Monday, February 23, 2015

Need for speed underground - Calatorie spre centrul pamantului - Slanic

     Am inceput si 2015, mult mai repede decat  ma gandeam. Pana acum n-am mai concurat niciodata in februarie, Dar cursa din mina de la Slanic era pe lista mea de “to do” ceva vreme, Acum doi ani nu am avut ocazia sa particip iar anul trecut nu s-a mai tinut. Mi se pare o chestie interesanta si eu oricum nu mai fusesem niciodata in mina, loc recomandat pentru problemele mele cu respiratia.



     Inca e prea devreme sa spun ca am putut folosi cursa sa vad in ce forma sunt, dar macar am vazut ca nu sunt in urma. Altfel ca abordare am conchis cu liderul nostru de la Giant, Dan Muraru: “Nu riscam, urmeaza un sezon intreg”. Totusi nu am putut sa ma feresc de bucluc dupa cum veti citi in continuare.

     Cursa s-a a avut loc in doua manse, una de calificare si una finala, fiecare de 60 de minute. Traseul era destul de complex, cu multe schimbari de directie, intoarceri si mai ales zone deosebit de alunecoase cu sare peste suprafata lucioasa, care te penalizau la cel mai mic risc.

      Prima mansa a fost destul de lejera. Ideea era sa nu stau in spate pentru ca se calificau primii 75 si in caz de defectiune sa nu am mult de recuperat. Pe langa asta am vrut si sa testez traseul in conditii de cursa. Plecam, ma pozitionez al doilea dupa liderul cursei, tanarul Nistor care dovedeste un pic prea multa exuberanta si cade in primul viraj alunecos, franez sa nu il acrosez prea tare si continuam. Totul a mers bine pana la final.
foto: Radu-Cristi




      In mansa a doua au inceput lucrurile serioase, aproape la fiecare tura se dadeau atacuri pe zona de urcare si eu reuseam sa stau in fruntea cursei, ba chiar am reusit sa ma detasez un alaturi de un alt sportiv. Stateam bine si pe coborare. Inclinat, cu centrul de greutate jos, fara greutate pe fata si folosind doar frana de spate, tineam pasul cu alti tipi care sunt clar cunoscuti ca mai buni coboratori decat mine. Poate din cauza asta am fost prea incurajat si sub imperiul oboselii in una din ultimele ture am facut o greseala care m-a trantit la pamant intr-un viraj lung. 


    M-am ridicat repede, bicicleta era ok cu exceptia lantului care sarise. Dar piciorul meu nu prea era in regula, am facut niste excoriatii la sold si la genunchi dar problema era glezna unde simteam durere si nu puteam sa urc din picioare, iar la cursa asta erau o gramada de locuri de urcat in picioare. Chestia asta m-a scos din ritm groaznic. Nu am mai prins, nici nu mai aveam timp, am terminat cum s-a putut pe 7 la general.
     Dupa cursa am plecat acasa sa imi ling sarea de pe rani si am facut cei 210m de ascensiune pana afara din mina pt revenire…


     Bravo lui Jughi pentru succes, sper sa ii aduca motivatia necesara dupa un sezon dificil. Mi-ar fi placut sa am un inceput de an mai placut asa cum se anunta si cursa dar putea sa fie mai rau asa ca multumesc Domnului ca nu am rupt nimic. Asta e perioada cea mai rea sa ai accidentari care sa te tina pe loc. 

Adi.

No comments:

Post a Comment