Am inceput
si 2015, mult mai repede decat ma
gandeam. Pana acum n-am mai concurat niciodata in februarie, Dar cursa din mina
de la Slanic era pe lista mea de “to do” ceva vreme, Acum doi ani nu am avut
ocazia sa particip iar anul trecut nu s-a mai tinut. Mi se pare o chestie
interesanta si eu oricum nu mai fusesem niciodata in mina, loc recomandat
pentru problemele mele cu respiratia.
Inca e prea
devreme sa spun ca am putut folosi cursa sa vad in ce forma sunt, dar macar am
vazut ca nu sunt in urma. Altfel ca abordare am conchis cu liderul nostru de la
Giant, Dan Muraru: “Nu riscam, urmeaza un sezon intreg”. Totusi nu am putut sa
ma feresc de bucluc dupa cum veti citi in continuare.
Cursa s-a a
avut loc in doua manse, una de calificare si una finala, fiecare de 60 de
minute. Traseul era destul de complex, cu multe schimbari de directie,
intoarceri si mai ales zone deosebit de alunecoase cu sare peste suprafata
lucioasa, care te penalizau la cel mai mic risc.
Prima mansa
a fost destul de lejera. Ideea era sa nu stau in spate pentru ca se calificau
primii 75 si in caz de defectiune sa nu am mult de recuperat. Pe langa asta am
vrut si sa testez traseul in conditii de cursa. Plecam, ma pozitionez al doilea
dupa liderul cursei, tanarul Nistor care dovedeste un pic prea multa exuberanta
si cade in primul viraj alunecos, franez sa nu il acrosez prea tare si
continuam. Totul a mers bine pana la final.
foto: Radu-Cristi
In mansa a
doua au inceput lucrurile serioase, aproape la fiecare tura se dadeau atacuri
pe zona de urcare si eu reuseam sa stau in fruntea cursei, ba chiar am reusit
sa ma detasez un alaturi de un alt sportiv. Stateam bine si pe coborare.
Inclinat, cu centrul de greutate jos, fara greutate pe fata si folosind doar
frana de spate, tineam pasul cu alti tipi care sunt clar cunoscuti ca mai buni
coboratori decat mine. Poate din cauza asta am fost prea incurajat si sub imperiul
oboselii in una din ultimele ture am facut o greseala care m-a trantit la
pamant intr-un viraj lung.
M-am ridicat repede, bicicleta era ok cu exceptia
lantului care sarise. Dar piciorul meu nu prea era in regula, am facut niste
excoriatii la sold si la genunchi dar problema era glezna unde simteam durere
si nu puteam sa urc din picioare, iar la cursa asta erau o gramada de locuri de
urcat in picioare. Chestia asta m-a scos din ritm groaznic. Nu am mai prins, nici nu mai aveam timp, am terminat cum s-a
putut pe 7 la general.
Dupa cursa am plecat acasa sa imi ling sarea de pe rani si am facut cei
210m de ascensiune pana afara din mina pt revenire…
Bravo lui Jughi pentru succes, sper sa ii aduca motivatia necesara dupa un sezon dificil. Mi-ar fi
placut sa am un inceput de an mai placut asa cum se anunta si cursa dar
putea sa fie mai rau asa ca multumesc Domnului ca nu am rupt nimic. Asta e
perioada cea mai rea sa ai accidentari care sa te tina pe loc.
Adi.
No comments:
Post a Comment