Road Grand Tour - Memorial Constantin Vagneti
Etapa Road Grand Tour de la Ploiesti comemoreaza un om care a contribuit substantial la dezvoltarea ciclismului Prahovean. In ziua de azi rar asa oameni caci chiar si un sport sarac ca ciclismul romanesc este dominat de mercantilism.
Acest criteriu a picat imediat dupa ce am organizat Livada cu ciresi. Deci dupa o saptamana de stat pana seara prin paduri la munca si in rest alergat in tot felul de locuri. Numai cat am stat sambata in picioare... vreo 8 ore!
Asa ca in mod evident am luat startul fara mari pretentii. Mi-era suficient sa nu ma curat. Am participat an de an la criteriul de pe bulevard, defapt e chiar prima mea cursa de sosea. Stiu ca daca nu ai un minim de antrenament mai bine nu participi pentru ca e un chin sa faci 30-40 de sprinturi.
Am mers rezervat tot timpul, cautand sa nu ies in vant.
Desi nu puteam sa ma desprind de pluton rezistam destul de bine dupa viraje si la atacuri. Tot asa si s-au scurs cele 1h30'. Nu m-am complicat sa ma bat pe pozitii, am luat o roata care stiam ca merge bine (anume a lui Alexandru Grozea) si am stat acolo pana la final. Datorita sistemului de clasificare RGT am incheiat pe locul 3 la categoria 19-29. Foarte cinstit pentru 0 metri parcursi pe bike intr-o saptamana!
Riders Club - Lupii Dacilor
Lupii Dacilor de la Campulung este un concurs pe placul meu. Adica si cu munte, dar fara coborari stupide puse de organizatori inconstienti. Din pacate imediat dupa Memorialul Vagneti am plecat in vacanta mai sus amintita ceea ce a insemnat inca o saptamana fara bicicleta. Datorita calendarului nu am putut sa ma prezin intr-o forma prea grozava. Dupa cum veti citi o alta defectiune mecanica va avea sa puna cruce pretentiilor mele la trofeul Muscelului.
Lupii Dacilor de la Campulung este un concurs pe placul meu. Adica si cu munte, dar fara coborari stupide puse de organizatori inconstienti. Din pacate imediat dupa Memorialul Vagneti am plecat in vacanta mai sus amintita ceea ce a insemnat inca o saptamana fara bicicleta. Datorita calendarului nu am putut sa ma prezin intr-o forma prea grozava. Dupa cum veti citi o alta defectiune mecanica va avea sa puna cruce pretentiilor mele la trofeul Muscelului.
Cursa de acasa de la Juganaru are un traseu serios, ma refer la cel epic. Anul trecut l-am cam subestimat dar anul asta am venit cu rezerve corespunzatoare de apa si mancare. Traseul incepe cu o urcare lunga pe dealul Stramtu. Fata de anul trecut urcarea a fost mai dificila, ploile scurse pe drum expunand pietrele dand nastere unei catarari tehnice foarte greu de dat calare. Aproape toti participantii au impins putin la bicicleta acolo.
Imediat dupa a urmat o coborare dificila. Cat de dificila? Pai s-a rupt o bicicleta in 3 acolo. Si nu era vreo coaja...
Aici am sesizat o problema la frana de fata care desi era la maximul din cursa nu reusea sa ma incetineasca. Stiam ca frana trebuie aerisita dar am tot amanat servisarea...
Fiind vorba de un traseu greu nu puteam sa continui doar cu frana de spate. Chestia e ca ma lipeam usor de un podium chiar si asa, iar in situatia asta poate ma lua valul si imi asumam riscuri prea mari.
Am preferat sa intru pe traseul standard si sa ma opresc la capatul ultimei urcari de unde am stat sa vad restul concursului. A fost distractiv sa aud participantii cu "astia vor sa ne omoare!", "Golgota..." sau pe tipul care vorbea singur "Nu nu sa nu te apuce acum crampele".
S-a strans mult antrenament pe care trebuie sa il recuperez, mai sunt cateva curse bune anul asta si saptamanile urmatoare asta o sa fac.. o sa incerc sa peticesc o forma buna cu care sa termin acest an.
Imediat dupa a urmat o coborare dificila. Cat de dificila? Pai s-a rupt o bicicleta in 3 acolo. Si nu era vreo coaja...
Aici am sesizat o problema la frana de fata care desi era la maximul din cursa nu reusea sa ma incetineasca. Stiam ca frana trebuie aerisita dar am tot amanat servisarea...
Fiind vorba de un traseu greu nu puteam sa continui doar cu frana de spate. Chestia e ca ma lipeam usor de un podium chiar si asa, iar in situatia asta poate ma lua valul si imi asumam riscuri prea mari.
 |
Am preferat sa intru pe traseul standard si sa ma opresc la capatul ultimei urcari de unde am stat sa vad restul concursului. A fost distractiv sa aud participantii cu "astia vor sa ne omoare!", "Golgota..." sau pe tipul care vorbea singur "Nu nu sa nu te apuce acum crampele".
S-a strans mult antrenament pe care trebuie sa il recuperez, mai sunt cateva curse bune anul asta si saptamanile urmatoare asta o sa fac.. o sa incerc sa peticesc o forma buna cu care sa termin acest an.
No comments:
Post a Comment