Tuesday, June 23, 2015

XC Race - Sarata Monteoru, Buzau

   Dupa weekendul trecut m-am simtit epuizat, posibil ca s-a adunat oboseala de la cursele si antrenamentele precedente pentru ca dubla Marvin RGP nu e suficient sa genereze atata stres. M-am refacut prin niste zile usoare la inceputul saptamanii si apoi am incercat un antrenament de 150km la care m-am simtit bine, dar tot ma gandeam ca ar trebui sa nu merg la nicio cursa weekendul asta. Apoi m-a contactat si Vali unul din organizatori si Alin, un prieten care mergea la cursa, si am zis sa incerc totusi, dar cu jumate de doza, adica la tura de 30km. Deocamdata pentu atat m-am simtit in stare, plus ca m-a descurajat si progroza vremii.


    Asa ca am plecat duminica pe la 8 cu Bolek pe ploaie spre Bz, spre norocul nostru de la Mizil incolo ploaia se lasase desi mai erau nori persistenti care au tinut toata cursa.
     Ca de obicei procedura standard de luat numere, pregatit echipament si bicicleta, chit-chat cu ceilalti ciclisti o incalzire usoara si la start.
      S-a dar o tura de incalzire prin statiunea turistica de interes local Sarata Monteoru apoi o urcare brutala pe asfalt, wow.. daca stiam de asta ma incalzeam mai bine. Dupa doua minute de urcare mi-am aruncat manecile si am intrat in ritmul cursei.


     Traseul era foare frumos, combinatie de drumuri pietruite si poteci serpuite, Exact cum trebuie pentru nivelul participantilor carora li se adreseaza. Fara stanci, radacini, prapastii sau alte aberatii care n-au ce cauta la curse de amatori. Traseul a fost si deosebit de practicabil in conditii umede. Nu a fost nevoie sa cobor decat vreo 50m intr-o zona abrupta unde am derapat.

      Colegii de competitie cu care am mers mai tot drumul au fost Dan Rosioru (local boy) Dan Anghelache si Emil Dima (juniorul de la Giant). Juniorul era la tura scurta, dar n-am alergat dupa el, am preferat sa trec cu cateva secunde in urma lui linia de finish, sa nu ii iau bucuria locului 1 la general. Apoi am aflat ca se inscrisese la categoria 19-29 pentru ca erau premiile mai mari iar lucrul asta ma pune pe 2 si la categoria de varsta :)) lasa asa...


      Castigatorul cursei a fost Ilyes Ferencz, un tip de 40 si un pic de ani, aparitie destul de rara la concursuri dar un ciclist foarte tare. A terminat cursa alergand pe langa bicicleta  pe pana (!!) cu destul avans inaintea celor mai buni sportivi de performanta din tara. Acesta e un exemplu de talent adevarat.

      Despre organizarea clubului XC Riders spun ca au fost "asa da" peste tot. Au avut sponsori, voluntari, taxa ok, premii bune program bun. Un eveniment pe care il recomand pe viitor.

No comments:

Post a Comment