O sa incep prin a
remarca imbunatatirile vazute de Campionatul National la nivelul traseului si
al organizarii. Editia de anul asta a fost mult peste ce a fost in trecut din
toate punctele de vedere. Cel putin traseul a fost raliat la standarul european.
Cei care ati participat la Road Gran Prix la Boldesti Scaieni il stiti deja,
doar ca pentru campionat a fost putin modificat in bine, adica mai lung cu 2
ture + final in catarare, astfel ca elite seniori si U23 au avut de parcurs
150km.
Profilul cursei
sigur ca ma avantaja, multi prieteni m-au intrebat “iei campionatul anul asta?”
persoane de la alte echipe m-au dat drept “lider de cursa” iar ceilalti
ciclisti au fost mereu cu ochii pe mine. Presiunea asta s-a cam adunat,
sportivii mari cand spun ca sunt sub stres nu vorbesc prostii. Nu am mai fost
in situatia asta pana acum, poate din cauza lipsei de experienta nu am stiut sa
fac fata, si asta m-a costat. Personal am avut ghinion dar pana la urma a iesit
foarte bine!
Sa trecem la
cursa, cred ca singura cursa la care toata lumea a plecat din start pe placa
mica J
urcam dealul incet iar pe ultimii 300m apar primele miscari de evadare, ii las,
eu trebuia sa stau cu Nechita si cu Grosu, printre primii evadati are
inspiratia sa plece si Sipos de la Dinamo, perfect!
Incepem sa
coboram si Andrei Nechita o apasa, ma prind de el desi cam greu, apoi alte
atacuri pe coborare, nu imi fac griji pentru ca stiu la milimetru virajele si
daca e asigurat drumul poti sa cobori si cu 80 pe acolo. Nu cred ca vroia nimeni sa ajunga cu mine la baza ultimei catarari asa ca ma asteptam la atacuri dar nu chiar asa repede.
Ajungem pe plat si aici iar atacuri, nu stiu cum dar imi e greu sa sprintez, ne regrupam pana la urma. In ultimul km pe plat inaintea urcari iar atacuri, aici a inceput momentul dificultatii, mi s-a uscat gura, mi s-a ingustat privirea si m-a luat ameteala o stare extrem de nasoala. Ii prind totusi pe Nechita si pe Grosu pe primii 300m din Seciu desi urcam execrabil, 14-15 la ora in loc de 19-20 cum era normal. Trag de mine cum pot si ajungem in varf unde prindem o parte din evadati. Starea de rau persista, deja ma gandeam ca in felul asta nici nu am cum sa termin cursa, ba mai rau pe coborare mi s-a tunelizat mai rau vederea, nu vedeam decat ciclistul din fata.
La finalul
coborarii mi-am revenit in sfarsit si am realizat ca plecasera deja oamenii la
care trebuia sa fiu eu atent, nici nu am vazut unde sau cand. Eram deci intr-un
grup cu Plesea, Tintea si Petrache si parca mai era si altcineva. Incercam sa
prindem dar degeaba, era prea tarziu, erau si multi si buni in fata. Urc tare
sa vad daca ii pot vedea pe deal, ii vedeam,aveau vreo 2 minute, daca eram cu
inca 2 clone de ale mele ii prindeam dar singur munceam degeaba. Ii astept pe
Plesea si pe Petrache si tot mergem asa vreo 100km. Ajung singur la final pe
locul 5. 2,3,4,5 toate erau de consolare.
Am zis totusi mai sus ca a iesit foarte
bine, cum asa? Pai castigatorul a fost Zolica al nostru. Nu am avut timp sa il
intreb exact cum a reusit dar nici nu conteaza. Cand mi-a zis George ca “am
castigat” i-am zis sa nu faca misto de mine :)) le-a mai dat si vreo 3 minute…
Zoltan! le-a dat ghetu’ cum zicem noi, “astia de la Mazicon”.
Dupa ce am
terminat nici nu m-am bucurat bine ca am inceput sa vomit… de mai multe ori,
“produsul” indica catre o indigestie, cauzata pe fond nervos pentru ca dureri
de stomac n-am avut deloc.
Ce n-as da
sa mai fug odata aceeasi cursa, de data asta cu mai multa experienta.
Lectii invatate, stresul nu face bine la nimic, dimpotriva.
Nu mai las eu nicio evadare, ca imediat pot pierde controlul cursei.
Multumesc d-lui presedinte Plugaru
pentru sustinerea campionatului si pentru premiul “de consolare”.
Urmeaza Road Grand Prix in Ploiesti pe 5.07, criteriu, fuga, antrenament, dar nu imi vine deloc sa stau cuminte...
Iar apoi vine Turul Sibiului pe 17.07, pentru cine nu stie, e cea mai tare cursa din istoria Romaniei,
aici vin profesionisti, nu o sa mai fiu asa ingrijorat de tactica plus ca aici
avem munti adevarati deci traseul ma avantajeaza si mai mult.
Adrian Nitu
No comments:
Post a Comment