Sunday, December 21, 2014

Antrenament: Pregatirea de forta in extrasezon

     In perioada de iarna e o idee buna sa lucram la punctele noastre slabe. Pedalajul nu este o miscare naturala din punct de vedere antropologic, astfel ca unii sportivi tind sa piarda din forta in timpul sezonului. O perioada in sala poate fi utila, nu doar in sensul ameliorarii fortei cat si a descarcarii psihologice a monotoniei antrenamentului specific.

     Antrenamentul de forta se adaptateaza la tipul de ciclism practicat si la biotipul si specializarea sportivului.
     Lucrul cu greutati nu e totusi pentru toata lumea, juniorii si incepatorii ar trebui sa se axeze pe circuite mai putin intense iar cine sufera de probleme articulare sau musculare ar trebui sa evite greutatile cu totul.

     Cei mai importanti sunt sigur muschii efectori principali, cei ai picioarelor. Insa trebuie lucrata si zona abdominala cat si cea lombara. Chiar si tricepsii si umerii in cazul unui sprinter. In plan second in masura disponibilitatii timpului si energiei sunt muschii antagonisti ai picioarelor.

    Exercitiile pentru picioare ar trebui sa fie pe cat posibil fidele miscarilor de pe bicicleta. Este de evitat extensia completa a piciorului sau coborarea prea adanca in timpul unei genuflexiuni sau orice alt exercitiu a carui motricitate nu are aplicare in pedalaj. Aceste exercitii pot fi chiar periculoase pentru ca solicitarea data de ele este straina unor picioare fortificate pentru ciclism.

     Pentru rezultate optime si previzibile pregatirea de forta ar trebui sa fie organizata dupa principiile periodizarii. Conform metodologiei propuse de prof. dr. Bompa antrenamentele de forta ar trebui etapizate in felul urmator: 1. Adaptare anatomica 2. Hipertrofia 3. Forta Maxima 4 Conversia la putere.

     Adaptarea anatomica e mai importanta decat si-ar imagina cei mai dornici sa se anteneze din greu. Scopul este obisnuirea muschilor, tendoanelor si articulatiilor de a lucra cu greutati. In timpul acestei faze e posibil si normal sa experimentezi o febra musculara puternica dupa care mergi ca un sontorog cateva zile. Se intampla doar odata, la al doilea antrenament deja au avut loc primele adaptari si nu or sa mai urmeze asa dureri
     In timpul adaptarii anatomice cel mai des sunt utilizate exercitiile de tip circuit cu greutati mici-moderate, nu doar ca asigura un efort treptat dar si continua lucrul aerob sistat pentru perioada de tranzitie. 
     Pentru un sportiv neexperimentat adaptarea anatomica ar trebui sa dureze 8-10 saptamani


      Hipertrofia nu este utila pentru un numar foarte mare de ciclisti. Au de castigat cei cu deficit de masa activa sau pentru cei ce cauta sa isi mareasca greutatea pentru mai multa inertie.
      Practic timp de 4-6 saptamani se lucreaza pana la epuizare cu 70-80% din maxim in serii cu pana la 12 repetari, ca la culturism…
      De retinut ca masa nu e sinonim cu forta si excesul de masa inseamna greutate mai mare si frecare marita intre fibrele musculare ceea ce genereaza un consum energetic in plus


12 x 75kg. Inainte de a pune haltera in spate ar trebui insusita corect tehnica genuflexiunii.


     Forta maxima este etapa care prezinta cel mai mult interes. Imbunatatirile au loc prin inducerea unei mari tensiuni in muschi. Acest efort stimuleaza relatia dintre sistemul nervos central si unitatile motorii pentru activarea a cat mai multe fibre musculare.Principiile esentiale ar fi: viteza in executii, repetari putine, motivatie.


Presa permite excercitii sigure si controlabile.

     Conversia la putere determina transformarea castigurilor stadiilor anterioare intr-o forma utila pentru ramura de ciclism practicata. Se poate lucra cu repetari explozive cu greutati mici sau cu alternarea antrenamentului pe o bicicleta stationara in cadenta mica (60rpm)


Indreptarea din plan inaltat fortifica multe grupe musculare utile pe bicicleta.

     In timpul lucrului cu greutati o alimentatie bogata in proteine de calitate din surse sanatoate iti va asigura plinul de aminoacizi care la randul sau sprijina refacerea eficiului muscular. Un concentrat din zer si un supliment de creatina ar putea fi necesare.
     Despre acest subiect se poate discuta in foarte mare detaliu, insa cred ca ideile fundamentale pe care le-am trasat pot fi de ajutor multora care cauta sa aiba putina orientare stiintifica  in pregatire. Eu ma ghidez dupa aceste conceptii si pot sa obtin progresul dorit.



Tuesday, November 25, 2014

Review - Giant XTC Advanced 4 27.5

        E vremea sa vorbesc mai mult si despre mtb-ul folosit in sezonul 2014. Deoarece in ciclism rezultatele depind mult si de partea tehnica noi trebuie sa respectam materialele. Eu am ingrijit aparatul pus la dispozitie de Giant Romania cum am stiut mai bine si iata ca nu m-a dezamagit. A tinut cu bine un sezon si inca mai tine, iar eu intentionez sa folosesc mare parte din ea in continuare.
        Modelul folosit de mine este XTC Advanced 4. “Advanced” adica e varful de gama produs de Giant si 4 pentru ca e cea mai slaba echipare dintre Team, 1, 2, 3, 4. Mult Shimano Deore care desi merge bine trage tare de cantar.


         Am folosit bicicleta aproape cu dotarile din fabrica. I-am adus doar modificari “personale” cum ar fi ghidon flat ingust cu barenduri si sa cu depresiune.
         O sa centrez restul recenziei pe partea care mi-a placut cel mai mult, anume cadrul.
Trebuie sa mentionez intai ca e primul 27.5 pe care l-am folosit vreodata si ca am tinut cont de influenta dimensiunii rotilor putin mai mari si a lungimii dintre axe considerabil mai mare atunci cand am evaluat cadrul.
          27.5 e chiar bun. Pentru mine 29 e cam exagerat astfel ca solutia de mijloc e cea mai potrivita. Pe traseele frecventate de mine nu am gasit niciun minus rotilor de 27.5.
Pana acum mi s-a parut ca industria ne obliga incorect sa trecem pe 29 dar schimbarea la 27.5 chiar are sens.

           Cadrul XTC Advanced e grozav. Are o constructie care inspira calitate din multe puncte de vedere. De la vopsea la cum se aseaza pe traseu arata ca nu s-a facut rabat pe nicaieri, doar e modelul “flagship”.
           Are toate din elementele ce se regasesc si la ceilalti producatori de top. Toptube lat si patratos, gat conic, zona angrenajului e ranforsata iar seastay-urile functioneaza ca “micro-suspensii”, totusi XTC imbina toate astea intr-un design mult mai placut sa zicem…fata de ce se mai gaseste prin Romania.
            Greutatea e putin sub un kg depinzand de marime. Foarte usor in orice caz, daca ridici XTC-ul lui Jughi cu XX1 si roti de carbon se ridica si parul pe tine.
             Tragand linie, un produs premium de inalta calitate cum ma si asteptam.
             In perspectiva intregii biciclete exista totusi puncte slabe. Franele Shimano model “chior” sunt cum s-ar spune: praf. Iar penele facute cu Maxxis Crossmark m-au dat jos de pe podium de vreo doua ori.


Sistemul de strangere a tijei de sa denota atentie la detaliu.



Material din belsug in zona angrenajului pentru a preveni flambarea sub efort extrem.


Aceste frane chiar nu fac cinste bicicletei.


Cablurile trecute prin cadru sunt mai protejate de contaminare iar sistemul de la Giant cu camasa pe toata lungimea nu e laborios la schimbarea cablului.


XT Shadow cu blocaj la brat vine standard.



Strangere thru-axle de la DT Swiss si etrier post mount.

Monday, October 20, 2014

Riders Club - Haiduci si Domnite - Moara Vlasiei

      Unde s-a duuus cand a a apuuus forma de varf a gloriei mele? :D Ei s-a dus acum vreo luna dar eu tot am vrut sa termin sezonul cu ceva frumos!
       Riders Club – Haiduci si Domnite a fost alegerea buna, ceva mai lejeranu’ ca ultima cursa din an.
       Cum am spus, am lasat-o mai moale, e ceva ce fac in fiecare an, doar asa sunt fresh si refacut pentru un sezon nou. Stiind asta, evident nu am mers sa castig, mai era si plat totul…


        La inceputul traseului de la concursul de la Moara Vlasiei e un loc cu noroi vesnic. Singura dorinta dupa start a fost sa trec bine peste noroi. Asfel am plecat bine si am luat roata lui Dan Crista, luam bine virajul la 90c in coborare si apoi vin baile de noroi. Scap intreg si inca ma simteam chiar bine.
        Mi s-a rupt filmul cand am intrat pe prima zona super accidentata, cauciucurile umflate tare nu ma ajutau deloc ( hey e ultima cursa, am zis ca mai bine le umlfu tare ca sa nu sparg). Chiar nu-mi gaseam ritmul. Oh sod it!

        De aici incolo am mers cum am avut chef, doar spre final am mai zarit un grup care putea fi prins, m-am pus la treaba cu Bogdan Dumitru dar prea tarziu.
        Foarte murdar (dupa ce am fugit de noroi tot anul acum nu m-a mai deranjat) si cu picioarele inghetate la final dar bucuros ca am mai incheiat un an foarte bun, sper ca si urmatorii sa pot sa ii fac asa cum vreau eu.
        Imediat dupa ce termin perioada de tranzitie post-sezon  sa incep treaba pentru anul urmator, ca deh, n-ajunge sa-ti doresti. Intai la sala apoi combinat, pana prin luna mai.
        Continuati sa vizitati prezentul blog… o sa mai revin cu cate ceva nou din cand in cand!


Adrian Nitu

Friday, September 19, 2014

Bikexpert Alpine Challenge - Pucioasa ; Sliven Grand Prix - Bulgaria

      Duminica trecuta am fost la BikeXpert Alpine Challenge la Pucioasa. In perspectiva cursei din Bulgaria nu eram foarte hotarat daca ar trebui sa merg sau nu la Pucioasa, in final am zis ca e destul de aproape de mine si nici nu mai fusesem acolo vreodata. Pe langa asta m-a invitat si organizatorul, Catalin Spranceana si am zis ca ar fi frumos sa dau curs invitatiei pe baza reciprocitatii, cum mi-a zis el in timp ce alerga la Paulesti “Super traseu Nituleee!” la fel ii spun si eu.


      La inceput chiar mi-a placut, mergeam ok, m-am detasat cu Madaras si cu Crista o perioada. Evident nu mai sunt in forma maxima cum am fost de la sfarsitul lui mai pana la mijlocul lui august, asa ca m-am mai mutat prin clasament. Totul s-a dus naibii cand a inceput push bike-ul, si dai si dai si dai pe langa, a inceput sa ma doara spatele, mi-a alunecat piciorul si m-am lovit si la genunchi, nu mai aveam niciun chef.
       Unii din voi probabil stiti ca eu evit traseele sau concursurile unde e de impins, pur si simplu n-au ce cauza astfel de zone la ciclism, motiv pentru care regulamentele impun ca 97% din traseu sa fie ciclabil.


        Dupa acest eveniment neplacut am zis, sunt la munte, e frumos afara, hai sa merg relax, dar durerea de spate nu ma lasa sa fac nici asta. Gata, o iau pe cel mai scurt drum (desi la final tot 70km am avut :)) ) Pe drum mai dau de Jughi, pe care l-am mai repezit putin pana la final dar nu inainte de a face putin misto de el “ce faci ma pe unde ai luat-o? ai lungit” :)


        Suntem pe ultima coborare, Jughi sparge, zice sa ii dau roata. Roata nu se potrivea si mai erau doar vreo 1500m, hai hai ca nu vine nimeni... 
        La final spectatorii erau perplecsi, eu mergeam sa declar abandonul si Jughi triumfa cu roata sparta. Colegul Filip ne-a luat imediat in pleazna, “Ce-ati facut ma?” Pai am abandonat… nici nu stiu cand am abandonat ultima oara, mi-era dor…
         S-a descurcat bine echipa Giant si fara "elite".

Sliven Grand Prix

       Doua zile mai tarziu plec cu Dinamo ( Radu, George si lotul de sportivi Zoltan Sipos, Zamfir Adrian si Juganaru Razvan) spre Bulgaria, mai exact la Sliven pentru Sliven Grand Prix. Nu stiam de cursa asta decat cu vreo saptamana in urma, dar mi se parea interesanta si ma bucur ca am fost.
       Totul in regula pana la frontiera, cand am deschis portofelul sa scot buletinul in locul cartii de identitate era “Domnul nostru Iisus Hristos” Incredibil. Am ramas ca la dentist, cum se poate, cand buletinul meu e mereu in portofel. Colegii deja incepusera cu glumele, “hai ca ai vant din spate spre Bucuresti”, Radu calcula deja antrenamentul “ pai ai 60km + 60km”. Eu am fortat norocul, am bagat permisul printre buletinele celorlalti si am ales un culoar cu noroc. A mers! Vamesul a zis “treceti va rog…”, George “Adica…putem sa plecam?” :))
       Booon! Sliven. Cazare buna, masa buna. Studiem informatiile cursei. Avem asa, marti un prolog scurt 2.5 km din care 1km in panta., miercuri o etapa de 110km cu final in catarare si joi o etapa de 120km cu 7km de catarare aproape de final urmata de 12km de coborare pana la final in oras.


      Cum am spus mai devreme prologul avea ceva urcare ceea ce la prima vedere m-ar fi avantajat, realist vorbind e foarte scurt si asta favorizeaza mai degraba ciclistii de tip puncheur* care merg bine in anaerobioza. Pornesc cu un genunchi lovit si un tendon cu dureri (in viitor nu o sa mai combin soseaua cu mtb-ul daca sunt asa apropiate) Blana odata, blana inca odata si gata. Cu o viteza medie de 27kmh termin prologul al 14 lea, la 24 de secunde de castigator. Nu prea e nimic de spus aici, poate as fi putut sa scot 4-5 secunde din timp daca dadeam mai multe ture de recunoastere.
       Pe baza primelor rezultate am putut sa imi cunosc adversarii, desi pe unii ii stiam. Au fost prezente cam toate echipele zona. Grecia, Turcia, Serbia, Macedonia, Bulgaria – un fel de balcaniada.



       A doua zi, ziua etapei decisive. 100km pe plat si apoi o urcare ce se anunta grea. Inca din start echipa turceasca a liderului Georgiev a pornit tare pentru a descuraja orice evadare.Mie imi convine cand cineva isi asuma responsabilitatea, asa ca s-a ajuns in pluton la baza muntelui. N-a trecut mult si Georgiev (care arata cam ca Froome asa…) a atacat. Nu m-am bagat dupa el ci i-am lasat pe altii sa ii raspunda. Am ramas cu un turc si 3 bulgari, bulgarii aveau niste demaraje incredibile, dar nu ii tinea prea mult, se umflau repede.
       Am evadat de langa bulgari cu turcul, dar el era…turc si mergea numai in sprinturi, stiam ca nu rezista mult si i-am asteptat pe ceilalti 3.
       Pe final, datorita caderii de forma obligatorii pe care o experimentez am cedat cateva secunde fata de grupul cu care am urcat, am incheiat pe locul 7. Locul 7 totodata si in clasamentul general.

       Ultima zi am avut de facut acelasi traseu de 100km + o alta urcare mai scurta si o coborare pana in oras. Aceeasi poveste pana la urcare doar ca de data asta ocupantii locurilor 2,3,4 au fost mult mai agresivi si chiar au reusit sa il rupa pe Georgiev pe final. Lucrul asta a fragmentat cursa in grupulete de 3-4 oameni, in al doilea astfel de grup m-am aflat si eu. 
       Dupa ce am coborat in mare viteza spre oras era s-o fac de oaie intr-un viraj la 90c stanga. Am sesizat impactul inevitabil cu bordura. Singurul lucru pe care puteam sa il fac era sa sar pe trotuar, ceea ce am si facut, noroc ca nu erau oameni sau garduri. Ceilalti cu care am sosit se uitau la mine cu o privire “esti nebun frate!” :))
     Datorita acestei peripetii am ajuns ultimul din grup, al 13 lea la etapa, mai putin important lucrul asta pentru ca am ramas tot al 7 lea la general.

      Frumos, bine organizat. Sper sa se mai tina Sliven Grand Prix si sa mai pot reveni, altadata mai puternic si cu buletinul la mine.

Adrian Nitu


     *Puncheur - http://en.wikipedia.org/wiki/Puncheur

Monday, September 8, 2014

Campina Open MTB

      Sambata trecuta am fost la a treia editie a “Campina Open MTB”, eveniment model care intampina in fiecare an participantii cu atmosfera frumoasa, traseu pe cinste ( facut de Eco Alpin Sport Club Caraiman Campina sub consilierea lui Marian Frunzeanu si a lui Ulisse Gheduzzi) totul pentru a strange fonduri pentru copii cu autism. Aviz celor ce vor sa faca o donatie, nu va mai prostiti pe net cu galeti in cap, platiti taxa la Campina MTB!


        In ceea ce ma priveste, aveam ceva dubii legate de forma mea de moment. Dubiile au generate de saptamana premergatoare la “Riders Club – Livada cu Ciresi” unde am fost organizator. A fost ceva de alergat atunci si nu numai ca nu m-am antrenat dar am si facut ceva munci fizice nu tocmai indicate pentru sportiv… de la golit balti cu galeata la taiat iarba cu secera. Totusi in final totul a meritat.


        Suspiciunile mi s-au adeverit la 10-15’ dupa start, energia ca parul pe fundul unui bebelus! :)) Din experienta stiu ca nu trebuie sa te fortezi in situatia asta pentru ca risti sa te faci “muci” asap! Trebuie sa mergi “la consum” cu cat ai acolo si vezi ce iese. Nu m-am bagat deci dupa primii, eram al 5-6 lea cred  cand s-a traversat soseaua.
        De aici incolo am mai schimbat pozitiile cu sportivii dinaintea mea, am fost si o scurta perioada pe locul 3 cu primii doi cam la 30’ in fata. Alas, cand nu merge nu merge…


        Mici probleme m-au mai sacait pe drum, un lant incolacit dupa schimbatorul de fata si un farmacist al inimii Catena care m-a bagat in noroi. Am incheiat totusi pe locul 4. No podium, dar la Campina primesti premiu de consolare pana la locul 5 :D
         Bravo echipei de la Campina pentru organizare si sponsorilor pentru implicarea in aceste activitati laudabile.
        
Adrian Nitu




        

Monday, August 25, 2014

Road Grand Prix "Eroica" - Brezoi

        Iata ca a trecut si ultima etapa din seria Road Grand Prix 2014. De data asta Alex a lasat ce-i mai bun la urma!
        Traseul de la “Eroica” mi-a trezit interesul, avand suficienta diferenta de nivel ca sa il pot incadra ca fiind “greu” dupa standardele mele, prin urmare am vrut sa produc un rezultat bun.
        Am plecat spre Brezoi in dimineata cursei, pe la ora 6, alaturi de prietenii galben-albastrii de la Petrolul carora le sunt recunoscator pt carutarea la fata locului.
        Totul ok pe drum, facem ritualul dinaintea cursei, incalzirea si gata la start. Se pleaca neutralizat cativa km si apoi start oficial din mers. Nu pierd vremea si ma pun imediat in fata. La o cursa cu amatori, e cea mai proasta idee sa stai in spate. Au fost cateva situatii la limita in care era sa se cada…


        Pana la baza catararii erau  40 de km de valonat, evident aici ma asteptam sa atace cei care stiau ca nu au nicio sansa pe munte. In functie de cine ataca, ma bagam sau nu.
        Miscarea de succes a venit din partea urmatorilor: Zoltan (Dinamo), Crista (Bikexpert) si Tintea (Petrolul).
        Sa ai pe cineva din echipa ta in fata e un lucru bun, dar nu iti garanteaza succesul. Iar eu nu m-am culcat pe o ureche ci am facut fata ofensivelor ce au urmat mai ales din partea lui Grosu.


         La baza catararii ne desprindem de pluton. In acest punct, avansul evadatilor era de 3’ si a ramas 3’ inca vreo 15 minute, lucru care i-a trezit suspiciuni lui Edi Grosu care le-a zis arbitrilor ceva de genul “noi mergem blana aici si la aia nu le scade avansu’, ia mergeti in fata!”, “Stai ma sa le intre dealu’ in picioare" zic eu in gandul meu. Si asa a fost pentru ca in urmatorii km ecartul a inceput sa se scurga rapid.


         Continui sa urc alaturi de Grosu pe rampele destul de blande de 5-6% si deodata ii scade viteza de la 20-25 la 16 la ora. Zice ca nu mai poate! In mod normal m-as fi apucat sa sprintez de zor acum!! Alex imi spusese mai devreme din masina: “Crista e mai fresh”. Aia e ce sa fac, trebuie sa respecti sansa celui din fata, dar sansa mea la sosea se pare ca nu mai vine anul asta :))
           Il prindem pe finalul muntelui pe Tintea, care mai tarziu mi-a zis ca am trecut ca avioanele, iar apoi si pe ceilalti 2. Catararea nu era marcata kilometric, deci a trebuit sa recurg la calculele proprii, necunoscand traseul. Astfel am crezut ca mai am 3km de urcat. Dar m-am inselat…


           Incepe coborararea si Grosu imediat se repede intr-un viraj. Ii iau trasa, dar gresesc pentru ca nu am avut inceredere in mine si le-am facut semn celorlalti sa treaca in fata, crezand ca fiind mai grei or sa se duca mai tare la vale. Ei bine, n-a fost asa :))
            De aici incolo am mers in 3, finalul de care auzisem ca e in urcare era defapt valonat si uite asa m-am trezit dupa un colt cu sprintul care daca eram mai atent poate il si castigam. Nu prin viteza mea de executie ci prin noroc. Am terminat totusi pe locul 4 la 5 sutimi (jumate de bicicleta) de locurile 2 si 3.
            A fost frumos si imprevizibil. Dincolo de gresesile mele de calcul si de comunicare, daca traseul nu era asa misto si privelistile minunate chiar ma ofticam :D

             Salut si pe aceasta cale dezvoltarea seriei Road Grand Prix care ofera trasee din ce in ce mai tari. Tot asa! Am remarcat performante bune si in randul amatorilor. Asta inseamna ca incepe lumea sa stie cum sa se pregateasca, ce sa faca etc... Semne bune!

Adrian Nitu

Wednesday, August 20, 2014

Dracula Bike Fest - Vidraru si Geiger MTB Challenge - Sibiu

     15.08, ora 2:30 am dimineata marcheaza ora la care am terminat cea mai matinala iesire cu bicicleta, mai exact am facut 40 minute intre aeroportul Coanda si cartierul Ghencea din Bucuresti unde am avut un loc de dormit asigurat prin amabilitatea lui Radu.
     15.08 ora 7:30 plec din Bucuresti impreuna cu Filip si sotia sa Cristina spre barajul Vidraru, unde avea loc o cursa locala numita “Dracula Bike Fest” organizata cu prilejul sarbatorilor Argesului si Muscelului. Noi am vrut sa folosim “Dracula Bike Fest” ca un ultim antrenament inaintea a “Geiger Mtb Challenge” care in cuvintele lui Filip este “cel mai important examen pentru un mointainbiker”.
       Am ajuns printre primii la Vidraru, in timp ce ne pregateam incet incet de cursa il oberservam si pe colegul nostru Jughi desi noi stiam ca merge la o nunta, plus pe Vanessa si nea Nae, uite asa s-a adunat lotul Giant, ne mai trebuia si cortul nostru bine cunoscut :))


       Traseul era destul de lejer, cum am zis mai sus, bun pentrut antrenament pre-cursa. Aveam de facut 18km, 9 dus 9 intors pe acelasi drum.
        Plec primul si pe primele pante simt indicatorul “low battery” ma uit totusi in spate si vedeam pe cineva de la Giant (era Filip, dar atunci nu imi dadeam seama cine e) la vreo 30 de secunde. Am ajuns la capatul drumului, aici trebuie sa opresti ca un domn sa iti puna o stampila pe numar si apoi sa intorci. La intoarcere verific “concurenta” erau Filip si Jughi impreuna, e distractiv sa te fugaresti cu prietenii asa ca nu ii las sa ma prinda.

         Trec linia de Finish si incerc sa fac cumva sa ma observe cineva, niste oameni de la salvamont ma intreaba, “Ce ai fost pana sus si te-ai si intors?”. Imediat apar si Jughi si Filip, in ordinea asta.
         Frumos la Dracula, vreme buna, oameni de treaba.
         Am continuat pe Transfagarasan spre Sibiu. Traficul a fost foarte greu la Balea Lac, cand mai treceti pe aici luati bicicleta!

      16.08 ora 7:00 ploaia de afara ma face sa stramb din nas si il baga pe Filip in “race mode”. Mancam ce trebuie cat trebuie si plecam la start.
       Plecarea era neutralizata pe sosea, asa ca nu m-am omorat cu incalzirea, mai mult am vrut sa vad sosirea care era destul de incalcita.
        Nu m-am omorat nici cu pozitionarea in blocul de start, m-am pus mai in spate, conform regulamentului. La Geiger am ales tura scurta, am mai facut de vreo doua ori tura lunga la primele editii, am fost chiar si pe podium si pot spune ca fara antrenament mult pe mtb nu ai ce cauta acolo, ori cea mai lunga tura a mea pe mtb de anul asta nu depaseste 3 ore. Rezultatele de la tura mare confirma ce spun.
        In timpul startului neutralizat s-a cazut la gramada langa mine, roata unei biciclete mi-a atins mana. Lucrurile astea nu s-ar intampla daca persoanele care nu stiu sa stea in pluton ar merge cu grija sau macar nu ar merge fara maini sau cu privirea la altcineva.


        Incepe urcarea de la Cisnadioara si totodata “depart reel” Madaras o calca si bine face, pentru ca asa se cerne neghina.
        Dupa intrarea pe offroad raman in fata eu, Madaras si Dan Crista. Pe mine ma avantaja ritmul tare dus de cei doi, dar imediat ne prind din urma Logi, Dobai (Varu) si ungurul Blazso.
         Urc multa vreme cu ei, ocazie cu care am observat si diferenta de “calitate” intre Blazso si noi, deja il dadusem castigator…
        Intr-un moment de neatentie la o vaioaga ca un half-pipe intru cu un raport prea mare care ma obliga sa descalec si pierd contactul cu cei din fata. Ramane sa fac singur restul de urcare pana pe vf. Magura.
         Am continuat solitar cursa pe primul loc pana s-a apropiat din spate nimeni altul decat Ionica Zdraila, omul cu care m-am batut la prima mea cursa de ciclism acum 8 ani.


         Colaboram fair-play pana la final si hotaram sa impartim locul 1. Zona de finish oricum nu era potrivita pentru un sprint, riscam sa ne mai si izbim.
         Cu cativa metri inainte de finish incerc sa pun roata la milimetru langa a lui insa sistemul de cronometrare m-a luat pe mine primul, cine stie poate aveam cipul prins putin mai in fata. Oricum nu ne iesea perfect. Gestul a contat, poate asa nu mai apar comentarii de genul “fomisti de la elite”.
          Si Filip a mers bine, cu un loc 3 la categorie, desi sunt sigur ca el e mai puternic decat cei dinaintea lui, relieful Dobrogean nu prea il ajuta in antrenamentul pentru tehnica. A trecut examenul f bine!
           Attila Malnasi dovedeste din nou prin victorie ca e un sportiv cu potential mare marca Nea Bebe.
           Rezultatele obtinute ma incurajeaza sa termin sezonul in forma buna!




Adrian Nitu

Monday, August 11, 2014

Riders Club - Soimii Bucegilor - Predeal

       Weekend-ul trecut am intentionat sa merg si la Riders Club – Soimii Bucegilor Predeal si la Road Grand Prix in Bucuresti. Datorita unor treburi personale nu am ajuns decat la Predeal. Iata cum a fost:
       Cursa se tine pe unul din traseele mele preferate. Desi vremea a fost foarte buna in ziua concursului terenul a fost destul de stricat de ploile din zilele ce au precedat evenimentul, chiar mai stricat decat anul trecut cand a plouat cu o zi inainte.


        Am avut de facut doua ture de 21 de km, o urcare de viteza pe drum, o urcare abrupta pe o poteca turistica si o urcare foarte abrupta pe ultima parte a partiei Cocosul.
         Fac incalzirea “aia de la team Sky” 5 min usor 8 min progresiv pana la PL, si inca doua sprinturi. Incalzire care apropo e foarte buna. In timpul incalzirii am sesizat ca picioarele nu chiar in cea mai de varf forma astazi…


          Se da startul dam tura neutralizata prin oras si la baza primei urcari politia si atv-ul se dau la o parte. Imediat apar primele “tactici de echipa” sub forma unor atacuri succesive, genial… asa se castiga la mtb!
          In urma accelerarilor  ne desprindem patru ciclisti care mergem aproape unul de altul pana la finalul primei coborari, aproape de valea Azugii. Pe primul loc se afla Ilies Ferencz, poate n-ati auzit de el, eu l-am observat de cativa ani si e puternic.
          Problema e ca l-am pierdut pe a doua urcare, care era o poteca ingusta loc in care s-a bagat Crista in fata mea, asa a crezut el, ca e mai bine sa duca el ritmul pe urcare in locul meu!
          Dupa cabana Susai, venea o coborare plina de radacini ude foarte alunecoase, locul 1 era cam dus iar eu nu imi risc oasele pt cateva sute de lei in plus la premiu.


           O iau prudent, ma depaseste chiar si locul 4, nicio problema, vine acus’ dealu’.
Pe partie ii apropii, nu mai stiu care era, dar unul impingea la bicicleta, ceea ce inseamna ca nu era foarte puternic, chestia e ca partia aia e asa abrupta (cred ca are 40%) incat nu e mare diferenta daca urci pe bicicleta sau pe langa, eu urcam cu 5-6 la ora iar daca mergeam pe langa mergeam cu 3 la ora dar cu efort mult mai mic.
            Inchei prima tura si incep din nou urcarea de viteza pana la Susai, undeva il prin pe Rene care imi zice ca urmatorul e la 1 min in fata, hm, mai arunc o lopata de carbuni pe foc si imediat il zaresc, prind si depasesc. De aici incolo n-am mai alegat, ca nu as fi mai avut timp sa prind pe nimeni.
            Am reusit totusi sa dau ambele urcari pe partie pe bicicleta, greut cu 27’5 in conditii de panta extrema e mai bun 26”.


             Concursul a fost frumos, o zi excelenta la munte, felicitiari domnului Nae pt organizare!
             Si ceilalti ciclisti Giant au mers bine, Beata si Monica au facut ca de obicei legea la fete. Jughi pe locul 4 si Jozef de 16 ani pe locul 5 foarte aproape de 4. Dan Muraru a fost si el aproape de podium.

           Mi-a parut rau ca n-am putut ajunge la Road Grand Prix, am vazut ca a fost foarte frumos. Dinamo a functionat foarte bine si fara mine:) Norbert si-a facut cadou de ziua lui un loc 3. Bravo!


Adrian Nitu

Sunday, August 3, 2014

Padina Fest si On Top of the World

      Am zis sa rezum ultimele doua curse intr-un singur post, fiind vorba de evenimente nu foarte mari si desfasurate cam in aceeasi zona.
In urma cu o saptamana pe 27.07 am participat la Padina Fest – Maratonul Bucegilor iar in sambata urmatoare la On Top of the World in Sinaia.

Padina Fest.
       La Padina am fost mai mult pentru zona frumoasa si pentru ca se anunta vreme buna, cursa e mai mult una amicala. Si-asa nu am fost anul asta in Bucegi decat pe cursiera.
       Traseul  are practic o urcare si o coborare, urci de la Padina pana la Babele si de acolo cobori.  Mare parte din urcare e asfaltata, deci cam jumate din cursa e de sosea.


       Am pornit pe drumurile late in pluton la viteza mica, pana ne-am incalzit am mai schimbat niste vorbe cu colegii de competitie si cand am ajuns in Saua Dichiului am marit viteza, n-am atacat, am luat ritmul pe care l-am mai avut la antrenamentele precedente pe Trans Bucegi (n-am deal…), am zis sa nu urc mai incet de 20 la ora, dar am ramas singur in fata. La un moment dat am zis.. “hai ca poate castig” si am presat ritmul.
        In spate erau Logigan si Rosioru, campioni de maraton, nu oricine, deci m-am tot uitat in spate sa nu vina nimeni. Pe la Piatra Arsa un voluntar zicea ca am un avans de 6 minute de locul 2, nu cred ca era asa mare, trebuie sa fie prea mare diferenta de nivel intre ciclisti sa dai cuiva 6 min in 6 km de sosea nu foarte abrupta, si nu este asta cazul. In realitate cred ca ecartul era undeva la 3:30-4’.


        De la Babele am coborat prea incet, cand m-am intors de la On top of the World am observat ca eu am luat-o atunci pe niste lungituri in loc sa tai serpentinele. In fine, oricum nu eram dispus sa imi asum niciun risc, eram acolo pt fun.
        Cand traseul s-a intors la Piatra Arsa a trebuit sa fac dreapta spre Padina, de aici se intra pe un traseu turistic, format din niste poteci, care defapt sunt niste santuri prin care trebuie sa mergi. Total neamenajat pentru bicicleta, ceea ce arata o lipsa de interes a organizatorului.
         Dupa poteci dau de un sector de “bike-alpinism” niste stanci de vreo 4m, stau putin pe loc sa vad pe unde o iau. Sprijin bicicleta de o piatra, pun piciorul pe cadru, urc cu fundul pe stanca, si apoi trag bicicleta dupa mine…”ciclism”.

         Merg ce merg si ma trezesc cu Rosioru in spate, opa, ii dau tare la vale sa nu ma depaseasca si i-am stat putin in fata. Dan imi zice ceva de genul “stai ma ca te sinucizi pe aici” :)) si ma dau la o parte sa se duca. Dupa nici 10” apar si Logi si Jughi lol, stii ce ia ca nu mai am chef! Merg in ritm de cooldown pana la final la 1 minut dupa ei pe locul 4 la general si 3 la categorie.


          Nu sunt eu cel mai bun coborator dar nici in ultimul hal nu sunt, doar ca evident, nu am pregatire pe munte, interesele mele fiind altele. M-au prins baietii din mai multe motive nu doar ca am mers incet la vale.

On Top of the World.
     Cum am spus si reporteritei care mi-a luat interviu inainte de start, anul trecut am castigat la On top of the World iar acum as vrea sa imi apar “titlul” si sunt destul de increzator in fortele mele.
       OTW e un Uphill, adica aproape doar urcare si cu finishul sus, ma regaseam deci pe teren propriu.
        La incalzire baietii imi spun “sa nu ii dau prea tare de la inceput” , bine man, mergem la pas! :D
       Mergem fara stres pana la intrarea pe offroad, imi iau un ritm normal de catarare si iar raman singur, desi nu intentionam, eu planuisem sa atac pe potecile abrupte de dupa Piatra Arsa daca va fi cazul.


       Dupa 1400 intru intr-un drum abrupt cu bolovani ascutiti, apas tare in pedale sa imi mentin inertia si cumva ciupesc camera pe spate...
       Roata de spate am lasat-o putin mai moale (2 bar) pentru aderenta, dar nu excesiv de moale. Totusi s-a spart…ma dau jos de pe bike, invart de roata si scutur bicicleta ca poate solutia antipana sa astupe gaurile, a mers! Deocamdata…
       Au urmat niste zone de impins bicicleta, ca de obicei a inceput sa ma doara spatele de la impins. Mai opresc sa imi mai rotesc trunchiul, nu e bai in spate nu se vedea nimeni oricum.
        Dupa Babele isi da complet sufletul cauciucul de spate, shit…opresc si il umflu vreo 3 minute, poate se astupa, pare sa tina, doar mai merg 200m si iar se spage. Deocamdata eram primul. Ma apuc sa schimb camera si o umflu timp de 5 minute. Am umflat cat puteam cu jegul meu de pompa de plastic, initial ma gandisem ca o sa umflu la roata pana vad pe cineva ca se apropie si apoi o pun repede pe bike si mergem impreuna. Totusi dupa 5 min tot primul eram :D. 
        In timp ce faceam roata un ciuri-buri ma ia la intrebari.. cauciucurile asta nu sunt pline?...cu cat ai mers cel mai tare?...cam cate viteze are? Gizas.. asta mai lipsea.
         Pornesc increzator in reparatie si dau de alta problema, o turista tampita imi taie calea in ultimul moment pe o portiune de plat, desi i-am zis din timp “stai acolo, stai pe stanga!” ca sa nu intru in ea, intru intr-o teava care era dispusa in diagonala pe poteca, si evident imi aluneca roata de fata si cad. Am dat putin cu caputu’ de pamant. Bicicleta avea ghidonul si saua strambe…
        Ma iau de ea ca de ce e proasta si ce imi zice: “Bai baiatule, asta e drum de mers cu piciorul nu cu bicicleta!” No comment.
        Nu merg bine 2 km dupa incidentul asta ca apare a doua pana, probabil snake-bite ca nu am putut umfla suficient de tare! Game Over, I stuck my cock in it, nu mai aveam nici alta camera sa pun si oricum… s-au adunat destule psihologic. Am mers ultimii 3 km pe langa bicicleta. Pe locul 5. M-au consolat ceilalti ca sunt sunt invingatorul moral.
         Alta cursa alta lectie invatata, NU mai intru pe traseu bolovanos fara Tubeless, defapt de la anul nu mai merg nicaieri fara UST calumea. Cum se poate ca 2011-2013 cat am avut fara camera nu am spart niciodata, si acum sparg de care doua ori…
         Cand am coborat inapoi in Sinaia, tata ma intreaba “ia zi cate minute le-ai dat?” :)) mai bine intreaba-ma cate pene am facut!
          Dupa toate astea… macar stiu ca am forma buna pentru partea a doua a sezonului.
        

Adrian Nitu
        


Tuesday, July 22, 2014

Turul Sibiului

      17-20 Iulie, zilele celei mai tari curse de sosea din sud-estul Europei si din intreaga istorie a ciclismului romanesc. Cam enigmatic cum a putut sa apara Turul Sibiului la noi. E ca si cand ti-ar da trandafiri printre balarii.
       Detaliile cred ca le cunoasteti, concurenti din toata lumea numai de la echipe una si una.
       La asa nivel trebuie si un traseu pe masura, si a fost, credeti-ma. Absolut nimic nu a fost usor la toti cei 501km parcursi prin judetul Sibiu si in imprejurimi.
       Cursa a fost structurata asa: 17.07 Prolog ; 18.07 Etapa 160km Sibiu – Balea Lac ; 19.07 Etapa 160km Sibiu Paltinis ; 20.07 Contratimp pe echipe Sibiu – Sibiu; 20.07 Semietapa 160km Sibiu – Sibiu.
        Deoarece Turul Sibiului apartine categoriei 2.1, nu pot participa cu echipa de club ci cu echipa nationala B. Datorita situatiei FRC, organizatorii au luat decizia inteleapta de a invita doua echipe nationale. Doar una dintre cele doua echipe m-a convocat. Am fost contactat in saptamana dinaintea turului de presedintele colegiului de antrenori dl. Ciocan.


          Cred ca antrenorii celuilalt lot au fost influentati sa nu ma invite de o persoana imbecila, pentru ca e ilogic sa ma refuzi pe mine daca criteriul de selectie este cel al competentei.. Asa bine a fost facuta echipa lor incat au abandonat 6 din 7 cati au luat startul.
           In echipa nationala B au mai fost prezenti: Valentin Plesea, Norbert Szabo, Adrian Zamfir, Zoltan Sipos, Alexandru Poenaru, Gabriel Tintea.
           Cei care ii cunoasteti veti realiza ca acest lot a fost intocmit dupa performante, ei fiind medaliatii campionatelor nationale.
            Primii 4 dintre ei sunt foarte buni contratimpisti, si m-ar fi ajutat in zonele de plat sau la contratimpul pe echipe. Din pacate lipsa de experienta cuplata cu etapele brutale a cauzat abandonul catorva dintre ei. Daca echipa rezista pana la contratimpul etapei a 3a ar fi mers asa bine…

        Prolog
   
        Asa cum am zis la Turul Sibiului nimic nu e usor, motiv pentru care e si cursa mea preferata, iar prologul nu face exceptie.
         Doar 2.4 km prin pietele din centrul istoric al orasului. 90% pe piatra cubica cu multe viraje,  intr-un loc pavajul seamana cu niste bolovani.
          Aici castiga cine e foarte tehnic si pregatit sa isi asume riscuri. Oricum nu pierzi decat cateva secunde. Nu o sa vedeti ciclistii care merg pentru clasamentul general pe podium. Cum si eu aveam pretentii la general atunci am mers prudent, dar nu excesiv de prudent ca anul trecut J Nu am cedat decat 25”.
           Prologul e prologul, adica prima pagina dintr-o carte, ciclismul adevarat urma sa inceapa in zilele urmatoare.

          Etapa 1

        Balea Lac si soseaua pana acolo sunt locurile mele preferate din Romania. Normal, abia asteptam sa ajung acolo, si n-am avut mult de asteptat avand in vedere ca viteza medie in primele 45’ din prima etapa a fost de 49 km/h.
         Iar in restul cursei nu s-a mers incet mai niciodata, rar cobora viteza sub 40 km/h. La final viteza medie a fost de… 38.6 km/h!! cu un munte colosal la final performanta asta e mai buna decat ce vezi intr-o etapa de Turul Frantei, nu glumesc.
          In ultimii 40 km s-a stricat si vremea, si s-a stricat rau, sub forma unei ploi torentiale. Zozo Sipos m-a ajutat sa ma pozitionez bine inainte de catarare. Si a inceput… echivalentul nostru la Tourmaletul francezilor.
          Am mers bine primii km dar inca inainte de cascada am inceput sa ma chinui, ce naiba, in anii trecuti imi era usor pe aici, s-a fugit mai tare anul asta dar nici chiar asa…
           La cativa km dupa cascada incep atacuri si eu ignor ce imi spune organismul si incerc sa ma tin. Am stat la cateva sute de metri pe primii pana cand mai erau 6 km inainte de final si atunci “mi-a cazut pianul” sa zic asa in jargon ciclistic. Desi sufeream am vazut scris pe sosea undeva "Nitu", "Romania". Gesturile astea te incurajeaza!

               Zero energie, senzatie de gol in muschi, am mers pe avarie pana la finish. Cu trei minute mai lent ca anul trecut cand eu ma asteptam sa fiu mai rapid cu 30-40 sec, deloc multumit!
            Lumea imi spunea ca sunt inca aproape de tricoul rosu de cel mai bun roman dar asta nu ma consola. Nu e asa important acel tricou. E frumos, l-am avut si anul trecut, nu mi-a schimbat viata. Obiectivul era sa fiu mai bun decat in trecut.
             Locul 28 la 5’44” de castigator. Un prieten mi-a spus “nu vezi ce prastie sunt ceilalti romani cum sa nu fie bine?” dar e sub standardele mele.
              Totusi daca ma uit pe rezultate vad ca sunt o gramada de mari campioni sub mine: Kusztor, Sella, Rosa, Honkisz, Nechita, Tamouridis, Schumacher…
             Deocamdata nu aveam destule informatii sa imi dau seama ce a mers aiurea dar banuiam ca rezistenta a fost problema, etapa urmatoare mi-a confirmat suspiciunea.

        Etapa 2

       La fel ca in 2013 si anul asta etapa cu Transfagarasanul a fost cea decisiva insa cea cu final la Paltinis era anunatata ca etapa regina. Probabil datorita catararii intermediare de la Jina. Traseul turului avea pana acum de toate, in afara de un munte intermediar greu. Salut adaugarea acestui element ce face cursa completa.
        In acea dimineata am dat un interviu reporterului de la Digi. M-a intrebat daca o sa atac pe Jina. Am zis ca face misto de mine si am spus ca “eu sper sa ma tin”.
        Plecam din oras tot in viteza mare, dar parca nu la fel ca ziua din urma. La un moment dat in DN1 spre Sebes ating si un record personal de viteza la vale: 84 km/h
         S-a mers foarte tare si pe fals platul dinainte de Jina, s-au rupt cativa inca de aici.
La Dobra incepe catararea de categorie A lunga de 5km cu panta medie de 9%. Grea a naibii! Ritmul intens al plutonului era dat de echipa profesional-continentala Androni Giocatolli. Ei alergau dupa o evadare de 3 oameni.
          Ma asteptam sa atace cineva aici, asa ca m-am dus in fata in ultimii 2.5 km si ma simteam foarte bine, mai erau 2000 m si nimeni nu misca. Pana acum nici nu ma gandisem sa atac eu, dar incepea sa ma bata gandul, insa imi ziceam “Oricum nu ma lasa astia sa plec, risc sa ma fac praf, ma rup si de ei”.
           Cel mai bine era sa plec cu inca cineva. Ma pun langa Androni si ma intreaba “work?” ii zic “no, break” adica evadare, vine Sella spre mine si accelerez, ii fac semn sa treaca la treaba dar era terminat. Vorbim de Emanuele Sella, om care atunci cand facea “pregatire speciala” il batea pe Contador in etape in Giro! Chestia asta mi-a dat un imens boost moral, si i-am prins singur pe 2 din cei 3 evadati. Primul era Samoilau, om care vine din World Tour de la Quick Step si Movistar, ce-i drept ii scoteam ciclismul din cap daca il prindeam eu, mic roman de la club romanesc.


         Dupa miscarea mea am asteptat cam 3 minute sa ma prinda grupul, intre timp am mancat si am baut. Am coborat spre baza soselei spre Paltinis, dar asa repede mergeau ca nu se mai simtea ca era la vale drumul.
         Spre deosebire de anul trecut nu se mai intra spre paltinis prin Rasinari ci prin Calugarul unde e o alta urcare in serpentine. Nici n-am mers 3-4km pe drumul principal spre finish ca iar au inceput dificultatile. Aceeasi senzatie de sfarsire, nu gafaiam, nu imi era foame, pur si simplu nu mergeam mai tare, asta indica un deficit de rezistenta.
          Macar de data asta am stiut la ce sa ma astept si nu am mai disperat, am facut bye bye grupului principal si mi-am luat ritmul meu pana sus alaturi de un rutier de la Kolss care m-a dus de parca as fi fost colegul lui.
           Locul 33, la 6’ de castigator nu 2’30” ca in 2013. De data asta n-am mai fost suparat ca mi-am dat seama unde e problema. Am gresit in pregatire, m-am concentrat prea mult pe intensitate si n-am acordat importanta rezistentei, asa ca am pierdut calitatea asta. Degeaba eram eu tare daca nu tineam pana la final. Degeaba ai Ferrari daca ramai fara benzina, trebuie sa il impingi. Mi-am invatat lectia. Fara pregatire completa nu mai vin la TCS.

            N-o sa comentez acuzele lui Geoana al ciclismului, mai mult decat ce am spus in interviul Digi. Ma simt flatat, dar e pacat ca noi, romanii sadea, avem o limita peste care nu avem voie sa trecem altfel suntem “prea buni”, sovinism?
             Nu stiu daca se referea la dopaj, dar daca o facea era de un comic involuntar si un penibil fara limite. Avand in vedere ca el a avut la echipa DISTRIBUITOR de produse dopante, plus altii suspecti care au fost auziti spunand “Daca e control eu nu iau startul!”.
               Cel mai mult ma bucur ca s-a expus si ca acum stie lumea ce fel de caracter are, ca pana acum era destul de convingator in vrajeli…

           Seara la masa, ne-am amuzat putin cu Tintea care zicea ca e top 5 la general daca intoarce clasamentul invers. El s-a rupt pe la km 90, dar era important sa termine pe orice loc ca sa figuram in clasamentul pe echipe pentru ca ramasesem numai 3 oameni. I-am zis sa aibe grija sa nu urce pe podium, dar el a reusit cu “victoria” lui din ultima etapa :))

      Semietapa 3a

        La etapa 3a aveam de facut un contratimp pe echipe de 17km. Cum am explicat mai sus, initial aveam o echipa bine pregatita pentru proba asta, dar singurul specialist ramas era Sipos.
         Pentru ca eram prea putini ca sa facem vreun rezultat am hotarat sa ne conservam energia pentru semietapa de 160km de dupa amiaza. Am mers la un ritm de antrenament si evident am incheiat ultimii. Am auzit ca cineva s-a laudat ca ne-a batut cealalta echipa nationala formata din 2 oameni…Romanian Classic - jenant, e ca si cum te-ai laudat ca ai luat 3 nu 2 la bac…


       Semietapa 3b
        
      Ii zice semietapa dar e etapa de 160km in toata regula! Mare parte din traseul era cel din etapa din ziua precedenta dar parcurs in sens invers. Nu are munte la final, dar traseul e greu pentru ca e foarte valonat, aproape deloc plat si nu te lasa “sa respiri”. Au mai fost cazaturi, plutonul s-a mai rupt dar eu m-am ferit de belele si am terminat cu Sipos la 30” de castigator, in primul grup.

14 am fost 4 am ramas, Romania e doar una. Rusine celor ce vor sa dezbine!

        Locul 32 la final, si locul 10 in ierarhia cataratorilor, nu mare lucru… foarte putin pe langa ce imi propusesem. Cine stie ce se mai intampla pana la anul.
        Un mare bravo organizatorilor, sponsorilor si voluntarilor deopotriva. Munca si sacrificiile lor dau rezultate excelente!
         Multumesc si lui Radu si George care au renuntat la planurile personale pentru a ne insoti si domnului presedinte Plugaru pentru sustinerea echipei. Anul asta desi rezultatele au fost mai slabe, am primit premiere toti. Anul trecut nici o strangere de mana nu am primit de la FRC.

Adrian Nitu