Cupa Max Ausnit de
la Lugoj a ajuns la a patra editie si a adunat la un loc mai multa
competivitate si valoare decat ambele campionate nationale ale Romaniei la un
loc. Trebuie remarcat si faptul ca organizatorii nu sunt oameni din ciclism si
iata au facut o treaba excelenta. Asa se intampla cand exista bunavointa si
dorinta de a face ceva frumos.
Am fost la prima
prezenta la cupa Max Ausnit si pot sa confirm ca e cea mai tare cursa de sosea
pt amatori din tara. Cu siguranta o sa fie un obiectiv pentru mine de acum
incolo.
Din pacate nu am
putut sa fac o cursa buna din cauza unei cazaturi destul de grave asa cum o sa
povestesc mai jos.
Fiind un drum
destul de lung pana la Lugoj nu eram sigur daca o sa ajung la cursa pt ca era
prea greu sa merg singur. M-am cuplat cu prietenii de la Petrolul si am mers
impreuna. La sosea totul e mult mai greu de facut singur, ma refer si la
logistica si la aplicat tactica in cursa.
Traseul avea
111km, in general valonat, cu niste urcari de viteza si multe viraje, e tipul
de traseu care favorizeaza ciclistii care pot sa sprinteze bine pe dealurile
scurte. Startul s-a dat intr-o catarare usoara dar lunga de 5-6km, unde s-a
atacat de cateva ori, am ramas in fata fara probleme dar am pierdut evadarea
care s-a dovedit a fi de succes (Grosu, Nechita si Crista), in urma atacurilor
timp de cateva minute un pluton s-a regrupat.
Si apoi a venit
momentul ghinionului pentru mine. La un viraj la dreapta in coborare abrupta
cineva din partea dreapta a plutonului a voblat spre stanga care a produs ca un
val intre ciclisti, pentru ca toti s-au dat mai la stanga, eu eram ultimul pe
marginea drumului si nu am mai avut spatiu pe unde sa trec. Astfel ca am intrat
pe marginea unde era praf si am alunecat intr-un sant din beton adanc de jumate
de metru.
Nu am cazut
niciodata asa rau, nu imi venea sa cred, ca de obicei nu imi asum riscuri. Sa
iti asumi riscuri la ciclism cat nu ai de castigat milioane din asta ca
profesionistii mi se pare prostie in pura forma.
Insa a fost
chestia de ghinion, loc neprotrivit la momentul nepotrivit, s-ar fi intamplat
oricui. Urmarile? Zgarieturi la genunchi si pe toata coapsa pana la sold,
zgarieturi si pe tot antebratul si cotul stang.
Din cauza ca am alunecat cu coapsa pe marginea de beton muschiul fesier
s-a strivit intre beton si bazin si asta mi-a dat ceva dureri. Putea totusi sa
fie mai rau si sa imi rup ceva asa ca nu vreau sa ma plang prea mult.
Nea Gabi Poenaru,
managerul de la Petrolul a oprit sa ma ajute, si deja se pregatea sa ma ia in
masina. “Esti bine? –Da, vreau o roata de fata ca am spart – Lasa roata nu vezi
ca e bicicleta rupta esti plin de sange unde sa mergi?
M-am uitat la
bicicleta si da, era “totaled”. Nu aveam cum sa mai continui pe ea. L-am
convins pe Nea Gabi sa imi dea bicicleta de rezerva cu promisiunea ca o sa i-o
cedez lui Plesea daca o sa aiba nevoie.
Chiar vroiam sa
termin cursa asta! Daca cadeam din greseala mea intelegeam, dar in felul asta
am hotarat sa merg pana cand nu va exista nicio alternativa.
M-am suit deci pe
rezerva marimea 56 (mare) si cu saua sus de mine, care avea schimbatoarele
electronice nefunctionale. Era in deal si eu eram pe placa mare si mijlocul
pinioanelor, pana am apasat pe butoanele de reglaj m-am rupt din plasa masinii
si am ramas singur.
A durat ceva pana
m-a prins un grup, intre timp eu incercam sa ma bag dupa toate masinile
posibile, din ultimul pluton (cel cu fetele) de 20-30 de oameni se aude un campion, ca haaa ce fac,
de ce ma bag dupa masina ca nu e voie!! Un nimeni, un zero barat, un jeg
complet depasit de ideea de egalitate de sanse.
I-am explicat totusi ca sunt total acceptabile lucurile astea, atunci
cand ai ghinion.
In fine am vorbit
cu un arbitru moto si m-a ajutat pana am prins un al doilea pluton, cu care am
stat pana la final aproape. Am mai oprit odata sa imi reglez saua cu ajutorul
unui inbus imprumutat de Andrei Amariutei. Pe ultimii km cand a inceput fuga
m-am aflat in dificultate, si am dat cateva secunde de al doilea pluton, tot efortul solitar de a prinde plutonul a contibuit la oboseala.
Am incheiat cursa
in conditii grele dar macar asta ma consoleaza. In clasament nu apar, probabil
pentru ca atunci cand au vazut bicicleta de cursa (cea cu cipul de cronometrare) sus pe masina, cu saua si
ghidonul stramb cu lantul incolacit si sange pe angrenaj si-au inchipuit ca eu
sunt undeva la spital.
Acum vreau sa imi
revin cat se poate de repede pentru ca mai sunt cateva curse bune si ma aflu
intr-o forma rezonabila.
No comments:
Post a Comment