prins un al doilea pluton, cu care am stat pana la final aproape. Am mai oprit odata sa imi reglez saua cu ajutorul unui inbus imprumutat de Andrei Amariutei. Pe ultimii km cand a inceput fuga m-am aflat in dificultate, si am dat cateva secunde de al doilea pluton, tot efortul solitar de a prinde plutonul a contibuit la oboseala.

     Am incheiat cursa in conditii grele dar macar asta ma consoleaza. In clasament nu apar, probabil pentru ca atunci cand au vazut bicicleta de cursa (cea cu cipul de cronometrare) sus pe masina, cu saua si ghidonul stramb cu lantul incolacit si sange pe angrenaj si-au inchipuit ca eu sunt undeva la spital.

    Acum vreau sa imi revin cat se poate de repede pentru ca mai sunt cateva curse bune si ma aflu intr-o forma rezonabila.

Riders Club - Lupii Dacilor; Campulung

     Dupa Topoloveni, am acceptat si a doua provocare a curselor Argesene: Trofeul Muscelului. Mi-am dorit mai demult sa ajung la acest eveniment, dar in anii trecuti s-a suprapus cu cate altceva ce am considerat a fi mai important.
      Cum am ajuns in oras si m-am dat jos din masina, desi era doar ora 10, am simtit obstacolul principal al zilei. Caldura!

      Dupa ce am luat pachetul de start am putut admira expozitia de Aro si balciul organizat de ziua orasului, apoi am trecut la incingere nu incalzire...
       Primii 3-4km au fost neutralizati asa ca am schimbat o vorba cu localnicul Mihai Rusu care m-a avertizat ca prima urcare e abrupta si cu pietris pe mijloc si ca cea mai buna trasa e pe margini. Asa am si facut. Eram al 4-lea, Ilies Ferencz (vi-l aduceti aminte de la cursa de la Buzau) a sprintat, Crista s-a tinut o perioada de el iar Valentin Rosoaga a dat putin distanta de ei, nu am observat si pana am sarit eu sa acopar acea gaura luasera deja 20".
       A urmat prima coborare, care era destul de periculoasa din cauza ca te tragea la viteza si terenul cu bolovani raspanditi era imprevizibil. Nu am vrut sa risc sa imi iau viteza incat sa nu mai pot frana in siguranta.

       Nu am pierdut mult timp pentru ca pe ulitele care au urmat inca aveam contact vizual cu Crista. M-a ajuns Valentin Rosoaga, om care ii cam speriase pe ceilalti ce credeau ca e spaniol fiindca arata destul de profi si pe echipamentul lui scria in spaniola. Ei bine nu e, e roman dar alearga in Spania.
       Nu trecusera 8 km si deja ramasesem fara apa, noroc ca a urmat un punct de alimentare. Am colaborat cu Valentin urmatorii 10 km dar a ramas in urma la baza celei mai inalte catarari.
       Aici am reusit sa ii vad iarasi pe primii 2, era cam 1 minut intre fiecare dintre noi. Lucru pe care mi la confirmat si un voluntar. Asa ca m-am pus pe fuga din nou, iar datorita grabei am confundat postul de control 11 cu 11km ramasi pana la final, si nu am oprit sa umplu bidonul la punctul de alimentare, am luat doar din mers o sticla de 0.5.  Am crezut ca o sa imi ajunga pentru "11km ramasi" 11 care erau vreo 23...

       Traseul era pe gustul meu, urcarile abrupte, coborarile tehnice, dar fara prostii. Am trecut cu bine se sectorul comun cu un traseu de downhill unde se gaseau saritori si podete "no shore"dar am dat de greu pe o urcare unde am simtit ca abia ma mai misc.
        Era clar deja aveam toate semnele, intrasem intr-o stare de hipohidratare severa. Cand pierzi multa apa scade si volumul sangelui si inima nu mai are aceeasi capacitate de pompare. Creste si temperatura si enzimele nu mai pot sa isi faca treaba cum trebuie. Din cauza dezechilibrului electrolitic poti suferi crampe, dar nu a fost cazul. Pe scurt daca ramai in urma cu bautul de apa, curand o sa iti scada si puterea.
        Parca aveam iluzii, erau niste nailoane langa un voluntar am zis, gata, asta are un bax de apa acolo! Din cauza deshidratarii nu mi-am permis sa mai consum carbohidrati care trag mai multa apa pt metabolizare, asa ca si energia era pe terminate. N-am patit-o niciodata asa rau...

        Pe o strada am vazut niste copii care se jucau cu furtunul, imediat am sarit la apa de a intepenit aia mica, a trebuit sa ii ia taica-su furtunul din mana sa imi dea niste apa :)
         Era totusi prea tarziu, m-a prins si locul 4, Andrei Ianos caruia i-am zis sa mearga linistit ca eu sunt cu avariile puse. Cand am inceput sa prind din cei de la tura scurta am vazut ca erau toti intrati prin curtile oamenilor la pompe :D
         Ultimii kilometri au fost un chin.. abia mergeam si la vale, a ras de mine si colega Roxana de la Giant "hihi si tu ai facut push-bike pe ultima urcare".

         Cum am trecut finish-ul direct la apa si la portocale de unde nu m-am miscat 10 minute. Locul 4 la final, mergea sigur un loc 3, poate si mai bine, daca nu ma grabeam aiurea si consumam corespunzator lichide, Auzeam la oameni ca au fost unii care au baut si 5L, eu daca bausem 2L...
          O sa vreau sa revin la Campulung, Pun Trofeul Muscelului pe lista mea de curse preferate.

Road Grand Tour - Memorial Constantin Vagneti - Ploiesti

    Memorialul Vagneti a fost prima mea cursa de sosea, am participat de curiozitate in 2009. M-am descurcat bine atunci dar nu prea m-a inebunit, nu prea sunt eu prieten cu semifondul.

    Totusi cursa de pe bulevard a ramas o amintire frumoasa si intentionez sa particip de fiecare data cand se va organiza. 

    Constantin Vagneti a fost sustinatorul nr 1 al ciclismului ploiestean cativa ani, eu n-am avut ocazia sa il cunosc, a trecut in nefiinta in 2007, cand eram la inceput in acest sport.

    In editia de anul acesta s-a alergat la gramada, adica toate categoriile de-odata, Pe circuitul de 2km s-a aflat un pluton mare de 200-250 de oameni. Nu m-a incantat chestia asta, dar din fericire nu au fost multe situatii tensionate.

    Din cauza dimensiunii grupului s-a facut si selectia celor mai buni mai greu, oameni prinsi cu o tura care se alipeau din nou plutonului si tot asa...

     Am vrut sa ies de mai multe ori din grup si sa evadez dar nu s-a aratat nimeni interesat, sa mearga cu mine, ciudat ca pe un circuit asa aglomerat poti sa ai succes cu o evadare de 2-3 oameni. Macar am mai animat cursa.

     

     Am mai avut un moment spre sfarsitul cursei cand colegul Filip a atacat dupa adversarul lui nr 1 Basso, dar am fost prea epuizat in momentul respectiv si am ramas in pluton.

     S-a anuntat ultima tura, avand in vedere ca deja nu ma mai aflam pe podium nu mai avea sens sa ma complic asa ca m-am dat la o parte si i-am lasat sa se bata. Bine am facut pentru ca s-a si cazut la sosire.

     Stiu ca n-am povestit prea multe dar nu prea sunt multe de zis :))

Riders Club - Topoloveni Summer Tour

     Desi in mod normal duminica trecuta este rezervata campionatelor nationale din Europa, eu am decis sa nu particip la nici unul dintre cele doua campionate natinonale de sosea din Romania pentru a-mi dovedi neutralitatea in problema penibila a celor doua federatii. Sunt impartial pentru ca sunt baieti buni si de-o parte si de alta, dar parca una dintre federatii are mai multi bulangii..

     Urmatoarea alegere? Topoloveni Summer Tour, desi la prima editie nu am avut emotii in ce priveste organizarea, ca na, era implicat "sefu la trasee" Jughi. A bagat el niste vrajeala cu "98% uscat" dar a fost frumos :))

      Au fost foarte multi participanti, ma bucura chestia asta. Riders Club desi hulit de unii meseriasi faca o treaba foarte buna cu marketarea ciclismului. Caci asa trebuie facut daca ai o strategie, o iei de jos, bagi sportul in capul oamenilor ca in anii urmatori sa existe o baza de selectie pt talente adevarate.

      Profilul traseului de 40 de km nu parea sa contina mari obstacole, in general era urcare usoara dar si 2-3 sectiuni mai abrupte.
      Startul festiv a fost dar in oras iar dupa 2-3km s-a dat drumul la fuga. Stiam ca era ceva plat la inceput, asa ca am preferat sa stau in trena oricui prefera sa ia conducerea cursei pana ma incalzeam.

      Ajungem la primele urcari si cum obiceiurile vechi mor greu, Marian Frunzeanu ataca! se uita inapoi sa consulte pagubele, dar tot cam aia eram, adica eu si Adi Dumitru.
      In continuare imi iau propriul ritm si raman singur, ma mai ajunge Adi de cateva ori, mai schimbam o vorba mai schimbam o trena dar spre final vine o urcare noroioasa unde trebuie sa descalec. Dupa acest sector de push bike raman iar singur.
       La ultimul punct de alimentare prind un bidon de apa in dinti caci bidonul de pe bicicleta mea sarise long time ago. De aici pana la finish stiam ca mai sunt 5 km, asa ca am apasat pedala destul de tare.
       Nici nu m-am linistit bine cand am vazut 1000m ca m-a si surprins adancimea paraului Carcinov pe care trebuia sa il traversam. Flescait dupa garla trec finish-ul primul unde ma uda iar Jughi cu sampanie :d dupa mine a urmat si celalalt Adi de la Giant la vreo 30". Frumos!

     

     

XC Race - Sarata Monteoru, Buzau

   Dupa weekendul trecut m-am simtit epuizat, posibil ca s-a adunat oboseala de la cursele si antrenamentele precedente pentru ca dubla Marvin RGP nu e suficient sa genereze atata stres. M-am refacut prin niste zile usoare la inceputul saptamanii si apoi am incercat un antrenament de 150km la care m-am simtit bine, dar tot ma gandeam ca ar trebui sa nu merg la nicio cursa weekendul asta. Apoi m-a contactat si Vali unul din organizatori si Alin, un prieten care mergea la cursa, si am zis sa incerc totusi, dar cu jumate de doza, adica la tura de 30km. Deocamdata pentu atat m-am simtit in stare, plus ca m-a descurajat si progroza vremii.

    Asa ca am plecat duminica pe la 8 cu Bolek pe ploaie spre Bz, spre norocul nostru de la Mizil incolo ploaia se lasase desi mai erau nori persistenti care au tinut toata cursa.
     Ca de obicei procedura standard de luat numere, pregatit echipament si bicicleta, chit-chat cu ceilalti ciclisti o incalzire usoara si la start.
      S-a dar o tura de incalzire prin statiunea turistica de interes local Sarata Monteoru apoi o urcare brutala pe asfalt, wow.. daca stiam de asta ma incalzeam mai bine. Dupa doua minute de urcare mi-am aruncat manecile si am intrat in ritmul cursei.

     Traseul era foare frumos, combinatie de drumuri pietruite si poteci serpuite, Exact cum trebuie pentru nivelul participantilor carora li se adreseaza. Fara stanci, radacini, prapastii sau alte aberatii care n-au ce cauta la curse de amatori. Traseul a fost si deosebit de practicabil in conditii umede. Nu a fost nevoie sa cobor decat vreo 50m intr-o zona abrupta unde am derapat.

      Colegii de competitie cu care am mers mai tot drumul au fost Dan Rosioru (local boy) Dan Anghelache si Emil Dima (juniorul de la Giant). Juniorul era la tura scurta, dar n-am alergat dupa el, am preferat sa trec cu cateva secunde in urma lui linia de finish, sa nu ii iau bucuria locului 1 la general. Apoi am aflat ca se inscrisese la categoria 19-29 pentru ca erau premiile mai mari iar lucrul asta ma pune pe 2 si la categoria de varsta :)) lasa asa...

      Castigatorul cursei a fost Ilyes Ferencz, un tip de 40 si un pic de ani, aparitie destul de rara la concursuri dar un ciclist foarte tare. A terminat cursa alergand pe langa bicicleta  pe pana (!!) cu destul avans inaintea celor mai buni sportivi de performanta din tara. Acesta e un exemplu de talent adevarat.

      Despre organizarea clubului XC Riders spun ca au fost "asa da" peste tot. Au avut sponsori, voluntari, taxa ok, premii bune program bun. Un eveniment pe care il recomand pe viitor.

Maratonul Vinului - Urlati; Infernul Muntelui - Sinaia

    O sa fie foarte bine, ca un antrenament pentru cursele pe etape, MarVin ma baga in viteza si la Sinaia o sa merg bine. Asa ma gandeam cand m-am hotarat ca in weekend-ul 13-14.06 sa merg si la Maratonul Vinului de la Urlati cat si la Road Grand Tour – Infernul Muntelui la Sinaia. N-a iesit smecheria asa cum am anticipat-o.

   Maratonul Vinului

   Marvin e unul din concursurile mele preferate si pe care l-am castigat editia trecuta, deci daca chiar as fi avut de ales intre cele 2, vinul ar fi avut prioritate.

    Ca in fiecare an, acelasi loc, acelasi traseu, aceeasi caldura, desi am inteles ca a fost mai putin cald ca anul trecut eu am perceput mai acut cele 33c. O fi fost echipamentul asta cu mai mult negru...

    Inca de cum m-am asezat cateva minute in zona de start au inceput sa curga apele pe mine. Ora 10 si start, ajunsi la prima urcare intru primul pe prima panta, mereu e o idee buna sa fii in fata la inceput.

     Trec primii kilometri si in primul rand nu ramanem decat Adrian & Bogdan Dumitru, Dan Anghelache, Dan Crista si Ciprian Comisan. Deci 3 elite si 3 amatori, toata lumea avea loc pe podium deci grupul era multumit sa mearga asa.

     S-a mers in formula asta pana pe ultima urcare cand in urma unor mici accelarari am ramas cu Crista si cu Anghelache. La un moment dat Anghelache a spart si am ramas doar cu Crista, ne-a mai prins Comisan, apoi dupa primele urcari ale ultimei ture iar doar cu Crista, nu ne-am alergat prea tare, eu sufeream de la caldura si n-aveam chef de eforturi extreme, ma gandeam si la cursa se a doua zi.

    Nu ne-am grabit, ne-am stropit cu apa la punctul de alimentare si apoi pe finalul ultimei ture, resiteanul de la Bikexpert a inceput sa mareasca viteza pe terenul valonat, am intrat in ultima urcare cu 10 secunde in urma, l-am prins, dar m-au costat ceva eforturile pana acolo si n-am mai putut sa atac ca sa raman singur.

    Am terminat pe 2 in 2h10’15 la 13 secunde de locul 1. Eu mi-am mai imbunatatit putin timpul fata de anul trecut (mai rapid cu un minut) problema mea e ca si Crista si-a imbunatatit timpul dar cu aproape 12 minute!!

    Infernul Muntelui - Sinaia

    A doua zi la Infernul Muntelui a fost un “off-day” din mai multe puncte de vedere. Am plecat spre infern dupa o seara in care n-am reusit sa dorm bine. Bicicleta o aveam, echipata cu roti si cauciucuri de antrenament, intrucat ramasese vorba ca in ziua concursului sa primesc roti de cursa (si cu pinion de urcare), cumva n-au mai ajuns rotile la mine...

    Inainte de start dupa o discutie cu un prieten care ma pune la punct cu ultimele marlanii desfasurate in eternul razboi al federatiilor ma loveste realitatea aia rece. Anume ca am impresia ca imi pierd vremea incercand sa fac performata dar fiind inconjurat de mediocrii rau voitori. Persoanele astea fac de rusine acest sport superb...

    Tinand cont de astea inca dinainea mi-am dat seama ca situatia nu e ideala, dar nu mi-am pierdut inca speranta. Desi traseul era foarte solicitant si cerea

concentrare maxima. Trebuiau parcurse 9 ture, catarare aprox 4km pe strada Aosta si coborare pe strada Furnica stiam ca o sa se plece tare asa ca imediat m-am repezit in portbagajul masinii cu fotografi.

    Dar pe la jumatatea catararii mi-am dat seama ca in ziua asta chiar nu merge, cand nu merge nu merge si gata. Fac un semn din cot ca ma dau la o parte dar Basso ma incurajeaza putin “stai ma acolo!!”

   Pe coborarea tehnica.. la fel, chiar nu ma puteam concentra. Hotarasc sa fac restul turelor in ritmul meu fara fortari. Ma ajunge Filip din spate pe care incerc sa il ajut facandu-i ritmul pe urcare timp de cateva ture. Restul turelor la fel.. piano, am mai stat de vorba cu lumea, nu aveam de ce sa ma stresez.

   E adevarat ca as fi putut fi favorit sa castig dar... poate data urmatoare!